Singurul lungmetraj de ficţiune regizat de către M. Shawn ‘Clown’ Crahan, percuţionistul şi co-fondatorul trupei de Heavy Metal Slipknot, formaţie nominalizată începând cu 2001 de zece ori la Grammy (alţi membri ai acesteia, precum vocalistul Corey Taylor, toboşarul Chris Fehn sau clăparul Sid Wilson, au şi ei cameo-uri sau roluri secundare în film, ca ‘Headcase Harry’, ‘The Vulture’ şi, respectiv, ‘Crook 1’), acest Indie-Actioner SF reprezintă o adaptare a comics-ului “Officer Downe: Tough Shit” creat pentru Man of Action/Image Comics de Joe Casey (“Wildcats 3.0”, “Uncanny X-Men”) în 2010 împreună cu Chris Burnham (“Batman Incorporated”, “Hack/Slash”), produsă de Mark Neveldine (acesta a condus ca regizor a doua echipă de filmare), cineast ajuns în centrul atenţiei prin franciza sa de acţiune cu Jason Statham (“Crank”), însă un cunoscător incontestabil al universului benzilor desenate destinate adulţilor ca (este scenaristul lui “Jonah Hex” şi regizorul lui “Ghost Rider: Spirit of Vengeance”).
Pentru a înţelege ce i-a atras în acest proiect pe dependenţii de adrenalină Neveldine şi Crahan, personajul principal a fost descris de către Burnham în felul următor: “Officer Downe is about the biggest and baddest police officer in the history of pop culture. How’s that for an overstatement? In my mind it’s kind of a throwback/tribute/reinvention of the 80s ultraviolent right-wing action hero. RoboCop meets Toxic Avenger as played by Sylvester Schwarzenegger.”. Într-un Los Angeles hiper-realist, trioul sălbatic purtător de măşti sofisticate de animale (personajele antropomorfe Leul, Tigrul şi Vulturul) care conduce Fortune 500, grupul ce controlează majoritatea activităţilor criminale din metropola al cărui underground aminteşte de Gotham (conceptual, nu estetic), apelează la armata de asasini-ninja antrenată de Zen Master Flash (texanul de origine cameruneză Sona Eyambe stabilit în Taipei, vorbitor fluent de Mandarină şi practicant al Parkour-ului) pentru a-l elimina pe Ofiţerul Downe, ‘bestia’ fanatică din LAPD care le subminează autoritatea şi le diminuează profiturile prin anihilarea violentă a găştilor de anarhişti săriţi de pe fix din subordine în faţa cărora pare invincibil şi… nemuritor.
Aparenţele nu înşeală chiar atât de tare pentru că Terry Downe (Kim Coates – serialul “Sons of Anarchy”), după fiecare cădere la datorie, este resuscitat în permanenţă prin mijloace ştiinţifice “specifice” ultrasecrete de care are cunoştinţă doar Berringer, şefa Poliţiei (Luna Lauren Vélez – serialele “Dexter” şi “Oz”), şi, mai nou, ‘bobocul’ Gable, desemnat să se alăture unui trio de oameni ai legii veterani care să îi ţină spatele ‘robocop’-ului, pentru că profilul său psihologic arată că poate evita… “struggling with any of the moral implications involved”. Odată reînviat (prima oară s-a întâmplat cu 25 de ani în urmă!) şi “reporting for duty”, reintrat în posesia arsenalului său customizat (în principal Magnumul de calibru 85 cu două ţevi şi vehiculul blindat poreclit “The Moving Death”), Downe se comportă ca un poliţist ideal/perfect, lipsit de instinct de auto-conservare şi cu zero toleranţă la încălcarea legii, care îşi reia de fiecare dată misiunea de pacificator prin violenţă exact din punctul în care fusese întrerupt de… propriul deces, fără a-şi pune întrebări şi fără a-şi mai aduce aminte de nimic din trecutul său care ar putea să îi creeze dileme existenţiale. Berringer este cea direct responsabilă de tratamentul spălării creierului său (“This town’s infected, Terry. We need you to make it better.”), obsedată fiind de curăţarea oraşului de cancerul criminal.
Comparând personajul cu cel al lui Peter Weller din “RoboCop”, criticul de film Mike D’Angelo sublinia: “Coates, given a lot more flexibility (Downe looks perfectly normal), never succeeds in creating a character, merely affecting a generically badass ‘intensity’ that appears to be rooted in his mustache. He’s also burdened with the impossible task of placing some sort of faintly ironic spin on chestnuts like ‘If you can’t do the time, don’t do the crime’, which screenwriter Joe Casey (who also wrote the original comics) seems to think are amusing when spoken by a copy beating someone to death with a severed leg.” (sursa: avclub.com).
În prima sa jumătate, filmul este un mix de acţiune caricaturală care explică superficial în derularea sa modul în care Downe este repus pe picioare, chiar în situaţia în care este carbonizat într-un incendiu, şi de parodie având drept ţinte diversele sub-genuri de Exploitation, de la Actionerele de serie B taiwaneze (vezi scena monologului în care Zen Master Flash elimină de pe ecran subtitlurile în favoarea dublării desincronizate în limba engleză a replicilor pe modelul “Wayne’s World”) la… Nunsploitation, cu The Gardian Angel Covenant, trupa de măicuţe criminale apetisante condusă de ucigătoarele Mother Supreme (Meadow Williams – “Den of Thieves”, “The Harvest”) şi Sister Blister (Alison Lohman – “Drag Me to Hell”, soţia în viaţa reală a lui Mark Neveldine), care se ocupă cu traficul de arme (reprezintă concurenţa lui Fortune 500), într-o suită de scene aiuritoare care includ şi referinţe la Actionere clasice din ‘era VHS’ (ex. trimiterea din schimbul de replici dintre poliţişti la impulsivitatea lui Martin Riggs, personajul lui Mel Gibson din seria “Lethal Weapon”) sau la jocurile video din categoria FPS/‘First Person Shooter’ care susţine showdown-ul Gore prin filmarea din perspectiva POW.
“Officer Downe definitely has its moments. There’s some really stellar costumes and set pieces featured in the boardroom of the Fortune 500 secret hideout, where the villains don animal masks while the human heads of their enemies hang on their wall like the trophies of a prized hunt. Also, the aesthetics of the evil, neon-lit coven which is run by the fierce Mother Superior, a woman who discourages swearing but hides automatic weapons in her habit, actually makes for a cool little group of baddies. Most importantly, the practical effects are really top notch, and help to solidify Downe’s undeniable badassdom. However, this satirical machismo homage to cliché action movies has been done many times before, and unfortunately, Officer Downe doesn’t quite join the ranks of its cinematic peers.” (Kalyn Corrigan, bloody-disgusting.com).
Avansând, trebuie punctat faptul că a doua jumătate a filmului are un caracter ceva mai dramatic datorită tentativei de a explica amoralitatea şi etica precară a lui Downe şi a celor care îl susţin din umbră în aparatul poliţienesc prin grupul de bolnavi incurabili de scleroză amiotrofică (‘Boala lui Lou Gehrig’/MND), voluntari cu abilităţi telekinetice al căror energie degajată în slujba binelui produce resuscitarea (anti)eroului nostru (“The Ressurection Equation”). Problema aici este aceea că originea ‘Grupului Bullpen’, care reuneşte (după cum ni se precizează în comics dar nu şi în film) cei mai puternici 100 de oameni de pe Pământ – mai tari ca Uri Gellar în ce priveşte resursele telepatice – nu doar că n-are parte de o explicaţie cât de cât inteligibilă (formarea structurii umane, crearea fluxului energetic, efectele sale secundare ce ar putea induce posibile nuanţe legate de comportamentul lui Downe) dar duce în mod schematic şi simplist embrionul de concept în fundal, precum un accesoriu golaş şi sărăcăcios la care se apelează doar în caz de extremă necesitate.
Surprinzător, Joe Casey, autor şi al scenariului, deci stăpân autoritar pe dezvoltarea creativă a poveştii, nu a intuit potenţialul lui “Officer Downe” de a fi luat mult mai în serios şi s-a complăcut în evitarea dezvoltării temelor interesante cu… consecinţele de rigoare (puştiul n-are o motivaţie acceptabilă, misiunea sa nu e deloc limpede, amnezia/viziunile lui Downe rămân enigmatice, iar amestecul politicii în această ciorbă ‘cu de toate’ se constituie într-o digresiune aproape inutilă). “Where RoboCop strongly critiqued corporate intrusion in protecting and serving the public, with Peter Weller’s humanity poking through his mechanized shell, Officer Downe doesn’t flinch at the law-and-order brutality of a zombie cop doing the job that mere mortals are too weak to accomplish. It turns up the volume and watches the world burn.” (Scott Tobias, variety.com).
În aceste condiţii, ca spectatori, trebuie să abandonăm speranţa aflării răspunsului la întrebarea cât de mult este conştient Downe de implicaţiile statutului său special şi să îl privim amuzaţi exclusiv ca pe un automaton, o maşină ucigaşă de făcut sex (are pe ecran chiar şi un contor pentru numărarea orgasmelor), care ascultă muzică Heavy Metal (OST-ul conţine piese semnate de Brainwash Love, cele interpretate de Crahan, şi de Gizmachi, mai exact Sean Kane, Jason Hannon şi Kris Gilmore) şi se complace în rolul monstrului lui Frankenstein, mai ales începând cu masacrul de la spitalul Cedar Sinai (replica memorabilă Camp vine tot de la Zen Master Flash, “Prepare to slice him. I’ll be back in a flash.”), ce continuă cu transformarea sa de către brutele din Rats Nest într-o piñata umană în Kings County Correctional Facility. Pe acest ton ajungem la scena de după derularea creditelor, ce anunţă un sequel care, foarte probabil, nu va mai fi realizat niciodată. După vizionare, criticul de film Josh Lasser concluziona: “Officer Downe has nearly every element it needs to be an over-the-top, gross-out, truly funny, deeply weird, comic book adaptation, and some driving music to boot. These disparate elements, however, never jell into a single whole. While it has some enjoyable moments, there are too many missed opportunities when the film could have taken it to the next level.” (sursa: ign.com).
Din punctul meu de vedere vă recomand ca după o vizionare a acestei ‘plăceri vinovate’ să rămâneţi mai bine fideli benzii desenate (primiţi câteva mostre suplimentare a tehnicii/stilului de ilustrare inclusiv pe genericul de final a filmului) şi vă sfătuiesc să aveţi în colecţie ediţia completă apărută în format Hardcover, “Officer Downe: Bigger Better Bastard”, publicată în 2012 de Image Comics.
- Text de Ioan Big
