Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 14/05/2020
Artă & Cultură

Cel mai frumos muzeu în aer liber al României se redeschide. Ce trebuie să vezi în el

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii Cel mai frumos muzeu în aer liber al României se redeschide. Ce trebuie să vezi în el Share Cel mai frumos muzeu în aer liber al României se redeschide. Ce trebuie să vezi în el


Complexul Național Muzeal ASTRA, din Sibiu, se redeschide din data de 15 mai. Potrivit conducerii muzeului, vor fi primiți într-o primă fază 2500 de vizitatori pe zi.

Directorul muzeului, Ciprian Ștefan, a spus că având în vedere că e un muzeu în aer liber, întins pe 50 de hectare, primirea a 2500 de vizitatori zilnic respectă regulile distanțării sociale impuse în această perioadă.

La toate casieriile și toaletele au fost amenajate puncte sanitare dotate cu dezinfectant. La casierii, au fost lipite autocolante pentru a respect o distanțare între oameni de 2 metri.

Patru muzee într-unul singur. Ce e musai de văzut în cel în aer liber

Muzeul oferă șansa de a descoperi, într-o aventură de o zi sau două, elemente specifice din patrimoniul românesc, săsesc și al altor minorități din țara noastră. Muzeul prezintă însă și anumite elemente specifice unor nații extraeuropene.

Complexul Astra include patru muzee, unul mai interesant decât altul. În Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA descoperim case și obiecte populare specifice acestei zone a țării. Vizita ne va arăta și farmecul dat de faptul că Transilvania este o zonă multietnică.

În Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA sunt, atenție, peste 400 de case, anexe gospodărești și instalații tehnice. Practic, sunt case și construcții conexe din toate zonele României, din Dobrogea și Muntenia până în Maramureș și din Bucovina până în Oltenia și Banat. Acesta este muzeul care este deschis în aceste zile, deoarece vizitele sunt în aer liber, iar pericolul în contextul epidemiei de coronavirus este unul minim.

Sunt 10 kilometri de alei și un lac în acest muzeu în aer liber, un lac pe care se poate merge chiar și cu barca.

Dacă ajungeți aici, ar trebui să nu ratați gospodăria lipovenească din Mahmudia, cu ajutorul căreia ne vom da seama cum arăta viața de pescar din Delta Dunării. O locuință tradițională specifică Sibiului este gospodăria pastorală din Poiana Sibiului, specifică vechilor ciobani înstăriți din Mărginimea Sibiului.

În muzeu se află și o minunată Moară de vânt adusă din Curcani, județul Constanța. Este singura moară cu pânze care a mai rezistat în țara noastră.

Cel mai vechi monument al muzeului este biserica adusă din Dretea, județul Cluj. Datează din anul 1672.

Dacă priviți o bancnotă de 10 lei, veți vedea pe ea o casă. În muzeu veți găsi o construcție aproape identică – este o casă de viticultor din Vlădești, județul Vâlcea, cu soclu înalt de piatră și foișor atașat casei.

O școală sătească din Ticera, Hunedoara, este acum locul din parc gândit special cu gândul la copii.

Un tur virtual al muzeului poate fi făcut aici

Un muzeu al tradiției săsești și unul care ne poartă peste mări și țări

Există și o zonă dedicată culturii și civilizației săsești din Transilvania. Muzeul de Etnografie Săsească Emil Sigerus deține cele mai valoroase colecții etnografice săsești din țara noastră.

Un loc special este și Muzeul de Etnografie universală Franz Binder, în care ”aruncăm o privire” în afara Europei. Muzeul este un spațiu de descoperire a culturilor lumii și, astfel, poate fi și un loc cu ajutorul căruia putem înțelege fenomene sociale din societatea contemporană. Acest muzeu este însă, în prezent, în conservare.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută