La începutul lui 2014 apărea cartea cu acest titlu, bazată pe povestioara premiată cu un Edgar Award, Iphigenia In Aulis, semnată de către britanicul Mike Carey.
Numele său nu spune mare lucru la prima vedere însă ţin să readuc în atenţie faptul că M.R. Carey e un veteran al industriei comics-urilor din liga superioară (Hellblazer, Batman, The Fantastic Four), iar dacă vreţi să săpaţi mai adânc pentru a vă face o idee clară apropo de bogăţia imaginaţiei scriitorului, vă recomand Divina Comedie (2003) şi Neil Gaiman’s Neverwhere, ambele publicate de DC Comics, în 2003 şi, respectiv, în 2005/6, plus Voodoo Child (serie creată de actorul Nicolas Cage, apărută la Virgin Comics), precum şi crossover-ul Marvel din 2007, X-Men: Messiah Complex.
Volumul The Girl with All the Gifts a fost publicat la noi in 2016, la editura Nemira, sub titlul Fata cu toate darurile.
Trecem la film prin intermediul a câtorva informaţii esenţiale pentru atenţia ce trebuie să îi fie, pe merit, acordată:
1.) În 2017, Carey a fost nominalizat la BAFTA pentru ‘Outstanding Debut by a British Writer, Director or Producer’;
2.) Pe generic întâlnim nume “din afara ariei de acoperire” a acestei zone cinematografice înguste – asociată uzual cu interesele mercantile – precum Glenn Close (nominalizată în carieră la nu mai puţin de şase Oscaruri!), Gemma Arterton (James Bond’s Quantum of Solace, Tamara Drewe) sau Paddy Considine (două premii BAFTA pe şemineu pentru Dog Altogether şi Tyrannosaur);
Glenn Close
Gemma Arterton
3.) Nu poate fi ratată prezenţa actriţei românce Anamaria Marinca, ce demonstrează dincolo de circuitele festivaliere că a fost adoptată ca valoare a Pop culture-ului actual (Europa Report, Fury, Ghost in the Shell).
Din stânga: Glenn Close, Anamaria Marinca și micuța Sennia Nanua
Anamaria Marinca
Am simţit nevoia acestui intro pentru o producţie catalogabilă superficial ca simplă distopie aparţinând unui spaţiu cinematografic Science Fiction pentru că se plasează prin complexitate mai presus de nişa Zombie-Movies, în pofida unui plot redactat chiar de Carey într-o formulă accesibilă publicului prin claritatea premisei: cu două decenii în urmă, omenirea a fost infectată cu… o ciupercă, mutaţie a Ophyocordyceps unilateralis, entomopatogen real descoperit de naturalistul A.R. Wallace în 1859 în ecosisteme tropicale, pe care biologul David Hughes, referindu-se la ‘furnicile-zombie’ parazitate, l-a caracterizat prin următoarele vorbe: “While the manipulated individual may look like an ant, it represents a fungal genome expressing fungal behavior through the body of an ant.”
Efectele speculative ale pandemiei în post-apocalipticul SF Horror The Girl with All the Gifts?
Cei infectaţi prin intermediul salivei şi a sângelui (plus sporii diseminaţi în atmosferă) se transformă în… Hungries, oameni care îşi pierd rapid capacitatea de a raţiona în favoarea apetitului pentru carne proaspătă de semeni. Rămăşiţele societăţii se divizează între oamenii sănătoşi protejaţi de forţele de ordine în locaţii securizate şi Junkers, bande de criminali nomazi.
Act 1. Micuţa Melanie (Sennia Nanua, câştigătoare la Sitges în 2016 al premiului pentru cea mai bună actriţă), ‘hibrid’ aparţinând celei de-a doua generaţii de infectaţi, în vârstă de doar 10 ani dar cu un nivel de inteligenţă evident mult peste medie, a ajuns în ‘Hotel Echo’ – secţie de educare şi re-umanizare a ‘juniorilor înfometaţi’ controlată de militari – infestată cu ciuperca şi subiect principal de test pentru Dr. Caldwell (Glenn Close), decisă să disece copilul cu scrupulozitate ştiinţifică în speranţa de a găsi o soluţie pentru eradicarea bolii.
Act 2. În urma atacurilor asupra bazei, fetiţa, imună parţial dar în care s-a trezit instinctiv ‘foamea’ generată de parazit, sub oblăduirea tinerei învăţătoare Helen Justineau (Gemma Arterton) şi al unui grup de soldaţi conduşi de Sergentul Parks (Paddy Considine), ce insistă însă să o încătuşeze şi să îi pună o mască-botniţă (gen Hannibal Lecter dar transparentă), pleacă la drum spre un alt centru, considerat sigur, aflat la vreo 100 de kilometri distanţă.
Act 3. Caldwell, bolnavă de septicemie, dar obsedată de posibilitatea găsirii unui antidot, îşi mută experimentele pe laboratorul mobil numit ‘Rosalind Franklin’ (omagiu deferent adus chimistei din Notting Hill al cărei contribuţie la studiul structurii ADN-ului a fost recunoscută abia după moartea sa) iar copiii hibrizi continuă să reziste aproape miraculos în ambientul ucigător. “We’re alive? Then why should it be us who die for you?”
Se poate bănui că lucrurile nu stau chiar atât de simplu, mai ales din perspectiva… diferitelor generaţii de Hungries şi a evoluţiei acestora. Sau, după cum se exprima Torie Bosch, critic literar, la apariţia cărţii, “… it is a terrifying zombie novel, but not in the expected way. The real enemy here isn’t the walking dead or even the crafty parasite that rules them. It’s evolution… it turns eating brains from the usual empty-calorie snack into a full, complex, palate-challenging meal.”.
Dat fiind faptul că scenariul şi cartea propriuzisă au fost scrise în tandem, diferenţele, deşi semnificative (ponderea acordată portretizării protagoniştilor se modifică, se inversează modul în care arată fizic Melanie şi Helen, Junkers nu apar), nu impietează asupra fondului narativ care se brodează pe evoluţia pre-adolescentei în contextul schimbat brusc şi radical în care, în ciuda impulsurilor canibale din ce în ce mai accentuate, fata se constituie într-o interfaţă experienţială între trei comunităţi emergente, izvorâte din umanitatea ‘tradiţională’: supravieţuitorii care îşi conservă integritatea fizică şi raţiunea, parazitaţii pe modelul natural al furnicilor-tâmplar (Camponotus) şi hibrizii meniţi a continua dispersia sporilor, mult mai empatici, inteligenţi, senzitivi şi adaptabili.
Dincolo de comparaţia inevitabilă cu 28 Days Later (ex. Londra pustie şi invadată de vegetaţie), este foarte interesant că The Girl with All the Gifts prezintă numeroase similitudini cu jocul video conceput pentru PlayStation The Last of Us (versiunea pentru PS3 a fost lansată în 2013, fiind comparată de Colin Moriarty pe ign.com cu bestseller-ul post-apocaliptic al lui Cormac McCarthy, The Road): ciuperca (cauză a pandemiei, mod de răspândire), copiliţa – posibilă soluţie de lecuire, acuitatea zombie limitată la un singur simţ (miros şi, respectiv, auz), capacitatea de adaptare a acestora (devoratul animalelor), ş.a.m.d.
Vă asigur însă că, în ceea ce o priveşte pe Melanie (remarcabile scenele de redescoperire a urmelor de impulsuri şi trăiri copilăreşti în contact cu mediul domestic, fie acesta chiar şi unul abandonat-lipsit de suflet) şi grupul de Ferals (child hungries din ‘a doua generaţie’), revelaţiile care se acumulează pe parcurs sunt mult mai numeroase.
Un film mult mai educativ decât ar putea pare printr-o sumară trecere în revistă.
Şi apropo, muzica chilianului stabilit la Montreal, mă refer aici la Cristobal Tapia de Veer (compozitorul OST-ului serialului Hunters cu Al Pacino de pe Amazon Prime), este memorabilă!
IOAN BIG
sursă photo: imdb
header: Tgwag
