Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a transmis că investițiile în sport continuă și în anul 2020.
Astrid Fodor a transmis astăzi că investițiile și lucrările în domeniul sportului vor continua și anul acesta, oferind câteva exemple – cele două noi terenuri de fotbal din Obor, investiții în sălile de sport ale școlilor și zona de agrement și sport a Sibiului din lunca Cibinului.
„Vom amenaja cele două terenuri de fotbal din zona Obor, unul cu gazon sintetic și unul cu gazon natural. De asemenea, vom construi două noi săli de sport la două școli. De-altfel, în sălile de sport din școli investim în mod continuu. Ele nu sunt folosite doar de elevi, ci și de cluburile sportive, așa că este necesar să investim în continuare în ele. Am început să lucrăm și la documentația pentru alt mare proiect – zona de agrement și sport a Sibiului, care va fi în lunca Cibinului, un mega proiect pentru care așteptăm propuneri în ce privește ceea ce va fi cuprins în acea zonă, ce construcții și dotări vă doriți”, a mai spus aceasta.




