Ultimul lungmetraj realizat de autorul memorabilelor pelicule “Videodrome”, “The Fly” şi “Naked Lunch”, disponibil pe platforma Independenţa Film de pe Vimeo, merită cu certitudine a fi (re)descoperit la finele unui an în care Hollywood-ul a fost zguduit de scandaluri de tot felul, ce au atras mai abitir atenţia publicului larg în contextul pandemiei care ne-a privat de spectacolul cinematografic propriuzis. Ca intro… un scurt quiz legat de “Maps to the Stars”. Ştiaţi că deşi s-a mulţumit să apară în roluri secundare ori în producţii TV după trilogia “Star Wars”, Carrie Fisher – ce are un cameo în filmul regizorului David Cronenberg si al scenaristului Bruce Wagner – a fost o persoană extrem de influentă la Hollywood datorită cărţilor, scenariilor şi pieselor de teatru pe care le-a scris? Că Sherman Oaks e unul dintre cele mai scumpe cartiere din L. A. şi acolo vedete precum Jennifer Aniston, Charlie Sheen, Shia LaBeouf şi Joseph Gordon-Levitt deţin proprietăţi de zeci de milioane de dolari? Sau că producătorul-scenarist Garry Marshall (“Pretty Woman”), un guru al serialelor de televiziune în anii ’70 şi ’80, a preferat să se amuze ca actor în ultimii 15 ani decât să continue să mai facă bani fără număr, fără număr?
Mia Wasikowska
Dacă nu aţi acumulat măcar două ‘Da’-uri la întrebările simple de mai sus, e cert că mare parte din insight-urile acestui film veninos anti-showbiz semnat de Cronenberg, mult mai puţin edulcorat decât alte tentative (“The Bling Ring” al Sofiei Coppola e doar un exemplu) de studiu a bolilor care macină în interior acest organism aparent plin de viaţă şi strălucire botezat Cetatea Viselor (care trăieşte social aproape exclusiv pe baza şi prin intermediul cultului celebrităţii), vor fi imperceptibile sau vor părea extrase mai degrabă dintr-un Fantasy cu iz de realism. “Maps to the Stars”, o dramedie care a aşteptat mai bine de şase ani pentru a ajunge pe ecrane şi care ar fi putut la fel de bine să se numească ‘Deconstructing Hollywood’ (iar Los Angeles-ul să apară ca ‘The City of… Fallen Angels’), rămâne inteligibil 100% doar pentru spectatorii care, măcar din când în când, răsfoiesc captivaţi tabloide de tipul National Enquirer.
Robert Pattinson
Recent eliberată dintr-o clinică psihiatrică din Florida, Agatha (Mia Wasikowska – “Stoker”, “Crimson Peak”) ajunge la Hollywood în căutarea casei unde locuieşte copilul-vedetă de televiziune Benjie Weiss (Evan Bird – serialul “The Killing”). Aparent neafectată că la adresa unde a condus-o şoferul unei limuzine (Robert Pattinson – “Cosmopolis”, “Tenet”) nu găseşte decât un teren viran, tânăra, ce poartă pe întreg corpul urmele unor arsuri teribile şi este dependentă de un tratament medicamentos complex, se angajează prin intermediul unei prietene făcute pe Twitter (Carrie Fisher) ca asistentă personală a actriţei Havana Segrand (Julianne Moore – premiul de interpretare la Cannes pentru acest rol), odată în mare vogă dar acum în declin datorită înaintării în vârstă, bântuită (la propriu) de amintirile legate de mama sa.
Julianne Moore
Creatură instabilă psihic, ce pendulează impredictibil între cinism şi depresie, răzgâiata Havana este pacienta psihologului hipercunoscut – îşi are propria emisiune TV şi un număr impresionant de best-selleruri publicate – Dr. Stafford Weiss (John Cusack, a cărui interpretare aminteşte aici de memorabila sa prestaţie din “The Grifters” din 1990, Drama-Thriller-ul lui Stephen Frears)… tatăl lui Benjie. În vârstă de doar 13 ani, puştiul tocmai a revenit pe platourile de filmare ca rezultat al eforturilor manageriale ale mamei sale, Christina Weiss (Olivia Williams – “Rushmore”, “An Education”), după o cură de dezintoxicare menită a-l scăpa de dependenţa de drogul GHB, cauzată, se pare, de tare serioase rezultate din relaţia cu sora sa, care se relevă a fi… Agatha. Contactul dintre familia de succes ce îşi închipuie că a lăsat în urmă coşmarurile cu ‘oaia sa neagră’ este inevitabil iar consecinţele se dovedesc dramatice.
Fără a insista pe detalii legate de naraţiune, să inventariem câteva din ingredientele pe care le mixează David Cronenberg în “Maps to the Stars”. Impulsurile sinucigaşe şi/sau criminale duse până la piromanie pe fondul unui romantism naiv (“On the stairs of Death I write your name, Liberty“), sexualitate (incest, pedofilie, metro- şi trans-sexualitate orgiacă) sunt combinate de cineastul canadian cu ipohondria snoabă care maschează probleme comportamentale grave, inacceptabile pentru omul de rând fiindcă nu afectează nici supravieţuirea individuală şi nici funcţionarea microuniversurilor concentrice în care acesta ‘patinează’ în mod uzual. Pe un alt palier avem ipocrizia socială dusă la absurd (ex. atitudinea personajului Juliannei Moore la aflarea veştii că Anne Hathaway va juca rolul mamei sale când aceasta era tânără) în conjuncţie cu o acută lipsă de sensibilitate, falsă precocitate (puştiul citeşte poezii de Paul Éluard ascunse în cartea lui taică-său şi are replici gen “They made me an offer… my mother couldn’t refuse“) şi maturizare refuzată (mutarea florilor datorită unui impuls de moment de către Havana Segrand).
David Cronenberg
Alcool, hrană, medicamente, droguri… fără şi peste măsură. “Do you know what Hell is? A world without narcotics.“. Cronenberg ne înfăţişează o lume a fabricanţilor şi vânzătorilor de iluzii clădită pe excese alimentate de surse de stres amplificate inutil şi exagerat în ambienturi luxuriante, care determină spectatorul să conştientizeze în mod brutal adevărul despre statutul şi stilul de viaţă al multor dintre cei care ne vrăjesc pe marile ecrane interpretându-i pe Mandela, Gandhi sau pe Maica Tereza… şi aici nu mă refer la talent. “Maps to the Stars” cartografiază doar o parte a “normalităţii” unei lumi pentru care escapismul experienţial aparţine cotidianului însă una care dă frisoane. Valorile tradiţionale, familia, morala, etica profesională, sunt complet contorsionate în minţile unora dintre alienaţii de opulenţa extremă – lipsiţi însă de sofisticarea şi de rafinamentul aproape patologic al promotorilor decadenţei europene occidentale -, debusolaţi existenţial de temerea că nu vor putea continua la infinit să se ridice la înălţimea aşteptărilor celor din jur. Şi se relevă a involua, indiferent de vârstă, în pure animale labile emoţional. Care au depăşit faza primitivă în care mai cred că banii pot aduce fericirea dar au descoperit stupefiaţi că, după ascensiune, dincolo de vârf, urmează o coborâre brutală în timpul căreia regretele sunt tardive.
Stelele de pe harta lui David Cronenberg ard una câte una şi dispar în implozie. “Do you think Halle Berry or Nicole Kidman have scary little animals working for them?“. În concluzie, o dramă psihologică cu accente tragice shakespeariene, cu siguranţă criticabilă pentru unele inconsecvenţe, exagerări sau cabotinisme, dar nu mai puţin impresionantă prin abordarea fără mănuşi a lui Cronenberg, ce reuşeşte, la primul său film turnat în Statele Unite, să transforme un set de personaje-cobai într-o frescă satirică a unei întregi lumi privilegiate, de o ferocitate extrem de rar întâlnită într-o cinematografie din ce în ce mai tributară corectitudinii politice.
- Text de Ioan Big
