Despre problemele cinematografelor din ultima perioadă dar și despre cum vor arăta lucrurile în viitor, Cinemap a realizat o serie de interviuri cu reprezentanții a trei multiplexuri: Cineplexx, (cu cinematografe în București, Sibiu, Satu Mare), Cine Gold Sibiu și Happy Cinema (cu cinematografe în București, Buzău, Bistrița, Bacău, Alexandria, Focșani)
Cum v-a afectat pandemia și măsurile luate de autoritățile române (starea de urgență, starea de alertă, închiderea cinematografelor etc.)?
Cineplexx: Cineplexx este unul dintre cei mai importanți operatori de cinematografe din Europa Centrală și de Est, cu o experiență de peste 50 de ani în industrie. Compania austriacă, lider incotestabil în țara de origine, operează în prezent peste 60 de cinematografe, în 12 țări: Austria, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Șerbia, Muntenegru, Kosovo, Albania, Macedonia de Nord, Grecia, Italia și România. Pe piața națională, Cineplexx a intrat în iunie 2019 și până în acest moment are în portofoliu cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu Mare, Sibiu și Târgu Mureș (care urmează să fie inaugurat).

Un scurt istoric al companiei este relevant în contextul actual pentru a înțelege faptul că activitatea principală de exploatare a filmului a fost profund afectată la nivel european. Pe plan local, încă de la declararea stării de urgență, mai exact din 18 martie, întreaga activitate a companiei a fost suspendată, în condițiile în care tocmai fusese inaugurată locația de la Sibiu, iar construcția celei de la Târgu Mureș era aproape finalizată. Cu speranța că situația se va îmbunătăți într-un timp scurt, compania a fost nevoită să apeleze la șomajul tehnic pentru angajați, singura variantă oferită de oficialități, situație valabilă și azi.
Cine Gold: Cine Gold Sibiu a fost inaugurat în luna noiembrie 2019 și pentru iubitorii de film și nu numai, acest eveniment a fost unul mult așteptat, fiind primul multiplex care functionează în Sibiu. Intrând pe o piață nouă, echipa Cine Gold s-a pregătit pentru a gestiona situațiile neprevăzute, dar răspândirea noului Coronavirus a fost, într-avedar, un caz de forță majoră.

De la primele semne ale pandemiei activitatea a fost semnificativ diminuată, ajungând ca din data de 16 martie Cine Gold să fie complet închis. Impactul a fost deosebit de mare și pe măsură ce lunile trec, situatia devine chiar îngrijorătoare.
Happy Cinema: Măsurile luate au avut un impact negativ asupra veniturilor, dar punem siguranța publicului pe primul loc, este cel mai important lucru pentru noi în momentul de față. O astfel de criză nu a fost prevăzută, chiar înainte de închiderea cinematografelor, am avut o scădere semnificativă a veniturilor, iar de la închidere, veniturile cinematografelor noastre din București, Bacău, Buzău, Bistrița, Focșani și Alexandria au fost zero. Angajații sunt în totalitate în șomaj tehnic, suportat de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă.

Cum v-ați reinventat / adaptat în această perioadă? Sau cum ați supraviețuit?
Cineplexx: Încă de la început a fost realizat un plan de urgență pe mai multe luni care viza în primul rând ocrotirea personalului companiei și apoi mentenanța cinematografelor, restul cheltuielilor fiind reduse la minim. Până în prezent, în afara susținerii șomajului tehnic, statul român nu a venit cu o soluție concretă de sprijinire a cinematografelor pe termen mediu sau lung, măsură necesară ținând cont de faptul că marile lanțuri nu au altă sursă de venit.
Cine Gold: Investițiile necesare deschiderii Cine Gold în Sibiu au fost mari. O dată cu închiderea celor 9 săli de proiecție cu capacitate de 1400 locuri toate previziunile finaciare au fost date peste cap. De aceea am ales să ne axam pe conservarea patrimoniului și menținerea întregului personal, decât pe diversificarea activității. Am prospectat și noi, ca foarte multe alte cinematografe, și am discutat de posibilitatea investirii într-un spatiu adecvat pentru “drive in”, dar nu am finalizat aceste demersuri.
Happy Cinema: Imediat după închidere ne-am gândit să fim flexibili și să oferim filme de cinema direct acasă, online, pentru publicul din România și Republica Moldova. Astfel, am creat de la zero o platformă care oferă o gamă variată de filme, complet legal, ușor de accesat și în siguranță. Platforma se găsește pe link-ul play.happycinema.ro. Printre cele mai apreciate titluri s-au numărat “Maria, Regina României”, “Michelangelo: Love and Death”, “Florența și Galeriile Uffizi”. Filmele și animațiile sunt subtitrate, respective dublate, iar cei care doresc să le vizioneze achită un cost pentru acces timp de 24 de ore la producția selectată.
De asemenea, suntem parteneri în programul Caro Cultura, prin care invităm bucureștenii să vadă documentare de artă în aer liber, în fiecare miercuri la Caro Hotel.
Vor reveni blockbusterele în cinematografe, dacă sălile se vor deschide în condiții de distanțare socială, cu 50% din scaune neocupate? De asemenea, cât de convenabilă pentru voi este o astfel de redeschidere, cu 50% din scaune neocupate?
Cineplexx: Cu siguranță blockbusterele vor reveni pe marile ecrane românești în pofida restricțiilor. Deja pe piața de cinema au început să se miște lucrurile la nivel global, cinematografele au început să se redeschidă, oamenii au început să iasă cu încredere la film, s-au lansat producții noi locale sau hollywoodiene și, cu siguranță, același lucru se va întâmpla și în România, sperăm noi curând. Varianta de reluare a activității cu 50% din capacitate este una simplificată, însă este un început care trebuie luat în considerare în contextul în care există filme noi importante care și-au anunțat lansarea încă de la finalul acestei luni, iar dorința românilor de a le vedea devine tot mai presantă.
Cine Gold: Despre revenirea blockbusterelor este dificil să ne pronuntam. Există semne de îngrijorare față de negocierile care se poartă între AMC și Universal Studios, sau față de decizia Disney de a lansa filmul “Mulan” pe canalul Disney+, dar există și rezultate ale sondajelor efectuate printre consumatorii de film care indică un procent mare de persoane (aprox. 66-70 % ) care preferă experiența cinematografică. Căci, până la urmă, cinematografia este magie.
Happy Cinema: Da, blockbusterele vor reveni, “Tenet” de exemplu a fost lansat internațional pe 26 august, iar în SUA pe 3 septembrie, în anumite orașe. Cel puțin acestea sunt datele cunoscute de noi momentan. Este greu de prevăzut un calendar, dar estimăm că lansările vor reveni. O deschidere, chiar și cu 50% din capacitate, ar fi preferabilă pentru noi, comparativ cu starea actuală. De altfel, vom deschide imediat ce va fi posibil și Happy Cinema Slobozia și Happy Cinema Colosseum în București, două proiecte pe care le aveam planificate înainte de pandemie. Nu am renunțat în niciun caz la strategia de extindere a rețelei, doar că o amânăm.
La modul cel mai realist, când credeți că vor reveni lucrurile la normal, în domeniul vostru (dorința spectatorilor de a reveni în număr la fel de mare în cinematografe, profitabilitate, revenirea pe marile ecrane a marilor producții etc.)?
Cineplexx: Este o perioadă incertă, motiv pentru care orice ipoteză înaintată ar fi discutabilă. Cert este că mersul la cinema rămâne un eveniment social bine împământenit. Până când nu vom avea un deznodământ favorabil al pandemiei, întreaga economie și toate afacerile vor suferi modificări și ajustări. Suntem pregătiți să reluăm activitatea și să ne adaptăm noilor condiții. Pentru noi este foarte important ca publicul să înțeleagă că vizionarea unui film la cinema se poate face în siguranță deplină.
Cine Gold: Din toată această experiență am învățat că trebuie să fim pregătiți și să ne ghidăm după principiul că atunci când nimic nu e sigur, totul e posibil.
Happy Cinema: Considerăm că în primele luni de la deschidere oricum vom suferi pierderi financiare, datorită reticenței publicului de a reveni în sala de cinema, prezenței anumitor restricții (imposibilitatea de a consuma în sala de cinema popcorn sau alte produse), poate lipsa blockbusterelor. Dar lucrurile se vor stabiliza la un moment dat, noi suntem pregătiți pentru mai multe scenarii. Deocamdată nu putem decât să încurajăm purtarea măștii și menținerea distanței sociale, pentru a diminua răspândirea virusului. Sunt elemente cheie care pot ajuta la menținerea situației sub control și deschiderea cât mai rapidă a cinematografelor.
Ce credeți că se va schimba în industria cinematografică (de la noi și de peste tot), pe termen lung, în urma acestei pandemii?
Cineplexx: În contextul activității suspendate, este prematur să discutăm despre modificări la nivelul industriei mai ales pe termen lung și fară să avem o imagine conturată asupra obiceiului de consum al cinefililor post pandemie. Se vehiculează deja foarte multe scenarii și ipoteze mai mult sau mai puțin plauzibile din toate direcțiile. Compania preferă să rămână rezervată din acest punct de vedere și să pledeze în continuare pentru experiența cinematografică inegalabilă din sala de cinema prin menținerea standardelor înalte în ceea ce privește calitatea serviciilor și a dotărilor tehnologice.
Cine Gold: Cu siguranță că relația producător-distribuitor-cinematograf va suferi unele modificări. Poate pe termen lung, pandemia care ne-a forțat pe toți să rămânem în casă și în fața televizoarelor, a deschis unora dintre noi gustul și interesul pentru filme. Deci putem spera într-o extindere și diverificare a clienților care vor vrea mai mult, mai bine, mai nou. Cinematografia va avea întotdeauna acel ”ceva” inefabil care a făcut posibilă supraviețuirea și când a apărut televiziunea, și când au aparut casetele video/dvd-urile și chiar și în epoca internetului și a streaming-ului.
Happy Cinema: Sentimentul nostru este că publicul va reveni la cinema cu mare drag imediat ce acest lucru va fi permis și vom face tot posibilul ca spectatorii să fie în siguranță și să simtă că toate măsurile necesare sunt respectate cu strictețe. Sigur, vedem o oportunitate și în piața VOD, acesta fiind un motiv pentru care am lansat și noi o platformă dedicată, dar considerăm că mersul la cinema și vizionarea de filme acasă nu sunt în opoziție, sunt doar moduri diferite de a te bucura de experiența unui film. Pe termen lung, sperăm că vom avea sprijinul publicului, care va reveni în sala de cinema, și sperăm că partenerii implicați în această industrie (de la distribuitori la furnizori), vor rezista crizei sanitare.
- Interviu de Gruia Dragomir.

