Rezumat
După ce a demisionat din Depeche Mode, pe motiv că „meritele nu i-au fost recunoscute și volumul de muncă era disproporționat”, Alan Wilder s-a retras în proiectul său solo, Recoil, care nu i-a adus nici faima și nici banii sperați.Cert e că deocamdată cercetătorii britanici nu au reușit să stabilească cine are gaura mai mare în nădragi: Alan Wilder pentru că a renunțat așa de ușor la Depeche Mode sau Depeche Mode pentru că l-a pierdut pe Alan Wilder?Citește mai multe despre Depeche Mode în ediția specială SUNETE Depeche Mode 40.
Alan Wilder a petrecut 13 ani în Depeche Mode, din 1982 până în 1995. Pare puțin, acum, la o viață și ceva de la plecarea lui din trupă. După un sfert de secol, încă i se mai duce dorul și i se mai simte lipsa. În ciuda faptului că trupa l-a înlocuit, atât în studio, cât și pe scenă, în concerte, Wilder a lăsat un mare gol în urmă. Recent, a intrat și el în Rock and Roll Hall of Fame, alături de foștii colegi. Despre contribuția și „moștenirea” sa, în cele ce urmează.
După „dezertarea” lui Vince Clarke, fondator al trupei, în noiembrie 1981, Depeche Mode căuta să meargă mai departe în formulă de trio. Pentru că niciunul dintre cei trei nu era muzician profesionist, s-a dat anunț la ziar (săptămânalul Melody Maker): „Keyboard player needed for established band – no timewasters”. Clar. S-a prezentat Alan Charles Wilder, care și-a cucerit imediat viitorii colegi, printr-o ireală ușurință a interpretării.
Având o dexteritate ieșită din comun, mâinile lui pluteau pe deasupra clapelor, iar sunetele rezultate erau perfect balansate.
Mai departe, s-a făcut remarcat acolo unde se simte el cel mai bine – în studio, unde și-a etalat nu doar abilitățile tehnice, ci și cele creative. A cântat cât pentru toată trupa, dar a și șlefuit fiecare sunet, ba chiar a inventat și unele noi, făcând din tehnica sampling-ului un brand Depeche Mode (și nu Einstürzende Neubauten, cum era, de fapt). A realizat toate aranjamentele muzicale, a produs albumele și s-a remarcat și a și compus câteva piese (Two Minute Warning, The Landscape Is Changing, Fools, Christmas Island sau If You Want).
În anii ’90, el este cel care a făcut un hit din Enjoy The Silence, mărind ritmul piesei până când aceasta a căpătat rezonanțe pop.
La sesiunile de înregistrări pentru Songs of Faith and Devotion, el a dus tot greul. Și nu oricum sau oricând, ci fix atunci când Depeche Mode își căuta un alt drum, o nouă cale de exprimare muzicală. A lucrat cot la cot cu celebrul producător Flood (Mark Ellis) pentru finisarea celor mai bune albume din discografia Depeche. Apoi pentru reprezentațiile live ale celui mai lung turneu Depeche la care a participat, Devotional, a găsit noi și noi căi de a prezenta melodiile trupei și de a cuceri audiența. A învățat chiar și să bată la tobe ca un toboșar profesionist.
Toate acestea fac din amprenta lui Wilder o moștenire imposibil de șters din sufletul celor care trăiesc muzica Depeche. Ea e ușor de recunoscut și pentru „necredincioși”.
Este de ajuns să asculți câteva piese de pe albumul de dinaintea venirii lui sau de pe cele apărute după el ca să o identifici. Bine, aici există oarecum rezerva faptului că albumele lansate imediat după demisia lui Wilder s-au bucurat de o producție decentă, poate dintr-un fel de inerție fericită, greu de explicat.
Următoarele materiale au suferit însă grav de lipsa unui liant în materie de producție. În lipsa contribuției lui Wilder, sunetele
Depeche zboară ca scăpate de sub control, care încotro, ca particulele într-o mișcare haotică, browniană. Le lipsește nu doar osmoza, filtrarea, șlefuirea, ci și substanța coagulantă care să le dea tărie și sens. N-au găsit rețeta perfectă nici producători consacrați precum Ben Hillier sau James Ford.
După ce a demisionat din Depeche Mode, pe motiv că „meritele nu i-au fost recunoscute și volumul de muncă era disproporționat”, Alan Wilder s-a retras în proiectul său solo, Recoil, care nu i-a adus nici faima și nici banii sperați.
Acum trăiește într-o relativă anonimitate și mai scoate capul în lume doar pentru câte o contribuție minoră la vreun proiect muzical neînsemnat. Și-a vândut pe mărunțiș amintirile Depeche adunate în podul casei. Majoritatea au ajuns în mâinile unor fani, la licitații online.
Gurile rele spun că e rupt în fund și că are mare noroc să primească încă bani pentru drepturi de autor de la Depeche Mode.
Cert e că deocamdată cercetătorii britanici nu au reușit să stabilească cine are gaura mai mare în nădragi: Alan Wilder pentru că a renunțat așa de ușor la Depeche Mode sau Depeche Mode pentru că l-a pierdut pe Alan Wilder?
Citește mai multe despre Depeche Mode în ediția specială SUNETE Depeche Mode 40.
Pachetul special Sunete Depeche Mode 40 cuprinde revista Sunete, în format mare, A4, 132 pagini 100% Depeche Mode. Alături de revistă, pachetul mai cuprinde cartea Versurile Depeche Mode (format A6, 196 pagini), o mască de protecție reutilizabilă din bumbac “à la mode” și 6 autocolante.
Pachetul se vinde exclusiv online AICI
