Dincolo de titlurile de referinţă pentru orice fan al genului Horror (“The Last House on the Left”, “The Hills Have Eyes”), legendarul cineast Wes Craven a avut, fără discuţie, trei merite extraordinare: 1.) A reinventat continuu Youth-Horror-ul (de la franciza “A Nightmare on Elm Street”, 1984-1994, până la “Scream”, inclusiv seria TV, 1996-2015); 2.) Flerul său de a vedea potenţialul în tineri actori necunoscuţi şi curajul de a le da o şansă… să îi menţionăm doar pe Sharon Stone (“Deadly Blessing”-1981), Johnny Depp (“A Nightmare on Elm Street”-1984) şi pe Bruce Willis (episodul “Shatterday” din serialul “The Twilight Zone” difuzat în septembrie 1985); 3.) Imun la controverse şi la eventualul insucces comercial sau de critică, Wes Craven a perseverat în a-şi picura obstinat umorul sarcastic în textura unor filme destinate teoretic doar consumatorului lipsit de mari pretenţii (indiferent că e vorba de “The People Under the Stairs” sau de “Vampire in Brooklyn”).
Toate acestea se regăsesc în pariul riscant asumat de fraţii Weinstein (“Pulp Fiction”, “Silver Linings Playbook”) ca producători, subapreciatul “Cursed”, un flop de boxoffice îngropat la propriu de chibiţii comentatori care l-au analizat exclusiv din perspectiva unui film de groază ordinar. Sigur că, privit în acest mod îngust, am fi înclinaţi să le dăm dreptate, în special dacă punem la socoteală şi numeroasele probleme de producţie şi de management ivite pe parcursul timpului: lansat ca proiect încă din 2000(!), filmul a suferit numeroase rescrieri ale scenariului, modificări de distribuţie (scenele în care apar Mandy Moore, Corey Feldman, Skeet Ulrich, Illeana Douglas, Heather Langenkamp şi Robert Forster au dispărut complet) şi filmări (reluate de la zero) epuizante, pe durata a peste 100 de zile, care l-au exasperat pe Wes Craven. Măslina din Martini avea să vină tot din partea producătorilor, care au decis în 2004 să opereze tăieturi cruciale în montajul agreat de cineast pentru a face produsul “horror” accesibil plătitorilor de bilete cu vârsta de peste 13 ani (şi nu peste 18, aşa cum fusese gândit iniţial de Craven împreună cu scenaristul Kevin Williamson, un alt expert în producţiile destinate tinerilor, creator al serialelor TV “Dawson’s Creek”, “The Vampire Diaries” şi al francizei de cinema “Scream”).
Să ne întoarcem la… părţile bune (deşi renegate ulterior, în cea mare parte a lor, de către regizor). Chiar edulcorat prin ciopârţelile impuse de finanţatori, “Cursed”, care ar fi putut foarte bine să se numească “Un vârcolac la Hollywood” pe modelul “An American Werewolf in London” al lui John Landis sau “… in Paris” (1997, r: Anthony Waller), rămâne în ansamblu un Youth-Horror rezonabil de eficace pentru publicul-ţintă, mai ales că muzica este semnată de Marco Beltrami (“The Hurt Locker”, “World War Z”), imaginea de responsabilul de franciza “Final Destination” – canadianul Robert McLachlan, iar montajul de Patrick Lussier, ce avea deja în CV, dar ca… regizor, trilogia “Dracula 2000”.
Distribuţia este cea care atrage însă atenţia în mod deosebit, mai ales acum, după atâţia ani de la premieră, când mulţi dintre protagonişti au crescut mari şi… faimoşi: Jesse Eisenberg (cu mult timp înainte să devină vedetă datorită lui “The Social Network” al lui David Fincher), Christina Ricci (“The Addams Family”, “The Opposite of Sex”), Joshua Jackson (serialele “Fringe” şi “The Affair”), Shannon Elizabeth (franciza “American Pie”), Milo Ventimiglia (serialul “Heroes”), Judy Greer (“Jurassic World”, “Dawn of the Planet of the Apes”), Nick Offerman (“Parks and Recreation”, “Bad Times at the El Royale”), precum şi soţia lui Ellen deGeneres, actriţa Portia de Rossi (serialele “Ally McBeal”, “Arrested Development”).
Los Angeles. Într-o noapte cu lună plină, doi fraţi orfani, liceeanul tocilar antipatic prin seriozitatea-i extremă, un soi de Sheldon din “The Big Bang Theory” (Eisenberg), şi sora sa, producătoare de televiziune (Ricci), sunt implicaţi într-un grav accident auto pe Mullholland Drive, în urma căruia o victimă a coliziunii dispare târâtă în pădure de un animal iar ei sunt răniţi de ghearele acestuia. Treptat, într-o atmosferă de incredulitate generală (poliţie, colegi de serviciu, prieteni), cei doi încep să manifeste simptomele transformării în vârcolaci (responsabil de F/X şi Make-Up este legendarul Rick Baker, câştigător a nu mai puţin de şapte premii Oscar, inclusiv pentru “An American Werewolf in London”-1981 şi “The Wolfman”-2010), timp în care monstrul continuă să îşi facă de cap în mod sângeros prin “Cetatea Viselor”… la asta se poate rezuma în mod elementar plot-ul.
Poate etichetabil ca pueril însă cool şi entertaining, “Cursed” mai are ceva deosebit… apropo de punctul trei, umorul acid de care scriam la început. Prin ciuntirea în scopuri mercantile al conţinutului Horror, producătorii au generat un efect absolut neaşteptat: fără să îşi propună în vreun fel asta, “eşecul” s-a transformat, simultan, într-un tribut consistent destinat cinefililor hardcore, mai mult sau mai puţin explicit adus, prin abordare, peliculelor mai vechi cu acest tip de “undead” (“The Wolf Man”-1941 cu Lon Chaney Jr. şi Bela Lugosi, “The Beast Must Die”-1974 cu Peter Cushing, “The Company of Wolves”-1984 al lui Neil Jordan sau “Teen Wolf”-1985 cu Michael J. Fox), care, culmea!, a influenţat ulterior alte filme – vezi cazul lui “The Howling: Reborn” din 2011 al lui Joe Nimziki), şi, aproape Camp, într-o satiră subversivă la adresa Hollywoodului şi a măruntaielor mega-organizaţiei de vândut iluzii, ce aminteşte involuntar de un alt eşec de mare anvergură, “1941” al lui Steven Spielberg. Ce să caute un vârcolac la Hollywood?… “Silicoane perfecte”. “Fair fight?… This is Hollywood!”.
Merită să vizionaţi filmul lui Wes Craven fie şi pentru scenele cu Christina Ricci mirosind sângele pe holurile televiziunii, a întâlnirii din parcare dintre vârcolac şi piţipoancă şi, mai ales, pentru monumentalul cadru cu vârcolac(a) ce, de la fereastra clubului… “Tinsel”, le arată degetul mijlociu poliţiştilor. “No such thing as safe sex with a werewolf!”. Atât am avut de zis.
- Text de Ioan Big.
