HAIHUI cu Swit Rocs – Culoarea zăpezilor de altă dată

De Swit Rocs

Citește și:

IOAN BIG | Mai, o lună a surprizelor în ceea ce priveşte oferta festivalieră

Dragă om colorat,

Eu nu le știu cu culorile. Nu știu care e diferența între bej și crem, între grena și vișiniu sau cum e ocru ori ciclam. Ori dacă le-am scris corect. Somon cred că știu, fiindcă e bun la gust. Dar nu mă pot împăca cu faptul că somon și piersică seamănă, urăsc piersicile. Toate ca toate, dar nu știu niciodată ce să înțeleg din întrebarea „auzi, da’ nu-s prea multe culori aici?”. Prea multe pentru ce? Cum adică să fie vreodată prea multă culoare undeva? Și, exact cum făceam în copilărie când cineva nu mă înțelegea și pace, am mers la bunica. Nu la bunica mea, dar la Bunica Pelinica, o bunică plină de floare și culoare, cu miros de lemne mocnind în soba de teracotă, înconjurată de zăpezile de altă dată și cu un înger rămas pe pământ, încărcat cu cele mai bune gogoși din Emisfera Nordică, plăcintă cu mere abia scoasă din cuptor și mămăligă cu brânză, alături de lapte proaspăt muls de la vaci, înger care îți zâmbește de sub țurțurii de deasupra glastrelor și muștruluiește șugubăț cățeii care i se joacă în picioare când dă zăpada în lături.

Acasă la Bunica Pelinica, terapie prin culoare, pentru suflet…

… cu miros de lemne mocnind în soba de teracotă…

… și cu cele mai delicioase gogoși din Emisfera Nordică!

Trecuseră deja luni bune de când plănuiam câteva zile de relaxare în cea mai colorată căsuță din câte văzusem, Casa Pelinica, ascunsă taman în cea mai înaltă așezare din țară, Fundata, însă tot amânam momentul de teama zăpezilor. Căsuța fiind destul de izolată, iar eu proaspăt șoferiță, mi-am spus că trebuie să aleg bine fereastra de escapadă, să prind și puțină zăpadă, dar nu multă, dar totuși ceva acolo, tot să fie. Ei, și atâta l-am ales și amânat și potrivit de am ajuns într-un primăvăratec sfârșit de martie, în care, timp de 3 zile, a nins și viscolit cu putere fără oprire, iar zăpada a trecut, pe alocuri, bine de 2 metri. Astfel că, vrând nevrând, mi-am petrecut 3 zile în cel mai spectaculos decor iernatic, în exterior, și în cel mai primitor și colorat decor sătesc, în interior.

Spectacol iernatic la final de martie, la Casa Pelinica

Căsuța din povești

Festin de culoare în sufrageria bunicii Pelinica

În mijlocul mărturiilor unei povești începute cu 200 de ani în urmă, care se scrie frumos și astăzi

De Casa Pelinica mă îndrăgostisem cu mult înainte să îi calc pragul, deoarece știam că pereții ei vechi trebuie să ascundă o poveste minunată. Iar eu, cum bine te-ai obișnuit, dragă om colorat, îmi luminez viața cu povești. Bunica Pelinica se trăgea din neamul lui Pelin, care a construit căsuța asta tradițional brăneană cu vreo 200 de ani în urmă și a fost martora atâtor generații care și-au scris povestea în odăile ei. Unii au plecat, alții au rămas, dar toți s-au întors, mereu, cât de des la permitea viața pe care au început să o construiască la oraș. La fel se întâmplă și astăzi. Tânăra bunică Pelin, Maria, s-a îndrăgostit de Ioan și, deși curând a început să îi poarte numele de Voicu, Pelinica a rămas tot una. Și în sat și în sufletele celor care au cunoscut-o și o păstrează, incredibil de vie, și astăzi.

Bunica Pelinica și domnul Voicu senior senior

Crâmpeie de viață și port popular tradițional din odaia mare

… din oadia mică

… din antreu

… și din bucătărie, de lângă lavița de zestre

Domnii Ioan Voicu – senior și junior – m-au întâmpinat cu o căldură și o bucurie care o să îmi rămână vie mult timp în suflet, ca și când eram parte din familia Pelinilor și nu mai dadusem demult pe acasă. Ce sentiment frumos! Ioan, sau Neluțu, este fiul lui Ioan, care este fiul lui Ioan, soțul bunicii Pelinica. În ianuarie, de Sfântul Ioan, ne sărbătorim tot clanul, vreo 16 cred că suntem!, râdea mai tânărul Ioan. M-am gândit, dacă să întreb cum se va numi urmașul lui, când va fi să fie, dar nu mi-am dus gândul la capăt că frumoasa lui soție, care stătea în stânga mea, mi-a confirmat bănuiala. Alături de domnii Voicu m-a întâmpinat Mama Țica. Știi de îngerul de care spuneam mai sus? Ei bine, îi zice Mama Țica. Mama Țica este fiica bunicii Pelinica și este o minune de om! Subțirică, dar incredibil de voinică, trebăluiește din zori de zi și până-n noapte, mereu cu zâmbetul pe buze, mereu înconjurată de animale, mereu cu o vorbă bună, cu un braț de lemne pentru sobă și cu o farfurie sau o cană de ceva bun și proaspăt pentru tine. Mama Țica e cum mi-am imaginat-o pe bunica Pelinica, iar pe bunica Pelinica mi-am imaginat-o cam cum a fost bunica mea, de care mi-e dor în fiecare zi. Iar eu atâta drag în suflet, nu mai port pentru nimeni.

Odaia mare, numai bună de savurat un vin fiert de la Mama Țica…

… sau pentru dimineți de lucru pline de culoare

Odaia mică și patul care m-a făcut să mă simt din nou ca la bunica acasă, în copilărie

Lavița din bucătărie și locul meu preferat de lucru

Dacă îți dorești să petreci câteva zile într-un colț de rai rural, rupt de zgomotul mașinilor și de poluare, înconjurat de cea mai pură și autentică natură și de peisaje spectaculoase în orice anotimp, Casa Pelinica este alegerea perfectă! Casa dispune de 2 camere mari și spațioase, fiecare cu câte 2 paturi single – odaia mică (dormitorul) și odaia de oaspeți (living-ul) și de o bucătărie (transformată din fosta cămară, pe întreaga lungime a casei), care mie mi-a oferit colțul perfect de muncă și unde există și o laviță ce poate fi folosită drept al 5-lea pat. În fața casei este o prispă primitoare, de pe care am admirat tumultul vremii și am privit luna, când mai ițea câte puțin capul și care dă într-o curte mare, în care de abia aștept să îmi petrec câteva zile, la vară, privind munții. Singurii vecini sunt Mama Țica, pe care o zărești pe geam, veselă și preocupată, sau apropiindu-se cu un zâmbet și un ceva bun, și iubitorii Dodo, Haiduc, Tora, Zamora și Ema care mi-au bucurat fiecare clipă când am stat în curte.

Casa Mamei Țica, cea plină de zâmbete și bunătățuri

Haiduc cel mare, bun, blând și ochios

Micul Dodo, cu care m-am luat la întrecere la dat zăpada

Munții pe care de abia aștept să îi revăd la vară, de pe pajișstea din fața Casei Pelinica

Melanjul între nou și vechi, precum și crearea unui spațiu adaptat nevoilor minime curente, păstrând, însă și autenticitatea atemporală a locului, este un trend pe care l-am întâlnit în tot mai multe dintre cazările din România. Totuși, felul în care este el pus în valoare la Casa Pelinica este diferit de orice altceva am mai văzut. Îmi place, uneori, să joc jocul ăsta cu mine – pun laolaltă crâmpeie pe care le văd/ aud/ știu din istoria unui om și construiesc în mintea mea portretul fizic al persoanei, încerc să îmi imaginez povestea ei, să o vizualizez, să stau la masă cu ea. Sunt momente în care am nevoie să mă dau în spate câțiva pași din viața mea și să mă bucur de frumusețea existenței altcuiva, care poate trăi, din nou, câteva clipe prin mine. Vreau să cred că ne-am oferit reciproc, eu și Bunica Pelinica, acest dar.

Momente de liniște și bine în interior…

Momente de liniște și bine, în exterior

Vizita la Casa Pelinica s-a petrecut într-un moment mai puțin vesel din viața mea, despre care ți-am povestit aici, când îmi era greu să cred că ceva, orice, va reuși să îmi ofere un moment de răgaz și liniște în tumultul interior. Atmosfera de la Casa Pelinica a avut acest dar. Așa cum bunica știa să spună de fiecare dată vorbele de care aveam nevoie, la fel a știut bunica Pelinica să îmi ofere liniștea de care am avut nevoie. Cred cu tărie că oamenii au puterea de a valoriza sau devaloriza un loc într-o proporție covârșitoare. Am știut că voi avea parte de câteva zile deosebite de la prima interacțiune cu Ioan, purtătorul ce cuvânt al bunicii. Dragul, dragostea și căldura față de familie, bucuria cu care îți deschide ușa sufletului în casa și povestea lor, precum și pasiunea care îi strălucește în ochi când îți vorbește de ai lui, de cei de acum și de cei de demult sunt doar câteva dintre lucrurile frumoase care îi asemănă pe Ioan și pe soția lui, Geanina, care îți răsplătesc din plin vizita și, nu încape îndoială, o fac pe bunica Pelinica să zâmbească necontenit, de acolo, de sus.

Un Dodo cu zăpadă și bucurie, vă rog!

Dragă bunică Pelinica, îți mulțumesc!

Dragă om colorat,

Culorile reprezintă percepția noastră asupra realității. Datorită lor ne dăm seama care e momentul oportun să traversăm strada, știm în ce stadiu se află alimentele pe care dorim să le consumăm, când urmează să plouă, când e zi sau noapte sau chiar cum se simte ori prin ce moment trece un apropiat de-al nostru. Reacționăm fiziologic, psihologic și emoțional la culori. Culorile se nasc din lumină și se răsfrâng în trăiri. Cum, deci, cum, poate fi prea multă culoare undeva?! Îți doresc, așa cum îmi doresc și mie, să îți pictezi zilele cu o paletă cromatică cât mai diversă, să cauți în ea ancorele dragi din trecut, să construiești dorințele pentru viitor și să trăiești liniștea din prezent. Eu am avut parte de ele toate la Casa Pelinica, lucru pentru care sunt recunoscătoare.

Cu drag,

Un om veșnic colorat

—

Dacă îți plac și ție culorile

urmărește-mă pe pagina de instagram – www.instagram.com/haihui.cu.swit.rocs
rezervă-ți un sejur de relaxare la Casa Pelinica – www.airbnb.com.ro/rooms/46058379

—

CÂȘTIGĂ 2 NOPȚI DE CAZARE LA CĂSUȚA PELINICA!

Prea frumoasă experiența la Casa Pelinica, să nu o împart cu tine! Intră astăzi, miercuri, 7 Aprilie, după ora 19.00 pe pagina mea de Facebook (click aici) și participă la concursul pe care ți l-am pregătit, pentru a câștiga 2 nopți de cazare pentru 4 persoane la Casa Pelinica!