Dragă om bun,
Ne scriem/ citim deja de suficient de multă vreme încât să știi că nu îmi stă în fire să mă mulțumesc cu puțin. Nu cred că merită să fac rabat de la starea mea de bine și să mă cazez în locații care abia numără 4-5 stele, când o pot face, oricând vreau eu, la mii de stele.
Sunt multe zilele în care aș da cu dragă inimă confortul practic al unui hotel, pe confortul emoțional al unui cort. Ador să campez și să mă bucur de natură așa cum e ea – simplă, cu zilele ei bune și mai puțin bune, cu ploi și soare, cum o da de sus, cu lemn și vegetație, cum s-o găsi pe jos, fără prea multe adaosuri aduse de om. Sau fără prea multe lipsuri pricinuite de el. Nu se compară nimic cu nopțile în care ploaia răpăie mocnit și se prelinge pe cort sau cu diminețile în care dai prelata la o parte și scoți nasul din cuibul tău, în lumea proaspăt brumărită.
Dar apoi, știi și tu, sunt și zilele alea în care ai sta la cort, dar parcă totuși nu-ți vine a sta. Ai vrea în natură, dar parcă ți s-ar nimeri bine să fii și aproape de oraș. Ți-e drag de senzația pe care ți-o dă campatul, dar parcă nu ai chef, de data asta, să te cari cu tot carabalâcul și să îți murezi bascheții în nopțile deja prea ploioase. E greu tare când parcă vrei, dar parcă nu îți vine și nu știi la ce să renunți.
Cazarea mea de o mie de stele și o mie de emoții frumoase de la poalele Tâmpei
Și ce bine e când nu trebuie să renunți la nimic, și le poți avea pe toate, fix așa cum ți le dorești! Ori, cel puțin asta am simțit eu zilele trecute, când am avut plăcerea de a petrece o seară/ noapte/ zi cu toate ce mi le doream (și, am văzut pe parcurs, cu toate ce și le-a dorit vremea pentru mine și mi le-a oferit fără să mă întrebe). Nu acasă, nu în camping, nu la hotel. Ci în glamping. Cum traduc eu asta? Printr-un loc zămislit de o mână pricepută și o minte creativă de om, care a știut să strângă tot ce e bun și frumos din cele 3 și să îmi ofere o experiență all-inclusive pentru sufletul meu hoinar – cu natură, mii de stele și răpăit de ploaie pe cort, cu căldură, curățenie și eleganță, dar, mai ales, cu incredibil de multă liniște. În afară de bălăngănitul perelor și al gutuilor care așteptau să fie culese, în afară de clipocitul vinului care se tot răsturna în pahare și de zumzetul licuricilor care se simțeau ca acasă, nu se mai auzea decât zâmbetul omului mulțumit și fericit. Adică al meu.
Dragonfly Gardens, oaza de verde din tumultul orașului Brașov
Ultimele fărâme dintr-un sfârșit văratec de septembrie
Perele, gutuile, licuricii și clipocitul vinului, singurele zgomote dintr-o oază de liniște
Dragonfly Gardens e o poveste atât de frumoasă, încât nu prea știu cum să o spun, cât să nu îi fac un deserviciu. Mi-aș dori să ai ocazia și tu, dragă prietene, să o asculți direct de la Janos sau, încă și mai bine, să o trăiești. Împreună cu soția lui, Kinga, Janos a reușit ceva ce mie, iubitor de natură și defel de betoane, mi-ar fi venit greu să cred că se poate, dacă nu aș fi văzut cu ochii mei – să creeze o oază de natură și liniște în tumultul Brașovului, la câteva minute de centrul orașului, flancată de construcțiile avizilor dezvoltatori imobiliari și vecină cu benzinăriile și supermarket-urile din cartier. Dar odată ce poarta cu libelulă de la numărul 3 se închide în spatele tău, rămâi doar cu ce ai nevoie ca să fii fericit – cu o grădină mare cu pomi fructiferi, legume, flori și 10 corturi de poveste, fiecare cu terasa lui, cu hamacul lui, cu liniștea lui. E incredibil cum tot ce vrei să lași dincolo de poartă rămâne docil și fără comentarii, acolo.
Dragonfly Gardens, o poveste despre natură, scrisă între betoane
Pe prispa căsuței mele glam
În spate betoane, în față vin, la mijloc o poveste
Proiectul Dragonfly Gardens și implementarea lui, îmi povestește Janos la cafeaua de la micul dejun, le aparține în totalitate. Construcția, muncă depusă, creativitatea, scaunele, ideile, culorile, toate li se datorează și s-au potrivit de minune grădinii lăsată moștenire familiei, cu mulți ani în urmă. Și-au luat timpul necesar să imagineze și să muncească fiecare colțișor. Atenția la detalii – afară, înăuntru – e incredibilă. Anul trecut l-au inaugurat, unul dintre primele glampinguri din România. Au început cu 4 corturi, în care au acomodat, în 4 luni, oameni frumoși și curioși din 36 de țări. Anul acesta au mai adăugat 6 corturi și, paradoxal, au fost vizitați mai mult de oameni de-ai locului. Janos zâmbește cu ochii fără încetare când vorbește. Îmi spunea bunica, pe vremuri, că doar oamenii buni fac asta. Janos povestește cu drag despre cei care le trec pragul. Știe că experiența pe care o oferă joacă și rol de preselecție naturală. Puțini vizitatori, dar buni m-am gândit eu. Cu același zâmbet mă contrazice. Puțini, chiar deloc. Dar da, buni.
L-am întrebat de ce aleg să închidă pe final de toamnă și iarnă – grădina e superbă în orice anotimp, corturile au încălzire, grupurile sanitare funcționează în parametri etc. Și mi-a răspuns simplu, cum, de altfel, mi-a răspuns la orice întrebare – pentru că ar face rabat de la experiența oamenilor. Și ar fi păcat. Și zâmbește din nou cu ochii. Și are dreptate.
Grădina și livada libelulelor
Proiectul Dragonfly Gardens și implementarea lui este o aventură de familie
Dimineți muncitorești pe prispa cortului
Mă alint adeseori spunându-mi că natura are oamenii ei și că eu sunt unul dintre ei. Că face ea ce face, doar să-mi fie bine. Nu s-a dezmințit nici de astă dată. Am fost la Dragonfly Gardens cu 3 zile înainte de finele lunii septembrie, iar după-amiaza m-a întâmpinat cu soare printre frunzele pomilor din livadă. M-am plimbat cu picioarele goale prin grădină și mi-am dat seama pentru cât de multe sunt recunoscătoare verii ce a trecut. Seara a fost întocmai cum o visasem – cu stele, mii și mii de stele, cu o răcoare delicată înfășurată în pahare de vin, cu grădina înflorită de luminițele din corturi. Natura e bună cu mine, ți-am mai spus. De îndată ce am tras prelata cortului și m-am cufundat în cel mai (serios zic!) pufos pat din câte îmi amintesc, ploaia s-a pus pe treabă. De la o șoaptă discretă (până s-a asigurat că am toate cele de trebuință și nu mai ies afară din cort) a trecut la o muzică în valuri și armonii din care nu s-a oprit până hăt bine după răsărit. Cerul râdea în lumină, tobele băteau, crengile gâdilau cortul pe la subsuori, ploaia nu avea astâmpăr, iar eu am dormit cu – bănuiesc – un zâmbet larg o noapte întreagă. Mulțumesc, Dragonfly, mulțumesc Natură!
Când se aprind stelele la Dragonfly Gardens
Mai mult decât un cort, o poveste pe care sunt fericită să o spun!
Copacii cu licurici din grădină
Vinul dinaintea furtunii
Dragă om bun,
Ne scriem/ citim deja de suficient de multă vreme încât să știi că nu îmi stă în fire să folosesc cuvinte mari pentru lucruri mici. Articolul acesta nu este – cum nu a fost nici un altul – despre un loc pe care caut să îl promovez, ci despre o experiență care pe mine m-a îmbogățit și m-a fericit și din care nu pierd nimic dacă dau mai departe. Voi avea, probabil, mereu, zile în care voi lăsa orice hotel în favoarea unui cer înstelat și a naturii. Vor fi alte zile, când voi alege comoditatea, chiar dacă va fi între betoane. Dar nu cred să fie zile în care să zic nu unei experiențe similare cu cea de la Dragonfly Gardens. Plec cu sufletul recunoscător de liniștea cu care mi l-a inundat și aștept, cu drag, revederea. Ție, dragă om bun, îți urez să fii așa – om și bun – oriunde alegi să „campezi” și să nu uiți că, oriunde ai fi, nu ești singur. Vei fi înconjurat mereu de oameni ca tine, indiferent dacă ăsta e un compliment sau poate nu chiar.
Cu drag,
Un om înconjurat de oameni buni
Pe mine mă găsiți, ca de obicei, aici: www.instagram.com/haihui.cu.swit.rocs
Pe oamenii buni de la Dragonfly, aici: www.instagram.com/dragonfly.gardens
Dragonfly Gardens – un zâmbet pe care o să îl port cu mine până la primăvară 🙂
