Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 26/12/2020
Film

ANIVERSARE | GOODFELLAS, o poveste din New York

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii ANIVERSARE | GOODFELLAS, o poveste din New York Share ANIVERSARE | GOODFELLAS, o poveste din New York


goodfellas

A fost frustrant că The Godfather: Part III a pierdut Oscarul pentru cel mai bun film al anului 1990, însă frustrant nu pentru c-ar fi meritat realmente statueta ci pentru că… nu a pierdut în faţa lui Goodfellas, celălalt film esenţial despre Mafia newyorkeză, unul dintre vârfurile din filmografia lui Martin Scorsese, care avusese premiera în acel an.

Ştim că atunci marele câştigător a fost Dances with Wolves al lui Kevin Costner care a privat Goodfellas inclusiv de premiul pentru scenariul scris de tandemul Nick Pileggi-Marty Scorsese. Asta a fost realmente o nedreptate dar ăsta-i showbiz-ul american.

Nicolas Pillegi

Nicholas Pileggi

Ca să marcăm aniversarea de 30 de ani n-o să mă refer la povestea lui Henry Hill, mafiotul devenit informator al FBI din Goodfellas, extrasă din Wiseguy, cartea de non-ficţiune publicată de Nicholas Pileggi (pe atunci un versat jurnalist de investigaţii criminale pentru publicaţia New York) sau la cât de bine joacă Robert De Niro, Joe Pesci şi Ray Liotta, căci e mai simplu să revedeţi filmul, disponibil pe Netflix, ci o să amintesc câteva detalii din povestea… poveştile scrise din experienţa de viaţă a unui om care a copilărit în comunitatea calabreză din N.Y. alături de viitorii mafioţi şi nu ca rezultat al documentării precum Naşul lui Mario Puzo, altfel un bun prieten al familiei Pileggi.

Goodfellas – Trailer – (1990)

Nicholas Pileggi l-a cunoscut pe Henry Hill când acesta era deja martor al acuzării împotriva Mafiei iar acesta a acceptat ideea cărţii având nevoie de bani ca să-şi plătească avocaţii. Aşa că Hill a început să i se destăinuie jurnalistului şi a continuat chiar şi după ce a fost mutat din oraş în programul de protecţie a martorilor. Cea care i-a pus lui Pileggi cartea în pagină şi i-a găsit editură a fost soţia lui, Nora Ephron, cineastă şi scriitoare nominalizată de 3 ori la Oscar pentru scenariu, care pe atunci lucra la Esquire. Irvin Winkler, producătorul lui Scorsese (Raging Bull, New York, New York), locuia la Paris şi a descoperit volumul în librăria de carte engleză de pe Rue de Rivoli… şi i-a trimis-o regizorului, care filma Culoarea banilor la Chicago, cu Paul Newman.

ANIVERSARE | GOODFELLAS, o poveste din New York

Henry Hill și Ray Liotta, Foto – Rebecca Sapp/WireImage 

Martin Scorsese s-a declarat imediat interesat să facă filmul, mai ales că îşi dorea demult să lucreze cu Pileggi, de când lucra în N.Y. la Mean Streets. Nu se întâmplase atunci fiindcă ziaristul nu s-a lăsat convins de un june actor din distribuţie să meargă pană în centru ca să îl cunoască pe regizor. Actorul la început de drum era Robert De Niro. Peste ani, Pileggi era să gafeze încă o dată fiindcă a ignorat mesajele trimise de Scorsese, convins fiind că sunt de la un amic ziarist din Chicago… noroc cu Nora Ephron pe care faimosul regizor a sunat-o intrigat că soţul ei nu pare să vrea să vorbească cu el şi care i-a băgat acestuia instantaneu minţile în cap. A doua zi cei doi începeau lucrul la Goodfellas. Mai departe… începe filmul.

 

  • Text de Ioan Big

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.