Primul film vorbit în limba engleză semnat de reputatul cineast chinez Zhang Yimou (“Hero”, “The House of the Flying Daggers”, “Shadow”). Buget: 150 de milioane de dolari (cel mai scump film turnat în China până la acea dată). Încasări: 332 de milioane (la nivel global), deci un succes de public îndoielnic. Recepţia criticilor: în medie, cel mult rezervată. Bilanţ straniu, sub aşteptări, pentru o co-producţie regizată de responsabilul siderantei ceremonii de deschidere a Olimpiadei de la Beijing din 2008 (versiunea integrală de peste patru ore, cu subtitluri în engleză, o puteţi încă viziona la o calitate foarte bună pe YouTube) devenit apoi în ochii autorităţilor o… comoară naţională, în relaţii foarte bune atât cu Guvernul cât şi cu Partidul Comunist Chinez, şi cu resurse semnificative financiare şi umane puse la dispoziţie de Wanda Group, conglomeratul chinez ce deţine în Statele Unite compania Legendary Pictures, co-producătoare ale unor blockbustere precum “Man of Steel”, “Jurassic World” sau “Kong: Skull Island”.
“The Great Wall” are pe generic nume de actori asiatici dar şi hollywoodieni de primă mână (Matt Damon – “Interstellar”, Willem Dafoe – “Shadow of the Vampire”, Andy Lau – “Infernal Affairs”, Tian Jing – “Pacific Rim: Uprising”) şi multe mii de figuranţi, iar în spate o echipă de producţie ieşită din comun prin eclectism (scenariştii Max Brooks – “World War Z”, Tony Gilroy – franciza “Bourne”, Carlo Bernard – “Prince of Persia: The Sands of Time” şi Edward Zwick – “The Last Samurai”, compozitorul Ramin Djawadi – serialul “Game of Thrones”, companiile de Make-Up şi F/X ILM (al lui George ‘Star Wars’ Lucas) şi Weta (neo-zeelandezii responsabili de “Lord of the Rings”), designerul de costume Mayes C. Rubeo – “Avatar” şi scenografa Helen Jarvis – franciza “X-Men”, ş.a.m.d.)… impresionant, nu-i aşa? Şi totuşi, care să fi fost cauza primirii reticente de către spectatori, indiferent că erau amatori sau analişti profesionişti, al acestui film care, în esenţă, chiar este un Adventure-Fantasy agreabil şi peste măsură de spectaculos datorită desfăşurării impresionante de forţe? În ce mă priveşte, după repetarea experienţei vizionării sale, chiar nefixându-mi mari aşteptări şi acceptând indulgent că poate fi privit ca un efort creativ neconvenţional de promovare a Chinei în lume (evit să îi spun exerciţiu de propagandă), m-am relocat în tabăra cârtitorilor.
Ca producţie, “The Great Wall” este aproape ireproşabil, dar această struţocămilă narativă (mitologie-istorie) ce pleacă de la istoria şi simbolistica asiatică pentru a intra în malaxorul unei jumătăţi de duzină de scriitori cu greutate de la Hollywood, care generează apoi o poveste teoretic inteligibilă pentru occidentalii de mai toate vârstele, ce se filmează în China, cu o post-producţie asigurată, din nou, peste celălalt mal al Oceanului (nu mai amintesc de Noua Zeelandă), pentru a fi marketată în final la Hong-Kong… rimează cu un ping-pong cultural. Simplu şi simplist: doi mercenari europeni, William (Damon) şi Tovar (Pedro Pascal – “The Mandalorian”), supravieţuitori ai unei găşti de căutători a prafului de puşcă prin deşerturile Asiei, ajung prizonieri pe un Mare Zid Chinezesc protejat de o armată uriaşă şi disciplinată împotriva atacurilor cu caracter regulat (odată la 60 de ani) a unei imense hoarde de monştri urâcioşi, Tao Tei, dezgropaţi cu milenii în urmă din străfundurile planetei de un meteorit cu obiectivul de a pedepsi lăcomia oamenilor.
“The Great Wall” Trailer:
Pocitaniile asaltează în valuri, demonstrând gradual că nivelul de inteligenţă gregar şi know-how-ul lor evoluează constant în raport cu reacţia oponenţilor bipezi, mai ales că funcţionează pe modelul “Alien” (inspiraţia este evidentă cu pedestraşii revenind să îşi hrănească Regina, cea care le transmite ordinele telepatic la nivel de masă). Altfel, atacă pe modelul furnicilor – şi aici se vede la fel de clar intervenţia lui Max Brooks –, precum zombies în asediul Zidului Ierusalimului în “World War Z”, şi prezintă caracteristici anatomice şi comportamentale care amintesc de fauna din “Jurassic Park” al lui Steven Spielberg (în primul rând de T-rex). Ce rămâne mai puţin inteligibilă pentru spectatorul occidental este structura lor facială în partea superioară şi apetitul pentru carnea de om, care se regăsesc la Taotie, unul dintre cei patru demoni din mitologia chineză alături de Hundun, Taowu şi Qiongqi, ale cărui reprezentări pot fi urmărite înapoi în timp până în cultura Lianghzu din Neolitic (3310-2250 i.e.n.).
“The Great Wall” (scena primului atac):
Filosoful chinez stabilit în SUA, Li Zehou, subliniază în “Spring and Autumn Annals” că: “… the indication that it eats people accords fully with its cruel, fearful countenance. To alien clans and tribes, it symbolized fear and force; to its own clan or tribe, it was a symbol of protection. This religious concept, this dual nature, was crystallized in its strange, hideous features. What appears so savage today had a historical, rational quality in its time. It is for precisely this reason that the savage old myths and legends, the tales of barbarism, and the crude, fierce, and terrifying works of art of ancient clans possessed a remarkable aesthetic appeal. As it was with Homer’s epic poems and African masks, so it was with the taotie, in whose hideous features was concentrated a deep-seated historic force. It is because of this irresistible historic force that the mystery and terror of the taotie became the beautiful—the exalted.”. Fie şi dacă punem aspectele de mai sus cap la cap realizăm că e foarte dificil ca aceste simboluri, indiferent că aparţin mitologiei Extrem Orientale sau Pop culture-ului occidental, să poată fi combinate într-un rezultat mustind de semnificaţii într-un film ce, practic, narativ, nu emite pretenţii de sofisticare.
Mă limitez la o simplă întrebare: dacă aţi deveni brusc, într-o ţară străină, un super-erou adulat de populaţie, ce aţi alege… a.) să vă îmbăiaţi în mirodenii şi petale de crin cu sexoasa Generăleasă Lin care nu s-ar da în lături de la o vacanţă într-un palat luxos, ca să vă savuraţi perioada de glorie?, b.) să luaţi praful de puşcă după care aţi venit, pus la dispoziţie de gazdele generoase în cantitate nelimitată, apoi să vă întoarceţi acasă şi să vă îmbogăţiţi (asta după ce aţi strâns ani buni cadavre de pe câmpul de luptă pentru o bucată de pâine)? sau c.) renunţaţi şi la (a.) şi la (b.) pentru a vă scoate prietenul din închisoare şi a vă căra din China în… curul gol dar plin de pozitivism şi ataşament masculin faţă de camaradul de arme? Nu mă întrebaţi ce decizie a luat Matt Damon. Cam despre asta e vorba când ne referim la unde scârţâie “The Great Wall”. Unde nu i se întâmplă asta filmului… în scenele în care, dincolo de ambalajul consumerist Fantasy, ni se readuce aminte de forţa tradiţională a Chinei ca naţiune iar ceea ce transpune Yimou entertaining pe marile ecrane înglobează câteva informaţii seci, care, împreunate, pot servi scoase din ‘staniolul’ multicolor drept subiect de meditaţie.
Marele Zid Chinezesc, a cărui construcţie a început în secolul 7 i.e.n., a fost conectat într-un sistem fortificat defensiv patru veacuri mai târziu sub conducerea primului Împărat a Chinei unificate, Qin Shihuang, dobândind o lungime presupusă că ar fi ajuns la aproape 7000 de kilometri. În timpul Dinastiei Qin este localizată temporal şi utilizarea arbaletelor Zhuge (proiectate de strategul Zhuge Liang, 181-234 e.n.), trebuchet-elor (catapultă cu nume francez, dar inventată în China în secolul 4) şi a baloanelor cu aer cald (în prima fază ca mijloc de semnalizare militară… “Lanternele Kongming”). Praful de puşcă a fost se pare inventat pe la 900 şi ceva, dar prima formulă de preparare datează din secolul 11 în timpul Dinastiei Song (săgeţile explozive şi bombele artizanale), ca să nu mai vorbim că designul lamelar al armurilor este inspirat din soldaţii de teracotă descoperiţi de arheologi, aparţinând epocilor Qin – Song. Aici se plasează acţiunea & detaliile, atâta vreme cât capitala indicată în film este Biànliáng (aşezare de pe malul sudic al Râului Galben, cunoscută acum sub numele Kaifeng), asociată îndeosebi cu Dinastia Song.
Inclusiv din această perspectivă, credibilitatea se diluează însă prin mutarea conflictului în spaţiul fanteziei, a ducerii în derizoriu prin adăugarea de elemente cu caracter pur spectacular (rămâi cu impresia nu doar că păzitorii Zidului au inventat praful de puşcă, ci şi… Bungee Jumping-ul în scop defensiv), a prezentării chinezilor ca pe nişte individualităţi binare (animate doar de disciplină şi de încredere în grup) nu cu mult mai inteligenţi decât Tao Tei, şi a creionării sumare ce amintesc de benzile desenate alb/negru ale personajelor principale (ex. Matt Damon are o replică care generează un sughiţ instantaneu: “We are honored to be honored.”!). Verdict: “The Great Wall” este un hibrid inter-cultural amuzant şi consumabil de la a cărei echipă de realizatori nu trebuie să ai nicio aşteptare majoră.
