Tonul personal al muzicii prinţesei Indie Pop-ului canadian aflată întotdeauna în opoziţie cu kitsch-ul elaborat al produselor difuzate de fm-urile comerciale o face ideală pentru serile (încă) fierbinţi şi tot el constituie probabil bariera care a împiedicat-o să ajungă să umple stadioane.
Ca şi cele ale vedetelor din mainstream, cântecele lui Carly Rae Jepsen vorbesc de dragoste şi deziluzii, de fericire sau tristeţe, însă nu au nimic din gustul de plastic al compoziţiilor fabricate pe liniile de fast-food muzical, şi de asta piese precum Call Me Maybe, hit-ul ei din 2012 care a scos-o din anonimat devenind #1 în 18 ţări, sau Stay Away, de pe albumul lansat la începutul acestei veri (Dedicated Side B), îşi conservă puterea de atracţie dincolo de avatarurile emoţionale ale relaţiilor personale puse la încercare de un context dificil.
Pentru cei care nu au descoperit-o încă pe Carly Rae Jepsen le sugerez un triptic audio care îi caracterizează romantismul sincer până la ingenuitate, Run Away For Me – Julien – Want You In My Room, sau recent lansatul videoclip filmat în carantină, Me And The Boys In the Band, un tribut adus muzicii pop(ulare) şi colegilor săi de turnee, căci e relevant pentru emoţia pe care e capabilă să o transmită, mai ales că pe 21 august a aniversat 5 ani de la E•MO•TION, albumul care i-a confirmat statutul de “indie darling” şi i-a consolidat fanbase-ul: “The late-night dancers we turn into on the long bus drives and the tourists we become in the early mornings. Here’s to nostalgia city and keeping close the ones that know you best. Can’t wait for more.”
foto © Drew A. Kelley
Carly Rae Jepsen este deseori supranumită, pe bună dreptate în opinia mea, ‘Queen of the Nonpopular Pop Stars’, ridicându-se deasupra unor artiste – altfel nu mai puţin interesante – precum Charli XCX, Solange, Janelle Monaé, Grimes sau Sky Ferreira, ce populează nişa vedetelor ale căror show-uri sunt sold out şi totuşi nu ajung la nivelul de recognoscibilitate care să le facă vânate de tabloide. Şi nu a contat doar talentul de a compune muzică sau versuri ci şi naturaleţea prezenţei sale în faţa publicului. E•MO•TION conţine referinţe clare la Madonna şi Cyndi Lauper, aşa cum Dedicated trimite la Donna Summer, dar pentru Jepsen nu există nicio diferenţă între om şi performer. “My theatrical side onstage is very much just who I am. I don’t do the Beyoncé thing where I’m like, ‘And now I’m Sasha Fierce.’ I’m just – I’m always me.” Cine are urechi de auzit…
- Editorial de Ioan Big.
