Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 01/11/2020
Film

„5 Minute”, în regia lui Dan Chișu, lansat oficial în 20 noiembrie

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii „5 Minute”, în regia lui Dan Chișu, lansat oficial în 20 noiembrie Share „5 Minute”, în regia lui Dan Chișu, lansat oficial în 20 noiembrie


Regizorul Dan Chișu și Domestic Film anunță lansarea oficială, la nivel național, a filmului „5 Minute” pe 20 noiembrie 2020.

Filmul a avut premiera internațională în octombrie 2019, în cadrul competiţiei oficiale a celei de-a 35-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, un eveniment reper al lumii cinematografice. Pe parcursul acestui an, filmul a fost nominalizat și invitat la mai multe festivaluri și proiecții speciale, cum ar fi Transilvania International Film Festival – TIFF, Anonimul, Zilele Filmului Românesc de la Chișinău, Serile Filmului Românesc de la Iași, Noaptea Albă a Filmului Românesc, Cinema sub Clar de lună etc.

 

„Lăsăm adevărul să strice o poveste atât de frumoasă?”

 

În contextul actual, extrem de dificil pentru industriile creative dar și pentru public, filmul este programat să intre în distribuție în 20 octombrie, urmând ca premierele din cinematografele din țară să fie programate și anunțate în funcție de evoluția legislativă referitoare la pandemia de COVID-19 și limitările generate de aceasta. 

„Povestea lansării oficiale în România a acestui filmul se confundă, practic, cu istoria vremurilor extraordinare pe care le trăim cu toții. Preconizată pentru primăvara acestui an, pe 27 martie, ea a fost amânată din cauza pandemiei. Deși situația generală nu a evoluat cum speram, în același timp nu ne putem viețile „on hold”, trebuie să mergem mai departe ca societate, creatori sau iubitori de film. Ne adaptăm, ne reinventăm și nu mai așteptăm nici măcar…5 minute. Filmul trebuie să ajungă la public și intră pe 20 noiembrie în distribuție în cinematografele din toată țara. În localitățile afectate de scenariul roșu, premiera filmului va fi programată pentru data când cinematografele vor putea deschide sălile pentru proiecții în siguranță” – a declarat Anamaria Antoci, producător, Domestic Film.

Mihai Călin, Adrian Titieni

Al șaptelea lungmetraj de ficțiune al lui Dan Chișu, filmul „5 Minute” este inspirat din fapte reale. Într-un cinematograf din București rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, un grup de spectatori se ridică și protestează față de comunitatea LGBT, membri ai acesteia fiind prezenți în sală. Presa a acuzat Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului în urma căruia un tânăr a fost rănit și a ajuns la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi, proiectată iremediabil într-un joc de oglinzi provocat de investigația unei jurnaliste de televiziune, cunoscută pentru reportajele ei de breaking news.

Dan Chisu

Dan Chișu, regizorul filmului

„Eu sunt realizatorul filmului. Eu cred că realizatorul nu trebuie să fie partizan, el trebuie să prezinte povestea. Sunt subiecte pe care n-am cum să le judec pentru că m-am pus în poziţia în care vreau doar să prezint şi de aceea filmul are multă structură de televiziune….. N-am căutat imagini spectaculoase, am lăsat vorbele şi faptele să spună povestea acestui om (jandarmul Nicu Holban). De fapt, fimul propune o dezbatere despre relativitatea adevărului. Adevărul e relativ pentru că dacă iei punctele de vedere ale tuturor personajelor din film, la un moment dat, găseşti un numitor comun”Dan Chișu, regizorul și scenaristul filmului „5 Minute”

Drama îi are în distribuție pe Mihai Călin, Diana Cavallioti, Emanuel Pârvu, Ana Radu, Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Gabi Huian şi Aida Economu.

Diana Cavaliotti

Imaginea filmului este semnată de Adrian Silișteanu, montajul de Letiția Ștefănescu, sunetul de Marius Leftărache, scenografia de Gina Călin, costumele de Adina Bucur, machiajul de Dana Roșeanu, coafura de Manuela Simionescu. Producător este Anamaria Antoci.

 

  • „5 Minute” este o producție Domestic Film, în coproducție cu DaKINO Production, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programului Europa Creativă – Media al Uniunii Europene, Heineken România, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.
  • Partener media principal: Radio Guerrilla
  • Parteneri media: AGERPRES, All About Romanian Cinema, Bookhub, CineFan, IQads, E-Zeppelin, Revista FILM, Film in Frames, Modernism, MovieNews, Music Channel, Observator Cultural, PlayU, Radio România Cultural, Revista Psychologies, Spot Media, Suplimentul de cultură, Urban, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți
  • Pagina oficială de Facebook   

Citește și INTERVIU: ARTA ACTORULUI | Interviu cu DIANA CAVALLIOTI

MIHAI CALIN SI DIANA CAVALIOTI


Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută