Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 09/03/2021
Muzică

KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă… solo

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă… solo Share KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă… solo


Mai exact din perspectivă ‘hun solo’, conceptul experienţial feminist care aniversează pe 8 martie cinci ani de la lansare şi are ca misiune promovarea diversităţii de gen în muzica daneză. Creatoarea şi co-fondatoarea acestuia, Kirstine Stubbe Teglbjærg, este o personalitate remarcabilă a scenei muzicale scandinave, care a renunţat cu mai bine de un deceniu în urmă la notorietatea globală pe care i-o adusese calitatea de solistă vocală şi compozitoare a faimosului grup Blue Foundation – e suficient să ne reamintim de includerea pieselor trupei pe OST-urile filmelor Twilight şi Miami Vice – în favoarea unei îndelungate călătorii solitare de autodescoperire ca entitate creativă şi performativă independentă de showbizul tradiţional patriarhal. O schimbare de perspectivă riscantă dar necesară pentru o artistă care a decis să intre în luptă de una singură în faţa prejudecăţilor profesioniştilor din industrie şi publicului larg, a cărei justeţe a fost însă confirmată gradual de coagularea comunitară declanşată de demersurile ei, de evoluţia – neforţată sau grăbită în vreun fel – de la solo la hun solo… după cum veţi vedea în rândurile care urmează. 

KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă... solo

Kirstine, care este de fapt situaţia actuală la voi în ce priveşte recunoaşterea importanţei femeilor în arte?

Multe s-au întâmplat în ultimii ani şi a crescut perceptibil gradul de conştientizare legat de diversitate în toate domeniile artistice din Danemarca dar încă este foarte scăzut numărul femeilor active în artele creative şi în business-urile legate de acestea. Istoric, dacă priveşti în ansamblu, societatea şi spaţiul public, aşa cum le cunoaştem în ultimele mii de ani, au fost create de bărbaţi pentru bărbaţi. Abia cu 100 de ani în urmă femeile au primit în Danemarca drept de vot. Femeile au fost în mod tradiţional legate de naşterea copiilor şi de familie şi ţinute departe de educaţie, exprimare de sine şi de spaţiul public. Din această perspectivă, e oarecum de înţeles de ce istoric au fost mai puţine femei în artă, politică, business-uri creative etc. Pe de altă parte, au existat totuşi destule artiste, muziciene, gânditoare etc în această istorie, doar că multe dintre ele au fost uitate sau categorisite ca fiind mai puţin importante decât colegii lor bărbaţi. Vremurile se schimbă însă şi trăim într-o societate complet diferită. Nu mai este în beneficiul societăţii că cele mai multe dintre poveştile spuse în film, muzică, teatru şi literatură sunt doar poveşti ale bărbaţilor. Avem nevoie de mai multe poveşti care să vină dinspre femei şi de experienţe şi exprimări non-binare.

KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă... solofoto © Kurt Christensen

Explică-mi te rog conceptul HUN SOLO, cum s-a materializat acest demers ieşit din comun şi care este misiunea sa. Aş vrea să înţeleg mai bine circumstanţele în care ai luat hotărârea să îi dedici o parte semnificativă din resursele tale de om şi artist pe parcursul ultimilor ani 

HUN SOLO e un concept premiat care prezintă concerte solo susţinute de artiste extraordinare. Într-un concert HUN SOLO trăieşti experienţa oferită de 5 artiste diferite care performează solo timp de câte 20 de minute. Fiecare trebuie să fie absolut singură pe scenă iar line-up-ul se schimbă în permanenţă, fiind curatoriat în mod special pentru un singur concert sau turneu. Scopul lui HUN SOLO este acela de a crea diversitate în muzica daneză prin punerea în valoare şi celebrarea vocii feminine. Având ca interprete deopotrivă artiste consacrate şi emergente din diverse genuri şi etnii, cu vârste diferite, HUN SOLO urmăreşte să expună modele puternice, din dorinţa de a inspira toate femeile în a-şi releva potentialul şi puterea, atât în muzică cât şi în alte profesii sau domenii de interes.

KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă... solo

Conceptul s-a născut în toamna lui 2015, când îmi schiţam noul meu album solo şi mă gândeam cu cine aş putea să colaborez. Pe parcursul acestui proces mi-am dat seama că, până atunci, lucrasem aproape numai cu bărbaţi în întreaga mea carieră de muzician. Şi asta pe toate palierele industriei: muzicieni, producători, angajaţi ai caselor de discuri, oameni din A&R, tehnicieni de sunet, jurnalişti, manageri, tehnicieni de scenă, cronicari etc, etc. Am devenit curioasă şi am căutat să întâlnesc femei din breaslă cu care să colaborez şi să fac schimb de experienţe. Îmi place să lucrez cu bărbaţi şi consider foarte valoroasă orice colaborare care mă inspiră dar am simţit atunci o nevoie acută să îmi extind colaborările astfel încât să includă şi femei. Această constatare a numărului mic de femei din domeniul muzical apare şi în Raportul “Niras”, iniţiat de Danish Art Foundation în 2011, care a arătat un dezechilibru cu 20% femei şi 80% bărbaţi activi în toate zonele muzicii din Danemarca. Şi, câteodată, reprezentarea la nivel performativ ale femeilor în festivaluri şi pe scenele live din întreaga ţară era chiar şi mai mică. De exemplu, giganticul festival Tinderbox a programat în 2016 35 de act-uri pe scenă dintre care doar 2 muzicieni erau femei şi 99 erau bărbaţi – şi niciun headliner nu era femeie.

KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă... soloKirstine Stubbe Teglbjærg, Nana Jacobi si Anya Mathilde Poulsen, 

foto © Tine Bek

Atunci am făcut cunoştinţă cu cele care au devenit alături de mine CEO în HUN SOLO: muzicianul, debater-ul şi compozitoarea Nana Jacobi, şi scriitoarea şi jurnalista muzicală Anya Mathilde Poulsen, ambele foarte active în dezbaterea (in)egalităţii între genuri din muzica daneză. Am prezentat primul nostru concert pe 8 martie 2016, Ziua Internaţională a Femeii, o dată pe care încă o sărbătorim în fiecare an printr-un eveniment special. La început am contactat câteva locaţii din Copenhaga dar nimeni nu a crezut că un asemenea concert ar putea vinde bilete, aşa că am sfârşit prin a ţine concertul în biblioteca oraşului Roskilde, unde lucra Anya Mathilde Poulsen. Biblioteca avea o scenuţă cu un mixer micuţ şi nişte boxe. Noi ştiam însă că avem un concept bun – doar că locaţiile încă nu-şi dăduseră seama de asta. Şi a fost nemaipomenit că biletele s-au epuizat rapid iar concertul s-a bucurat de un succes uriaş! Am simţit atunci cum se naşte un curent de opinie şi ne-a fost evident că pornisem ceva important.

O paranteză… cum aţi ales numele HUN SOLO pentru initiaţiva voastră?

Ne-am inspirat în parte de personajul Han Solo din [filmul] Star Wars, care este un spirit liber independent şi solitar, dar care realizează importanţa apartenenţei la un grup şi a luptei pentru un ţel bun, pentru ceva mai presus decât el însuşi. În HUN SOLO fiecare artistă interpretează individual propria muzică în felul său personal dar, cu toate acestea, participând într-un show HUN SOLO, fiecare artistă devine în mod automat parte a unei comunităţi de sprijin şi a unui proiect mai amplu decât “doar” un simplu concert solo. Numele are însă şi un înţeles literal: în daneză “HUN” se traduce ca “ea” iar “SOLO” se referă la ideea de concerte solo. Deci conceptul nostru este: artiştii care se identifică cu pronumele “ea” (hun) care îşi interpretează singuri (solo) propria creaţie muzicală = HUN SOLO.

KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă... solofoto © Kurt Christensen

Ce consecinţe a avut succesul acelui prim spectacol din bilblioteca din Roskilde?

La scurt timp după aceea, una dintre cele mai mari şi mai bune arene din Copenhaga – Vega – ne-a contactat şi ne-a propus un show HUN SOLO. De acolo, am prins aripi şi continuăm să zburăm la mare altitudine de mai bine de cinci ani.  Am susţinut turnee în Danemarca şi în străinătate, am cântat în unele dintre cele mai prestigioase locaţii din Danemarca şi în mari festivaluri precum Roskilde Festival, SmukFest şi Spot Festival, şi până în momentul de faţă am prezentat în spectacolele noastre mai mult de 80 de artiste super-interesante şi puternice. Am primit şi 3 premii, dintre care cel mai recent, în 2020, este prestigiosul Premiu GAFFA 2020, înmânat unei persoane sau grup care a avut “o contribuţie extraordinară la muzica daneză”.  

Văzut dintr-o perspectivă atotcuprinzătoare, obiectivul nostru final cu HUN SOLO este să ajungem într-un punct în care un proiect ca HUN SOLO să nu mai fie necesar. Un punct în care factorii decizionali din toate sectoarele domeniului muzical îşi asumă partea lor de responsabilitate pentru crearea unei industrii care oferă condiţii optime pentru descoperirea şi dezvoltarea talentului, indiferent de gen.

Suntem în martie 2021, au trecut 5 ani de la primul spectacol HUN SOLO. Cum a evoluat de atunci contextul pentru dezbaterile pe problemele legate de gen?

Aşa cum spuneam, când am început în 2016, mulţi dintre pilonii acestei industrii erau sceptici in privinţa proiectului nostru dar în timpul celor 5 ani s-au schimbat foarte multe lucruri. În toată lumea, primul val al mişcării #MeToo a lovit în 2017. În Danemarca, un al doilea val #MeToo s-a produs recent, în toamna lui 2020. Este o schimbare uriaşă care se întâmplă în aceşti ani în lume şi nu doar în ceea ce priveşte genul ci în toate zonele societăţii. HUN SOLO poate fi percepută ca parte a unei mişcări globale care se află abia la început. Mulţi oameni – femei, non-binari şi bărbaţi deopotrivă – sunt sătui de învechitul mod patriarhal de a exploata pentru profit pământul, oamenii, natura şi animalele. Am ajuns în faza în care oamenii vor să tezaurizeze alte valori decât banii şi puterea. Avem nevoie de inteligenţă emoţională, de colaborare, diversitate şi gentileţe în loc de competiţie, exploatare şi suprimare, şi cred că, în ciuda pandemiei, există o tendinţă puternică înspre a fi mai cooperanţi, mai incluzivi şi mai înţelegători cu pământul şi cu semenii noştri. Situaţia s-a schimbat de când am fondat HUN SOLO şi acum putem discuta în Danemarca despre diversitate şi gen într-un mod mult mai deschis. Înainte, oamenii din business susţineau pur şi simplu că această problemă nu există iar cei care sesizau problema erau prea temători ca să ridice vocea. Agenţi, organizatori, case de discuri şi alţi factori de decizie ar putea argumenta că nu iau în considerare genul când contractează artişti ci doar ”calitatea” acestora, însă când numai 20% – şi, în dese cazuri, mult mai puţin – dintre aceştia sunt femei, e ca şi cum ai zice că femeile nu sunt capabile să creeze artă, ceea ce nu este adevărat.

Cu HUN SOLO am fondat o platformă prin care expunem un volum uriaş de femei artiste extrem de interesante şi de puternice, care crează muzică de o înaltă calitate. Problema apare când nu îţi dai seama de biasul inconştient care te face să preferi ceva în defavoarea a altceva. Oricare dintre noi tindem să fim atraşi de forme de expresie şi de artişti în care ne putem oglindi iar dacă toţi cei care iau decizii sunt bărbaţi asta va produce un pattern dezechilibrat, greu de fisurat. Şi, în acest fel, industria riscă potenţial să piardă resurse importante de rejuvenare şi dezvoltare. În lumea muzicii clasice, cercetarea americană numită “Orchestrating Impartialty” ilustrează impactul acestui bias inconştient, arătând că în situaţia organizării unei audiţii în spatele unui paravan – astfel încât genul muzicianului candidat să fie ascuns juriului – se constată o creştere semnificativă a numărului femeilor candidat care ar fi selectate pentru orchestre în urma audiţiilor.

Cea mai mare realizare pentru HUN SOLO este faptul că acum putem vorbi deschis despre aceste lucruri. În ziua de azi există un puternic simt al comunităţii printre artiştii femei şi non-binari din industria muzicală daneză şi o multime de iniţiative diferite, foarte cool, îngemănate cu a noastră, au apărut în ultimii ani, precum “Hej Søster”, “Beats by Girls”, ”Women in Live Music”, ”She Can Play”, ”Pop Pilot”, şi mai sunt şi altele. Ne organizăm noi înşine şi ne susţinem puternic unele pe celelalte… îi susţinem de fapt pe toţi cei care îşi fac auzită vocea în numele celor mulţi. Personal, a fost o realizare super-importantă pentru mine să creez cu succes o instituţie în cadrul industriei, platforma noastră proprie cu o structură stabilă prin care putem să ne exprimăm prin muzică într-un fel care este inspirator şi încurajator pentru noi. E ceva mai valoros decât orice. În structura HUN SOLO putem să ne publicăm muzica, să ne aranjăm concerte, să ne regenerăm, să adunăm inspiraţie, să ne promovăm pe noi şi pe alţii etc. în modul pe care ni-l dorim noi.

O comunicatoare în spaţiul artelor şi o artistă pop pasionată de dezbaterile pe tema inegalităţii de gen, împreună cu tine, o muziciană independentă, sunteţi fondatoarele HUN SOLO. Cum s-a închegat efectiv acest trio aparte?

În 2015, într-o dimineaţă de toamnă, am fost la brunch cu Nana Jacobi şi am ajuns să discutăm despre nevoia amândourora de a cunoaşte mai multe femei din industria muzicală. Îi tot văzusem pe colegii noştri bărbaţi cum se întâlnesc în sălile de repetiţie şi contribuie benevol la muzica celorlalţi însă nu exista o asemenea comunitate şi în cazul femeilor din muzică. În acelaşi timp, eram ambele atrase de ideea performance-urilor solo întrucât ambele ne confruntasem cu percepţia că dacă o femeie performează într-un grup, de exemplu ca vocalistă, nu înseamnă că ea are şi vreo contribuţie la crearea muzicii, şi că, de fapt, doar interpretează ceva ce băieţii din trupă au compus. Prin concertele HUN SOLO ca performance-uri solo, publicul poate experimenta formele de exprimare puternice ale femeilor care îşi interpretează singure muzica pe scenă. Şi acest aranjament elimină orice dubiu legat de cine a creat muzica. Nana şi cu mine am hotărât să mergem înainte cu ideea de a crea un eveniment alcătuit din 5 concerte solo cu artiste pe parcursul unei singure seri şi, după cum am spus, am contactat fără succes câteva locaţii din Copenhaga. În aceste condiţii, am luat legătura cu Anya Mathilde Poulsen care fusese jurnalistă la postul naţional de radio şi pe care o ştiam de ceva vreme fiindcă mă intervievase pentru cartea ei, ”Feminint Forstærket”, una dintre primele cărţi din Danemarca ce a tratat problema genului în muzica modernă. Anya lucra în acel moment la Biblioteca Naţională din Roskilde şi s-a implicat trup şi suflet în organizarea acelui prim concert. Aşa s-a format nucleul celor trei CEO ai HUN SOLO.

KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă... soloNana Jacobi (HUN SOLO), foto © Kurt Christensen

Ulterior aţi fondat şi casa de discuri, asumându-vă deci o responsabilitate suplimentară. Dincolo de a compune şi de a performa, a trebuit să şi manageriezi o întreprindere. A meritat Hun Solo Records efortul?

A fost super empowering să creăm şi să dezvoltăm cu succes HUN SOLO, concept care a contribuit cu adevărat la ceva schimbări în industria muzicală daneză şi în modul nostru de a gândi şi a dialoga despre gen. Am devenit proprii noştri gardieni a valorilor şi factori de decizie. Prin label-ul nostru, a fost o mare uşurare să putem prelua controlul asupra publicării propriei noastre muzici. Acumulasem de-a lungul timpului experienţă în privinţa procedurilor din acest proces şi ne pricepeam deja destul de bine. Este super-frumos să ştii că muzica ta beneficiază de grija pe care ţi-o doreşti, noi realizând gradual cât de multe poate face o casă de discuri în a-i sprijini pe artişti şi dând atenţie până în cel mai mic detaliu absolut fiecăreia dintre proceduri. De la artistele pe care le-am lansat ştim că deja că au fost impresionate de sprijinul şi implicarea noastră în calitate de “label mamas”. Îmi este acum limpede că nu foarte mulţi artişti au întotdeauna o relaţie foarte strânsă cu casa lor de discuri.

KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă... solofoto © Tine Bek

Spune-mi câte ceva despre planurile tale cu HUN SOLO dar şi cele legate de cariera ta muzicală din viitorul apropiat, căci de cele pe termen lung n-are sens să discutăm încă din cauza impredictibilităţii evoluţiei crizei generate de pandemie.

Referitor la planurile cu HUN SOLO, vom încerca să ne concentrăm din nou pe concertele live din toamnă – după un întreg an cu condiţii instabile pentru a organiza concerte datorate marelui C. La sfârşitul lunii februarie am lansat “Magnet Sky”, intensul şi fermecătorul nou album al Nanei Jacobi, şi tot primăvara asta vom lansa un single şi un LP cu uimitoarea Katrine Stochholm, fost membru fondator a legendarului grup Under Byen, numit “Verden består af samlinger af stykker”(“The World Consists Of Gatherings Of Pieces”). Ar fi trebuit să avem inclusiv un turneu în Groenlanda şi, pentru moment, încă aşteptăm cu speranţa că vom putea ajunge acolo deşi e greu de presupus că asta se va întâmpla datorită Covid-19. În ce priveşte planurile mele personale pentru anul acesta, îmi propun să lansez unul sau două single-uri.

Tocmai l-am terminat pe următorul şi am filmat un videoclip foarte frumos care, zilele astea, se află la montaj. Va fi prima mea lansare solo în engleză de când am părăsit Blue Foundation, deci o aştept cu nerăbdare! Piesa se numeşte “Open Chest” şi sunt foarte încântată de ea. Cred că o să îi dau drumul în lume în toamna acestui an.

KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă... soloBlue Foundation, foto © Kent Baker

Fiindcă am ajuns la muzica ta… cu 20 de ani în urmă ai devenit celebră ca vocalistă a grupului Blue Foundation, pe care ai ales să îl părăseşti pentru a reveni abia după câţiva ani în atenţia publicului ca artist solo. Ce te-a determinat atunci să renunţi la o notorietate deja dobândită pentru riscul unei cariere în nume propriu?

Încă de la primul meu turneu în Japonia cu Blue Foundation de pe la mijlocul anilor 2000, a început să crească în mine nevoia propriului meu proiect muzical. Călătoria în Japonia m-a inspirat foarte mult; sunetele, culorile, oamenii, oraşele şi natura. Am cumpărat în Tokyo un recorder cu minidiscuri şi un microfon şi am înregistrat sunetele orasului şi a locurilor din afara lui de fiecare dată când aveam ceva timp liber între concerte. Iniţial, îmi propuneam să fac acest proiect în paralel cu activitatea mea în Blue Foundation dar treptat am ajuns să fiu atât de acaparată de Blue Foundation în anii ce au urmat încât nu am mai avut răgazul să sap mai adânc în lumea propriilor mele peisaje sonore interioare. Odată cu succesul nostru ca Blue Foundation, din păcate, au apărut însă şi neînţelegerile dintre noi, membrii trupei, care s-au acutizat din ce în ce mai tare. Ajunsesem în punctul în care era mai bine să mă retrag din trupă şi să-mi canalizez energia creativă înspre a-mi alege propriul drum, chiar dacă ştiam că trebuie să plec din nou de la zero. A fost o mare provocare pentru mine să fac pasul înapoi din grup dar eram realmente atrasă de ideea unui nou început… singură. Sunt fascinată de procesul de a crea ceva din nimic şi sunt plină de uimire de fiecare dată când văd că se întâmplă. La început ai doar tăcerea. Apoi creezi mici particule sonore. Şi de aici se poate naşte o întreagă bucată de muzică. Dar fascinaţia mea se extinde la orice proiect. Îmi place să creez lucruri noi, proiecte noi şi muzică nouă – din nimic. Să dau formă la ceva şi să o fac să se manifeste în lume – să existe dintr-odată într-un spaţiu în care, înainte, nu era nimic. Sunt multe motive care m-au adus în acel punct, motive pentru care am considerat că e mai înţelept să renunţ la succesul cu Blue Foundation decât să rămân parte a proiectului, dar unul dintre ele a fost această fascinaţie şi curiozitate a creaţiei. Cum ar arătat fi lumea mea sonoră dacă nu doar aş fi creat melodia şi cuvintele – aşa cum am făcut în Blue Foundation -, ci şi peisajele sonore în întregimea lor şi producţia din jurul lor? Trebuia să încerc singură, dacă voiam să aflu răspunsul. Era singura cale. Aşa că am încetat să mai compun muzică în Blue Foundation şi am început să mă autoeduc astfel încât să devin capabilă să-mi produc singură muzica.

KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă... solofoto © Kajsa Gullberg

Şi a rezultat excepţionalul tău album solo de debut ”Hamskifte” din 2013. Spune-mi mai multe despre procesul creativ şi despre concept – hamskifte sugerează reînnoirea – fiindcă ţi-a luat ceva timp în underground până să îl finalizezi.

“Hamskifte” a fost un proiect dogmatic întrucât mi-am dorit să mă expun pe mine însămi într-un mod radical conceptului de a începe singură şi de la nimic. Terminasem foarte clar orice relaţie cu trupa iar dogma a fost ca eu să compun, să înregistrez şi să produc totul. Voiam să descopăr cum voi reacţiona într-o asemenea situaţie şi să îmi dovedesc mie însămi că sunt capabilă să o gestionez. A fost în egală măsură un empowering project şi un album project. Mi-am dorit să îmi înfrâng îndoielile şi frica, şi să am încredere în propria curiozitate şi sete pentru creaţie. Este destul de înfricoşător să părăseşti un proiect de succes şi să începi totul de la zero pe cont propriu dar nu aveam de ales pentru că dinamica din trupă nu îmi mai făcea bine. Şi, pentru mine, cea mai bună cale ca să învăţ ceva era… să fac. Aşa că dogma lui “Hamskifte” a fost că am vrut să creez totul eu însămi. Mulţi oameni mi-au recomandat să-mi găsesc un nou producător cu care să colaborez dar la vremea aceea nu eram interesată să renunţ la un producător pentru a colabora cu altul. Începusem să mă simt oarecum obosită de a fi solista vocală şi compozitoarea care se consultă cu producătorii bărbaţi care controlează producţia. Iniţial, am căutat o femeie producător însă nu am cunoscut niciuna. Atunci mi-am dat seama că înainte de a relaţiona din nou cu alţi producători trebuie să îmi fac mai întâi propriul statement, să învăţ singură cum să-mi produc sound-ul meu… oricum ar fi sunat acesta. Am avut câţiva prieteni care au contribuit la album dar cele mai multe dintre înregistrări, precum şi cântatul la instrumente le-am făcut eu, împreună cu treaba de compoziţie şi de producţie. Uneori a fost dificil să iau singură toate deciziile dar a fost de asemenea şi super-inspirator şi am asimilat o grămadă de lucruri. Eram într-un teritoriu necunoscut şi a trebuit să mă încred 100% în intuiţia mea. Şi acum culeg roadele.

 

Căutând simboluri în muzica ta trebuie să te întreb: eşti pasionată cumva de vechile civilizaţii şi culturi? Am aflat de exemplu că, printre altele, ai o diplomă în istorie.

De când eram copil am fost atrasă de tot ce-i vechi şi misterios. În procesul creaţiei lui “Hamskifte” [hamskifte se traduce ca năpârlire – n.r.] m-am simţit câteodată foarte singură şi pierdută. Ştiam că am făcut ceea ce trebuie pentru mine şi pentru dezvoltarea mea ca artist dar trebuia să găsesc o nouă modalitate de a fi puternică şi de a face faţă transformării şi schimbării. Tocmai încheiasem o lungă colaborare şi îmi trăsesem preşul de sub picioare, şi trebuia să identific o cale ca să pot crede că acest sfârşit nu era SFÂRŞITUL, ci începutul a ceva nou, chiar dacă acest ‘nou’ nu mi se arăta foarte limpede. Eram obişnuită să mă gândesc la succes ca la o creştere liniară în decursul căreia mă zbat din greu, în permanenţă, ca să-mi îndeplinesc obiectivele şi, deodată, m-am trezit într-un hiatus gigantic după tot ce construisem, şi m-am văzut obligată să găsesc soluţia să trec prin asta şi… să înţeleg. Şi asta m-a făcut să mă las în voia unui mod ciclic de a înţelege dezvoltarea şi creşterea, de la care am ajuns la studiul puterii energiei feminine. Care m-a dus şi mai departe, la studiul vechilor culturi din Mesopotamia şi Sumer, ce au zeităţi feminine foarte puternice şi o abordare sacră a lumii fizice, dar şi a celei spirituale. Am studiat vechi simboluri ale sacrului feminin precum luna, copacul  fructifer şi şarpele care se leapădă de pielea sa. Toate trei simbolurile au fost mai târziu legate de ceva rău însă în acele vremuri străvechi erau simboluri ale înţelepciunii care transportă în ele felul ciclic de înţelegere a creşterii: noul se naşte din transformare şi din abandonarea vechiului. M-am legat cu putere de aceste simboluri şi ele m-au ajutat să dobândesc o încredere înverşunată în propriul meu proces.

KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă... solo

În ce sens, odată cu “Hamskifte”, s-a născut o nouă Kirstine? Am în minte revenirea ta la versurile în daneză şi, mai târziu, la adoptarea chitarei electrice ca instrument predilect de acompaniament.

De fapt, cred că “noua” Kirstine de-abia recent a început să-şi facă simţită prezenţa în mod real. În piesa “Eyes on Fire” pe care am compus-o cu Blue Foundation, cânt: “Just in time, and in the right place, steadily emerging with grace”. Am sentimentul că mă apropii de intrarea în acel “right time and right place”. Aşteptam acest moment. “Hamskifte” încă se întâmpla în mijlocul transformării, era o expresie a transformării. Noua muzică pe care urmează să o lansez reprezintă primul semn al noii Kirstine. Sunt acum capabilă să îmi menţin ridicat nivelul energiei un timp îndelungat şi aştept să o eliberez la momentul potrivit.

În aceşti parametri, zâmbind, putem spune că prima ta transformare a fost cea dintr-o admiratoare a lui Bob Marley în vedetă a trupei Blue Foundation…

Ha ha – Bob Marley a fost prima mea dragoste muzicală – l-am auzit la televizor pe când aveam vreo 8 ani şi instantaneu am fost tuşată de vocea şi de melodiile lui. Cânta într-un fel care m-a mişcat şi despre lucruri pe care le simţeam ca fiind importante: libertate, dragoste, lupta pentru crezurile tale, solidaritate, frumuseţe. Muzica lui era uşor de urmărit pentru mine şi, în acelaşi timp, avea greutate. Continui să cred şi acum că a fost un vocalist strălucitor şi rămâne una dintre inspiraţiile mele masculine în ceea ce priveşte folosirea vocii.

KIRSTINE STUBBE TEGLBJÆRG | Feminismul în artă din perspectivă... solofoto © Miriam Nielsen

Mai există şi alţi artişti care continuă să te inspire la fel de profund?

Pe partea vocală am fost inspirată de Beth Gibbons [cântăreaţa şi compozitoarea trupei britanice Portishead – n.r.] şi Stina Nordenstam [recluziva cantautoare şi artistă vizuală suedeză – n.r.] – ambele sunt vocaliste, cu voci “mici” din punct de vedere al tehnicii dar cu o expresivitate gigantică. Ele mi-au dat încredere în mine însămi când eram mai tânără, făcându-mă să conştientizez că poţi să ai foarte multe de spus chiar dacă nu ai o voce extrem de puternică. Îi mai sunt devotată şi lui Elizabeth Fraser de la Cocteau Twins. Alte inspiraţii continuă să fie fotografa Sally Mann, pictoriţa daneză Anna Ancher, Virginia Wolf [trupa de Brit-Rock din anii ‘80 – n.r.], Madame Gandhi [numele de scenă al artistei EDM şi activistei americane Kiran Gandhi – n.r.].

N-aş vrea să încheiem dialogul nostru fără să ne dai unele detalii despre algoritmul de lucru care s-a cristalizat în urma acestei succesiuni de transformări şi acumulări experienţiale. Cum ajunge o idee un cântec, cu muzica gata de înregistrare, cu versuri compuse unele în engleză şi altele în daneză?

 Încep de obicei prin a crea cea mai mare parte din melodie, plecând fie de la un sunet de tobe, fie de la o scurtă frază la sintetizator sau chitară. Compun şi produc simultan – aceste procese sunt legate între ele în ce mă priveşte. Lucrez într-un program numit Ableton Live. Când am compoziţia instrumentală creez o schiţă brută a melodiei şi abia apoi mă apuc să lucrez eventual la versuri. Melodia şi track-ul instrumental sunt cele care îmi oferă de obicei inspiraţia pentru cuvinte. Uneori cuvintele apar când improvizez pe melodie iar alteori le scriu într-un flux conştient generat de ascultarea repetată a track-ului. Scriu şi în engleză şi în daneză, iar când versurile sunt în engleză i le trimit uneori şi prietenului meu MC Jabber, fost membru in Blue Foundation, care, britanic fiind, caută să-mi corecteze eventualele greşeli de gramatică sau de ortografie.

Nu întotdeauna îmi e clar de la bun început despre ce va fi un cântec şi mă simt ca într-o căutare de comori din momentul în care încep să compun versurile… despre ce e vorba în cântec, ce cuvinte vor rezona? Este un proces extrem de deschis şi de intuitiv. Pot să treacă mai multe zile în care scriu până să îmi dau seama despre ce este un cântec. Dar din momentul în care acest lucru e limpede, lucrez mult mai concentrat şi caut informaţii sau compun în mod deliberat având în minte anumite topic-uri. Poate dura ceva timp până să ajung la cuvintele potrivite. Am un proces profund şi lent în orice aş face. Uneori mi-aş dori să fiu mai rapidă dar am realizat că nu-mi pot schimba ritmul şi, pe de altă parte, câteodată savurez rezultatul pe care-l obţin după căutarea mea de comori. Când, în sfârşit, găsesc cuvintele, sunetele şi melodiile potrivite care rezonează în mine şi reuşesc cumva să le prind laolaltă într-un mare şi frumos pattern, sunt aproape extatică.

  • Interviu de Ioan Big.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută