În 2016, la alegerile prezidenţiale din SUA, contra lui Donald Trump a candidat o femeie, Hillary Clinton, atunci îngrijorată că nu va obţine voturile comunităţii afroamericane din Florida.
Coincidenţa face ca, patru ani mai devreme, finlandezul Timo Vuorensuola, autorul parodiei Star Wreck: In the Pirkinning, să îşi înceapă satira SF Iron Sky (disponibilă gratuit în versiunea sa extinsă, “Dictator’s Cut”, pe ironsky.net) cu cetăţeanul american de culoare trimis pe Lună în… 2018, ca parte a campaniei de PR pentru (re)alegerea primei femei Preşedinte a SUA.
O misiune de aselenizare hazardată, cu bannere electorale (“Yes, We Can!”), încheiată prematur într-un mod exploziv, în urma căreia singurul supravieţuitor este afroamericanul James Washington, fost fotomodel ajuns cosmonaut pe filieră politică.
Zic exploziv fiindcă în 1945 naziştii nu au fugit în America de Sud, ci pe… “the Dark Side of the Moon” unde, beneficiind de o materie primă-sursă de energie numită Helium-3, plănuiesc răbdători să cucerească Pământul.
De altfel, câteva efecte pe sintetizator având la bază piesa On the Run al lui David Gilmour şi Roger Waters (introduse imediat după scena decolării flotei) se constituie în omagiul necesar adus albumului trupei Pink Floyd de către semnatara OST-ului, trupa slovenă de Industrial Laibach. Nazişti pe Lună pregătind al 4-lea Reich? Da, şi facem cunoştinţă cu ei în trei acte având în comun abordarea satirică şi ireverenţioasă, realizate neaşteptat de spectaculos pentru un film subvenţionat într-o măsură considerabilă de către fanii proiectului.
1.) ‘Turnul de fildeş’ (vizualurile sunt concepute monocrom, voit arhaic, dar cu influenţe din estetica frustă al lui Frank ‘Sin City’ Miller). Simbolizată de “pământoloaga” Renate Richter, societatea selenară naţional-socialistă… pacifistă, izolată de omenire într-o bază ascetică construită în formă de svastică (localizată în craterul Schrödinger, trimitere implicită la pisica inventatorului mecanicii cuantice), este îndoctrinată om cu om, indiferent de vârstă, cu nobile idealuri cvasireligioase (utilizarea versiunii scurte remontate a “Dictatorului” lui Chaplin e chiar o idee haioasă) în aşteptarea momentului prielnic pentru aducerea pământenilor pe calea cea dreaptă: iubire faţă de semeni, înţelegere, coabitare, etc, etc. Baza ascunde însă în măruntaiele ei planul malefic de redobândire a supremaţiei mondiale cu ajutorul unei arme secrete, ‘Götterdämerung’ (Heil, Richard Wagner!), ce, din păcate, nu poate funcţiona până când nu este conectat la… un smartphone (ulterior, la o tabletă) şi până când junele arian Adler (Otto Götz – James Bond’s Tomorrow Never Dies) nu îl debarcă din funcţie în mod criminal pe fosilizatul urmaş al lui Hitler, Führerul Wolfgang Kortzfleisch (actorul-cult Udo Kier – Shadow of the Vampire, Suspiria, Flesh for Frankenstein).
2.) ‘Lecţii din trecut’ (un soi de ‘Ed Wood meets Austin Powers’). După ce OZN-ul lor aterizează într-o plantaţie de canabis din apropiere de New York, Adler ajunge – cu Renate Richter şi cu un Washington albit la propriu de un ser nazist inoculat de tatăl blondei, un “mini-Mengele” după cum îl caracterizează chiar pacientul – să devină ideologul campaniei electorale a Preşedintei SUA în exerciţiu.
Cum de se întâmplă asta? Dezamăgită de subalterni într-o scenă care îl parodiază pe Bruno Ganz ca Hitler în splendidul Der Untergang al lui Oliver Hirschbiegel – inclusiv tremuratul mâinii ce ţine ochelarii şi evacuatul din sală a subordonaţilor de rang inferior -, o cinică expertă în publicitate transformă tandemul Adler-Richter din vrăjmaş în… slujbaş al naţiunii. Mai ales că cei doi netoţi chiar cred în ce spun iar bizonii din stradă chiar ajung să creadă în ce spun netoţii: “The world is sick but we are the doctors. The world is anemic but we are the vitamin. We are here to make the world healthy once again, with hard work, with honesty, with clarity, with decency… We are the gift of both God and Science.”. Cum ar putea un american ce visează ‘stars’ şi se îmbracă în ‘stripes’ să reziste în faţa unui asemenea tip de discurs?
Cine n-are bătrâni să-şi cumpere e concluzia publicitarei, al cărei nume este, neîntâmplător, Vivian Wagner. Logo-ul ei aduce izbitor cu simbolul lui Wonder Woman, supereroina apărută în Pop culture-ul transatlantic în timpul WWII, iar trimiterile sunt făcute deopotrivă la absurdul comics finlandez Viivi & Wagner creat de Jussi Tuomola la finele anilor ’90 (Viivi este o femeie iar Wagner un porc) şi la Cosima Wagner, văduva compozitorului, care l-a primit în casă şi l-a tratat ani de zile ca pe un prieten apropiat pe Adolf Hitler. Naziştii sunt perfecţi pentru doamna Preşedintă atâta vreme cât, istoric, sunt singurii pe care americanii i-au învins pe bune şi, acum, e din nou nevoie de ei: “All presidents who start a war in their first term get re-elected.”.
3.) ‘Invazia?’
Semnul de întrebare se justifică până la final deoarece segmentul începe cu “The Meteorblitzkrieg”, cu flota nazistă constituită din zeppeline, amintind vizual de Sky Captain and the World of Tomorrow, filmul din 2004 al lui Kerry Conran, ale căror nume continuă miştocăreala la adresa operelor lui Wagner (Tannhäuser, Siegfrid, Rheingold etc), nave-mamă cărând după ele meteoriţi care să lovească decisiv în rasa inferioară, precum şi duzini de farfurii zburătoare pe modelul Independence Day al lui Roland Emmerich, şi sfârşeşte printr-un caft general deasupra Lunii a navelor aparţinând diverselor naţiuni terestre (cu U.S.S. ‘George W. Bush’ vârf de lance, întrucât America… nu negociază cu teroriştii), având ca obiect controlul resurselor selenare. În Iron Sky, totul e amuzant. Inclusiv începerea ostilităţilor prin faptul că ordinul dat de Adler conţine cuvintele lui Hitler când a anunţat atacul împotriva Poloniei: “… von jetzt ab wird Bombe mit Bombe vergolten!” sau dangătul clopotului ce se aude repetat în drumul navetei spre Pământ, aluzie la Wunderwaffe-ul ‘Die Glocke’ (‘Clopotul’), presupusa armă secretă miraculoasă antigravitaţională a SS (bazată pe fictivul Xerum 525) descrisă de jurnalistul polonez Igor Witkowski în Pravda în 2000 şi intrată de atunci în mitologia şi cultura Pop contemporană (jucătorii de Call of Duty îşi vor aminti cu siguranţă de ea de pe harta ‘Der Riese’).
Concluzia filmului?
Omenirea se trezeşte într-un 2018 alternativ sub papuc – în acest caz Consiliul de Securitate al ONU, reprezentat de bărbaţi – iar cine se opune sfârşeşte cu un toc-cui înfipt în frunte, precum bad-guy-ul Adler. Băieţi, clipele sunt efemere, hai la bere, căci doamnele vin la putere!
Iron Sky rămâne un monument scandinav de subversivitate cinematică şi vă sugerez ca după ce vedeţi filmul să parcurgeţi de curiozitate câteva din comentariile polemice savuroase de pe Imdb, ce pleacă de la “Anti-American movie full of pointless jokes” şi ajung la “No point trying to argue with self-righteous Americans. 90% of them even don’t know where Finland is.”.
Deşi nu extrem de originală (legendarii autori SF Robert Heinlein şi Norman Spinrad trataseră deja premisa în Rocket Ship Galileo, carte publicată în… 1947, şi, respectiv, The Iron Dream din 1972), Iron Sky este o comedie remarcabilă, lipsită complet de vulgaritate, bazată pe inovativitatea şi inteligenţa unei echipei de realizatori ce reuşeşte să ofere deopotrivă un produs simpatic accesibil oricui şi, sub învelişul acestuia, un desert savuros pentru aficionados… dacă clin d’oeil-urile la adresa lui Dr. Strangelove al lui Stanely Kubrick sau The Eagle Has Landed al lui John Sturges vor fi relativ uşor de detectat, pentru tributurile aduse lui THX 1138 al lui George Lucas sau albumului Volk semnat de Laibach va fi nevoie de ceva mai multă atenţie.
Până şi îmbarcarea soldăţeilor pe ‘Götterdämerung’ poate fi privită ca o parodie la faimosul spot publicitar optzecist Apple de anunţare a Macintosh-ului (And you’ll see why 1984 won’t be like ‘1984’). Una peste alta, un film ce merită încercat!
Trailer Iron Sky: The Coming Race
Notă: Există şi un sequel din 2019, Iron Sky: The Coming Race, regizat tot de Timo Vuorensola, dar acesta nu e accesibil pe platformele de streaming în România.
IOAN BIG
Sursă foto: Imdb
