Ne-a părăsit cel mai valoros compozitor de muzică de film din toate timpurile. Ennio Morricone avea 91 de ani. Moştenirea muzicală pe care o lasă umanităţii este atât de consistentă şi de valoroasă încât a folosi multe cuvinte pentru a-l evoca e aproape o impietate. Mai degrabă să-i lăsăm muzicile să ne “vorbească” iar pluralul e menit a reaminti că, dincolo de sutele de OST-uri pentru filme de cinema sau TV, de colaborările cu Sergio Leone, De Palma şi Tornatore, de Oscaruri, Globuri, David di Donatello sau BAFTA, creativitatea lui Ennio Morricone s-a manifestat într-o arie de o vastitate dificil de acoperit de către un audiofil chiar şi într-o viaţă de om. Până una alta, periplul nostru muzical pleacă însă tot de la Western…
Ennio Morricone şi datornicii lui din Pop Music. De la începutul anilor ’60, a compus pentru o serie fantastic de lungă de muzicieni extrem de populari, europeni şi americani, iar piesele sale au devenit hit-uri cu şedere îndelungată în clasamentele de specialitate. Au fost pe vremuri colaborările cu Helen Merrill, Gianni Morandi, Paul Anka sau Milva dar noi am rămas de-atunci cu icon-ul Pop francez Françoise Hardy şi cu Je changerai d’avis din 1966, mai ales că Morricone a continuat să compună pentru ea şi pe parcursul anilor ’70.
Spre finele secolului, maestrul Morricone a compus pentru artişti interpreti din zone muzicale diverse precum Andrea Bocelli şi Zucchero dar şi pentru K.D. Lang sau Angelo Branduardi, aşa că poate n-ar fi lipsit de interes să redescoperim una din piesele subevaluate la acea vreme, lucrată în 1987 împreună cu duo-ul britanic Pet Shop Boys: It Couldn’t Happen Here.
Dacă tot vorbim de Pop Music, fără discuţie, nu avem cum să nu-l menţionăm aici pe Sting şi splendida sa versiune, My Heart and I, din 2001, a compoziţiei lui Ennio Morricone pentru serialul La piovra.
Ennio Morricone, muzician de avangardă. Absolvent în 1954 al prestigioasei Accademia Nazionale di Santa Cecilia unde fusese acceptat la doar 12 ani, Morricone, care compunea deja de la vârsta de… şase ani, a devenit cunoscut în ’50 nu doar pentru OST-urile pieselor de teatru radiofonice de pe RAI ori prin aranjamentele muzicale realizate pentru vedete Jazz sau Pop din portofoliul RCA Victor, ci şi datorită eclectismului compoziţiilor sale de factură clasică din perioada ’54-’59 care l-a dus apoi înspre G.I.N.C. (Gruppo di Improvvisazione din Nuova Consonanza), “Grup”-laborator considerat acum cel dintai colectiv de compozitori de muzică experimentală, în care Morricone a jucat un rol-cheie. UT este concertul pentru trompetă dedicat unuia dintre soliştii favoriţi ai lui Morricone, Mauro Maur, pentru care maestrul avea să mai compună şi Quatro Concerto în 1993.
Ennio Morricone şi publicitatea. Pe parcursul atâtor decenii de succese, era evident că advertiserii nu aveau cum să îi ignore talentul şi versatilitatea, doar că Morricone s-a lăsat convins de puţine ori să compună muzică pentru spoturi publicitare, iar brand-urile acceptate au fost, evident, italiene. A fost cazul OST-ului la călătoria lui Richard Gere în Tibet din commercial-ul din 2008 pentru noua Lancia Delta dar mai ales cel al seriei memorabile de videoclipuri realizate de Giuseppe Tornatore pentru Dolce & Gabbana, de la “văduva” Monica Bellucci în 2003 (Perfume Sicily) şi până la imperiala Sophia Loren în 2018 (Rosa Excelsa).
Ennio Morricone, om al experienţelor. Activ ca trompetist în band-uri de Jazz încă din adolescenţă, Morricone a apreciat întotdeauna valoarea experienţelor live şi şi-a aniversat ziua de naştere la 90 de ani în turneu! Vitalitatea sa formidabilă este cel mai bine simbolizată însă nu de prezenţa sa la pupitrul marilor orchestre ci de… imnul compus pentru Campionatul Mondial de Fotbal din Agentina din 1978:
Maestre Ennio Morricone, R.I.P. Ne vei aminti întotdeauna că On Earth As It Is In Heaven şi că “misiunea” ta în ce ne priveşte a fost îndeplinită… muzicile tale sunt nemuritoare!
- Text de Ioan Big.
