Saddo (Raul Oprea, pe numele său real) este un artist, ilustrator și muralist român foarte apreciat nu doar la nivel local, dar și internațional.
A studiat la Facultatea de Arte și Design din Cluj, se numără printre fondatorii unuia dintre primele colective de street art din România (The Playground), are picturi murale în toată lumea, din Bangkok în Las Vegas, Viena și Rabat, București, Cluj sau Brescia.
Printre numeroasele sale realizări se numără și ilustrarea copertei albumului „Filthy Apes and Lions” al lui Mark Stoermer, basistul trupei The Killers.
Cum ai ajuns să-ți creezi stilul personal și cât de greu este pentru un artist să se impună, să devină cunoscut, apreciat și căutat în România?
Inspirându-mă de la artiști și ilustratori care-mi plac, încercând chestii mai personale, alternând self-confidence cu self doubts, sample-uind influențe și detalii din ilustrație, street art, graphic design, artă clasică, artă naivă, icoane ortodoxe, tapiserii și miniaturi musulmane.
A fost și este, cred, un struggle între dorința de a face chestii recognoscibile și de a rămâne relevant, de a ține pasul cu propriile mele gusturi și preferințe, dar și de a nu mă plictisi prea tare de ceea ce fac. Nu știu cât de greu e, pentru mine a fost relativ ușor și natural, cred că am fost norocos sau, poate, e o post-raționalizare, pentru că am avut și am în continuare momente mai grele.
Ți-ai început cariera artistică ca street artist. Cum ți-a schimbat acest lucru felul în care percepi arta și lumea în general?
Cred că am devenit mai relaxat în ceea ce privește felul în care e percepută sau primită munca mea. Nu mă mai gândesc și nu-mi prea fac foarte multe probleme înainte de a arăta ceea ce fac, doar fac publice chestiile, cu riscul de a nu fi plăcute sau de a fi complet indiferente.
Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?
M-a ajutat foarte mult și cred că oarecum a și influențat și definit ceea ce fac, prin faptul că am început cu Fotolog, Flickr, dup-aia am trecut la Facebook și Instagram, și am intrat într-o comunitate, am fost influențat, am influențat la rândul meu, mi-am făcut prieteni, am participat la expoziții, festivaluri etc. M-a făcut să-mi doresc să lucrez mai mult, să lucrez un pic și la un work ethic, să înțeleg la ce sunt bun, la ce nu sunt, care-mi sunt limitările și calitățile. Poate să fie și un pic tricky, dar e un fel de capcană în care urmărești doar rezultatul, fără a mai fii foarte atent la proces și la drumul care te duce la rezultatul respectiv, să urmărești like-ul, instant gratification–ul, content continuu, fără pauză etc.
Ești unul dintre artiștii urbani care au picturi murale și prin alte țări. Povestește-ne un pic cum ai ajuns să faci asta și care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o în țară sau în afară.
Calle Libre Festival @ Viena
Am început slowly, participând la festivaluri micuțe de graffiti și street art prin București și prin Germania. Apoi niște amici, care au o publicație de ilustrație în Franța, s-au ocupat cu selecția de artiști pentru un festival de murale din Bangkok, m-au propus și pe mine. Ăla a fost primul festival la care am participat și de-acolo am mai tot participat, în anumiți ani mai mult, în alți ani mai puțin. Nu am pictat extrem de multe murale, dar cred că cel mai mult îmi plac ultimele pe care le-am făcut, în Viena, Las Vegas, București.
Life is Beautiful Festival @ Las Vegas
Dar nu aș putea să spun că sunt 100% mulțumit de vreuna, pentru că adesea procesul e destul de anevoios, e cu deadline scurt și nu cred că am avut vreodată timp să tratez un mural cu aceeași atenție și grijă cu care tratez o lucrare pe care o fac în studio.
Ai făcut și coperta albumului „Filthy Apes and Lions” pentru Mark Stoermer, basistul trupei The Killers? Cum ai ajuns să faci asta?
credit photo: Behance
Mi-a scris managerul lui din acea perioadă, pentru că amândurora le plăceau lucrările mele și aveau în minte o imagine destul de clară despre cum voiau să arate coperta. Am mai lucrat coperte de albume și pentru artiști români: Coma, Bălașa, dar și pentru o trupă de synthpop din Australia, Bag Raiders. Cel mai mult mi-ar plăcea să fac asta pentru artiști care-mi plac mie: MF DOOM, Kanye West, Kendrick Lamar, Vince Staples, din ăștia. Practic, seria mea de lucrări cu rapperi sunt un fel de wannabe record covers.
Ce urmează pentru Saddo?
Kanye West
Freedie Gibbs
Andre
Momentan pregătesc lucrări cu rapperi pentru o expoziție în primăvară și lucrez la niște schițe pentru un mural pe care cred c-o să-l pictez la Versailles, în această vară. Mai am niște alte proiecte mici on the side. Apoi, probabil că o să-mi doresc să iau o pauză, ca să călătoresc un pic și să pierd timpul aiurea.
Interviu realizat de Gruia Dragomir, redactor Zile și Nopți