În urmă cu doi ani, criticul muzical Rob Sheffield scria pentru revista Rolling Stone următoarea afirmație: ‘’…faceți o listă cu muzicienii care compuneau piese de calitate în 1958 și încă o listă cu cei care încă fac asta în 2018. Pe listele voastre este: Paul McCartney’’.
Iată că, în 2020, Paul ne surprinde cu lansarea unui nou material discografic, McCartney III, creat și înregistrat în studioul său din Suffolk, Anglia.
Evident, albumul nu este cel de-al treilea din cariera solo a artistului, ci reprezintă un final al unei trilogii pe care nici el nu știa că o are în plan. McCartney I (1970) a fost înregistrat în locuința sa din Londra, la scurt timp după despărțirea Beatles. Zece ani mai târziu, McCartney II vede lumina zilei în preajma dizolvării proiectului Wings, trupă construită alături de soția sa, Linda, și chitaristul Denny Lane. Având în vedere contextul absolut surprinzător al nașterii ultimului album, putem spune că McCartney este un creator mereu optimist, gata să treacă peste orice despărțire (sau pandemie) prin muzică. În plus, o altă caracteristică ce leagă McCartney III de cei doi predecesori ai săi este faptul că Paul a cântat singur la toate instrumentele, de la bas, chitară și pian, până la tobe, clavecin sau melotron. Rezultatul este un album coerent, imperfect, dar foarte memorabil.
De fapt, revenind la spusele criticului Rob Sheffield și luând in considerare ușurința cu care ajungem să fredonam piesele lui Paul, putem ajunge la o concluzie de-a dreptul fascinantă. Este foarte posibil ca, din 1964 până în prezent, pe planetă să nu fi trecut zece minute în care cineva să nu asculte o piesă scrisă de McCartney (fie că vorbim de cele compuse pentru Beatles, Wings, sau materialul său solo). În ultimii 56 de ani, din Japonia până în Brazilia, radio-uri, pickup-uri, Walkman-uri, casetofoane, laptopuri și tablete l-au transformat pe Macca (așa cum îl alintă fanii) într-unul din cei mai ascultați cantautori ai istoriei recente. Totodată, este unul din artiștii care nu mai au absolut nimic de demonstrat, alegând totuși să facă muzică de dragul acesteia.
’Anti-industrie’’ este termenul care mi-a venit prima oară în minte după audiția pieselor de pe McCartney III. O scurtă privire pe paginile de Wikipedia ale albumelor artiștilor mainstream autohtoni ne arată liste cu zeci de producători, instrumentiști, compozitori și ingineri de sunet. Asamblați aproape militărește de către casele de discuri, scopul acestora este de a crea produsul fară cusur, ușor de împachetat și de consumat. Singura problemă a acestui trend este rezultatul, o muzică ‘’perfectă’’ și albume previzibile ce ies din studiouri pe bandă rulantă. Astfel, industria muzicală ajunge să piardă ceea ce avea mai de preț, cantautori cu un control creativ aproape nelimitat. În plus, scopul creării artei perfecte este din start sortit eșecului, dezbrăcând muzica de tot ce înseamnă element uman.
Revenind la McCartney III, albumul este compus, produs și interpretat în exclusivitate de către Paul. Renunțând la instrumentiști profesioniști, Macca abordează fiecare instrument din studio, inclusiv un contrabas folosit la înregistrarea pieselor lui Elvis. Este amuzant să îl auzi “împedicându-se” în ritmuri de tobă, sau experimentând cu diverse sonorități și structuri muzicale. Tocmai aceste mici imperfecțiuni în compoziție și înregistrare au reușit să îi transforme pe Beatles în cea mai ascultată trupă a secolului trecut, iar la cei 78 de ani, McCartney se comportă ca un copil scăpat nesupravegheat într-un studio de înregistrări. Demnă de menționat este și paleta stilistică, piesele abordate trecând prin pop, elemente de rock progresiv, folk și chiar metal (să nu uităm că piesa Helter Skelter, lansată pe White Album al celor de la Beatles în 1968 anunță sosirea genului heavy metal cu doi ani înaintea debutului Black Sabbath). Piesele sunt lungi, pasajele instrumentale interminabile, iar entuziasmul nemărginit.
În timp ce mulți alții s-ar fi retras de mult timp, Paul rămâne îndrăgostit de muzică și ține pasul cu noile estetici și sonorități. De altfel, McCartney III este un exemplu de originalitate și autenticitate, un album născut din dorința sinceră a artistului de a face ceea ce știe mai bine. Fară a-și construi succesul pe spatele unor armate de producători și compozitori, Paul McCartney demonstrează încă o dată că muzica ce rămâne este sinceră și imperfectă, nu un produs menit să satisfacă curente efemere.
Albumul poate fi ascultat online AICI.
Foto © Mary McCartney
