O plimbare cu metrou din București se poate dovedi pentru mulți o lecție de istorie, pentru că există numeroase stații care poartă nume ale unor personalități. Însă, este o lecție de istorie din care femeile au fost excluse, deoarece toate cele 12 nume cu care au fost botezate stațiile de metrou din București aparțin doar unor personalități masculine. Nici măcar stațiile noi de metrou, care vor apărea pe magistrala din Drumul Taberei, nu vor purta numele vreunei românce celebre, al Sofiei Ionescu (prima femeie neurochirurg din lume), al Lolei Bobescu (una dintre cele mai bune violoniste din toate timpurile), al Nadiei Gray Herescu (celebra actriță din „La Dolce Vita” lui Federico Fellini), al Monicăi Lovinescu (ziaristă, critic literar și una din cele mai cunoscute voci ale postului de radio anticomunist Europa Liberă), al Elisabetei Rizea (Eroina Rezistenței Anticomuniste), al Hertei Muller (singura scriitoare din România câștigătoare a Premiului Nobel) etc.
În fine, până la urmă, asta e altă poveste și un subiect ce ar trebui să dea de gândit multora.
Deocamdată, haide să vedem care e treaba cu personalitățile masculine din stațiile de metrou. Nu o să povestim aici despre Ștefan cel Mare, Mihai Bravu (aka Viteazul), Constantin Brâncoveanu, Iancului (Avram Iancu) sau Aurel Vlaicu. Despre ei (sper) știe toată lumea cine au fost, dar chiar și așa ar fi fost mai mult decât folositor ca în fiecare stație de metrou să existe o plăcuță care să povestească un pic despre cel după care a fost botezată. În cele ce urmează vom povesti un pic despre cei a căror contribuții istorice sunt mai puțin cunoscute: Costin Georgian, Anghel Saligny, Dimitrie Leonida etc.
Nicolae Grigorescu (M3)
Nicolae Grigorescu (1838 – 1907) este unul dintre cei mai renumiți pictori români, unul dintre puținii pictori de valoare pe care-i avem. Întrebați pe stradă pe oricine să numească un pictor român și probabil că nu va știi ce să răspundă. Grigorescu e primul dintre fondatorii picturii române moderne, alături de Ion Andreescu și Ștefan Luchian – chiar mai puțin cunoscuți de românul de rând. Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști din primele decenii ale secolului al XX-lea. Ok, dacă ai auzit de Grigorescu, știi să numești măcar o pictură de-a sa? N-ar fi mișto ca stația care-i poartă numele să aibă expuse și câteva replici ale picturilor sale sau chiar niște picturi murale?
Petrache Poenaru (M1)
Petrache Poenaru a fost un inventator român (1799–1875). Ca mulți intelectuali români din vremea sa, a studiat la Paris, Viena și Marea Britanie. A avut multe ocupații și deprinderi: matematician, fizician, inginer, inventator, profesor, politician, agronomist etc. Însă, cea mai mare realizare a sa, pentru care a și rămas în istorie, a fost inventarea primului stilou (primul toc rezervor), patentat de guvernul francez pe 25 mai, 1827. Atunci, invenția a fost denumită „Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală (plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre). Din păcate, pentru că invenția nu a fost produsă în serie, titlul de inventator al stiloului este atribuit lui Lewis Edson Waterman.
Un lucru și mai puțin știut este că bucureștenii trebuie să-i mulțumească lui Petrache Poenaru pentru Grădina Botanică din București.
Anghel Saligny (M3)
Anghel I. Saligny (1854 – 1925) a fost academician, inginer constructor, ministru și pedagog român. Numele său este unul recunoscut la nivel mondial, pentru că este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția de podurilor și silozurilor cu structură metalică și beton armat. De asemenea, este și cel la care se „închină” toți inginerii români, pentru că el a pus bazele ingineriei românești.
Saligny este cel care a realizat primele poduri combinate, cu șosele și cale ferată, din România. Opera sa o admirăm în toată splendoarea sa atunci când mergem la mare, este vorba despre: Podul peste Dunăre de la Cernavodă – proiectat în 1888 și construit între 1890 – 1895. Atunci a fost „cel mai lung pod combinat din Europa” și printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Viitorul suna bine în acea perioadă…
Nicolae Teclu (M3)
Și chimia este reprezentată în subteranul din București. Nicolae Teclu (1839 – 1916) a fost un chimist român, iar numele său este pronunțat zilnic în toată lumea. Asta pentru că el a inventat și botezat după propria persoană de unul dintre instrumentele care se găsește în laboratoarele de chimie de peste tot: arzatorul (bec) Teclu. A fost profesor de chimie la Viena și a contribuit masiv la chimiei mondiale.
Parc Bazilescu (M4)
Numele vine de la Nicolae Bazilescu, care a fost un mare moșier, celebru junimist și jurist. În 1898, Bazilescu a donat statului român în jur de 140 de ha, pentru amenajarea de străzi, pieţe, parcuri, cimitire în nordul orașului. De la o suprafață de 120 de hectare, cât avea parcul Bazilescu la inaugurare, în prezent acesta a ajuns să aibă doar 13 ha.
Dimitrie Leonida (M2)
O altă personalitate căreia bucureștenii îi datorează mulțumiri este Dimitrie Leonida (1883 – 1965). El a fost angajat al Primăriei Capitalei, unde s-a ocupat cu introducerea iluminatului electric în București. De asemenea, tot el a înființat în 1908 prima școală de electricieni și mecanici din România, iar asupra Bucureștiului și-a mai lăsat amprenta și prin înființarea primului Muzeu Tehnic din România, în 1909.
Costin Georgian (M1)
Costin Georgian este „cea mai contemporană personalitate” după care a fost numită o stație de metrou și singura stație botezată după un angajat al Metrorexului. A primit această onoare pentru că și-a dedicat și dat viața pentru metroul bucureștean. El a ajuns directorul general al metroului după Revoluție, după o viață petrecută pentru dezvoltarea acestuia. A murit în noaptea de dinaintea inaugurării stației Basarab, pe 25 august 1992. Traian Băsescu este cel care a propus ca stația Basarab să-i poarte numele lui Costin Georgian. Băsescu era atunci Ministru al Transporturilor, iar propunerea a fost aprobată pe jumătate, pentru că numele directorului a fost dat altei stații, celei care purta denumirea Muncii, dar nu Piața Muncii.
Material realizat de Gruia Dragomir, redactor Zile și Nopți
