Dragă somnorosule,
Am decis deja, împreună, că ne plac la nebunie apusurile pe vârf de munte. Că nu ne dăm în lături de la un oarecare efort, doar ca să ajungem în cel mai fain punct, din cel mai fain loc, ca să avem parte de cel mai fain spectacol al zilei. Că pe măsură ce soarele coboară, culorile se intensifică și răcoarea se lasă, ne găsim răgazul să fim recunoscători pentru ziua ce tocmai a trecut, să luăm tot ce a fost mai bun din ea și să ne punem speranțele într-un mâine și mai aproape de sufletul nostru.
Cu serile e simplu, dar ce spui despre dimineți?
Magie deasupra Brașovului, la răsărit
Deși mereu simt că aș mai dormi puțin, diminețile sunt de departe momentele mele favorite ale zilei. Sunt cele mai vii, deși, culmea, sunt cele mai tăcute. Pentru că majoritatea dorm, iar asta nu înseamnă decât că noi, cei treji, avem parte de mai multă magie. Mă gândesc că nici lumea asta nu are magie nelimitată, ea cât are, dă, dar depinde și câți ne punem la coadă.
Iar dimineața, sincer îți zic, e destul de liber.
O dimineață în care toată magia a fost mea
Companionii mei, care mi-au întregit magia
Dacă ești pasionat de fotografie trebuie că știi deja că răsăriturile sunt mai intense, mai vibrante, mai electrice. Culorile sunt mai greu de ținut în frâu decât cele de la apus. Și asta deoarece universul, întocmai ca și corpul și mintea noastră, are timp să respire, să se liniștească, să se scuture de mâzga care se lipește de el în timpul zilei. Vijeliile se domolesc, de cele mai multe ori, după căderea nopții, pe străzi circulă mai puține mașini, e mai puțină poluare, mai puțină agitație, mai puțină activitate umană care obosește pământul. Și atunci, în momentele lui de liniște, universul se purifică, se limpezește și își strunește particulele care până atunci alergau ca bezmeticele prin atmosferă și le pune la somn. Toate acestea pentru ca noi, oamenii, să avem parte de cele mai intense nuanțe de albastru și violet când deschidem ochii. În plus, dacă avem noroc și de câțiva norișori jucăuși pe cer, aceștia vor adăuga nuanțe de roșu și portocaliu irizant, care vor fi și ele mai electrice datorită lipsei particulelor care încă nu s-au dezmeticit suficient încât să înceapă goana nebună prin aer și să ne tulbure spectolul curcubeic.
Cum să nu iubești asemenea momente?!
Răsăritul oferă, de cele mai multe ori, un spectacol coloristic mult mai intens decât apusul
Cel mai bun ceai fierbinte pe care îmi amintesc să îl fi băut
Și dacă e ceva ce mi se pare chiar și mai minunat decât un răsărit bine nimerit, aceea e un răsărit bine nimerit la final de toamnă, în trecere spre iarnă. Și asta nu doar pentru că soarele răsare mai târziu și pot dormi mai mult (dar, desigur, e și acesta un argument de luat seamă), sau pentru ceaiul fierbiiinte pe care îl port în termos și la care mă gândesc tot drumul până sus, ci pentru că în acea perioadă a anului cerul se transformă, cu adevărat, într-un șevalet de pictor nebun. Nebun după culoare fără limite. Nu o spun eu, o spune știința și o dovedesc aceste cadre, surprinse anul trecut, la final de noiembrie, într-o dimineață înghețată, pe Tâmpa.
Păi nu-i păcat că tu dormeai atunci?!
În sezonul rece, cerul la răsărit se transformă într-un șevalet de pictor nebun. Nebun după culoare
Momentul în care nu regreți că ai ales să nu mai amâni alarma ceasului deșteptător
Habar n-am care e rețeta unui răsărit sau unui apus fabulos. Ce factori conlucrează și ce variabile trebuie să iau un calcul ca să știu în ce zi să merg și unde pentru a le surprinde. Dacă o știi tu cumva, dragă somnorosule, te rog să o ții pentru tine, eu nu sunt curioasă să o aflu. Îmi place să cred că sunt un om norocos și că natura are mereu grijă de mine și mă răsfață în felul ei, oferindu-mi exact ce am nevoie, când am nevoie. Goana după momente și cadre întocmai cum ni le imaginăm ne agită, ne încrâncenează, ne epuizează dar, mai ales, ne îndepărtează de scopul pentru care am plecat în căutarea acelui moment. Înlocuim bucuria simplă a unei clipe autentice cu frustrarea unor așteptări neîmplinite întocmai precum erau imaginate.
Și zău că decât așa, mai bine mai dormi puțin…
Perminte naturii să te surpindă când consideră ea. Cu siguranță o va face!
Tâmpoterapia matinală – un „sport” pe care nu trebuie să îl ratezi toamna asta!
Dragă somnorosule,
Știu și eu că dimineața e somnul cel mai dulce și că nu suferi, nici tu, blestemăția de alarmă care ți-l întrerupe. Știu că mai sunt și alte zile, deci nu e grabă. Știu că soarele răsare mereu (undeva, cel puțin) și stă acolo, îl poți vedea și mai târziu. Scopul articolului meu nu este acela de a te convinge să te trezești cu noaptea în cap și să fugi cu lanterna aprinsă după curcubeie pe cer. Nici să îți ofer ponturi despre cele mai potrivite momente pentru a surprinde răsăritul ideal și, cu atât mai puțin, sfaturi despre fotografie (sper că nu ai uitat că toate pozele pe care le vezi în articolele mele sunt făcute cu telefonul). Dorința mea este aceea de a te încuraja să te bucuri, în felul tău, de orice moment îți aduce împlinire și satisfacție și să te lași surprins măcar de câteva dintre ele, nu să le alergi pe toate. Altfel, fie că preferi apusul, fie că preferi răsăritul sau prânzul, oferă-le doar șansa de a te surprinde cu ochii larg deschiși și recunoscători.
Amintește-ți ce frumos e să te lași surprins!
Cu drag,
Un somnoros care preferă să doarmă la pensie
Muntele e bucurie. În orice anotimp. La orice oră!
