Compact B urcă pe scena Arenelor Romane în seara de 20 septembrie, de la ora 18:00, pentru un concert-eveniment care aniversează 40 de ani de existență a trupei, precum și 15 ani de la dispariția lui Teo Peter, basist și co-fondator alături de Costi Cămărășan al unui grup care a oferit pe parcursul anilor publicului amator de rock zeci de piese memorabile. De ce își continuă Compact parcursul ‘on the road’ când cei mai mulți muzicieni din generația lor și-au agățat chitara-n cui mulțumindu-se să își reasculte nostalgici vinylurile din tinerețe? E doar una din întrebările pentru la care doar membrii Compact pot răspunde, dar… și invitații lor în acest show ieșit din comun, printre care se numără Holograf, Iris, Mircea Baniciu, Bere Gratis, Proconsul, Relu Tămaș, Bosquito și NAVI. Ca atare, i-am abordat direct pentru lămuriri pe câțiva dintre acești veterani a muzicii româneşti. [ZN]
De ce credeţi că tinerii care nu vă ştiu muzica n-ar fi dezamăgiţi dacă ar veni la concert?
Costi Cămărăşan: La concertele Compact, vin doar cei care ne cunosc repertoriul, ne iubesc mult și cântă cu noi. Cei care ajung întâmplător la concert, se aliniază urgent la atmosfera generală. Deși nu mai suntem la prima tinerețe ne facem “meseria” cu pasiune și dăruire maximă, câte zile om mai avea!
Leluţ Vasilescu: Tinerii vor vedea nişte artiști care vor cânta cu pasiune și dăruire în acest concert. Așa cum părinții și bunicii lor s-au îndrăgostit pe muzica noastră, așa și ei își pot găsi fata din vis la concert și se pot îndrăgosti de hiturile noastre.
Adrian Ordean: De obicei oamenii aleg muzica după gustul lor sau după gustul dobândit împrumutând păreri de la “prieteni”, sau dobândit în urma “indicațiilor” primite de la părinții lor. Depinde foarte mult câți ani ai atunci când îți dai cu părerea despre muzică în general, pentru că gustul unui individ în materie de muzică se schimbă odată cu înaintarea în vârstă, cu scopul de a-i satisface nevoile psihologice şi sociale. Dar nu ați avea nimic de pierdut dacă veți merge la un concert cu o trupă mai veche, cu componenți care vă pot fi părinți. Muzica n-are vârstă… așa că, încercați… și veți fi surprinși plăcut.
Monel Puia: Pentru atmosfera de la concertele noastre, pe care ar trebui să o știe de la părinții lor; pentru că hiturile nu mai sunt ale formației Compact B – sunt ale României, au devenit bunuri naționale.
Ce vă motivează să urcaţi încă pe scenă după 40 de ani?
Costi Cămărăşan: În 1977 când împreună cu Teo Peter, Marius Luca, Cornel Moldovan și Balasz Laszlo, am fondat gropul COMPACT la Cluj, toți eram fascinați de fenomenul beat și rock care cucerise lumea. Acest lucru s-a păstrat nealterat mai bine de 40 de ani. Personal nu mi-am dorit să fac altceva și voi rămâne la fel de consecvent ca în primii ani de debut. ROCK ON!
Leluţ Vasilescu: Când iubești această meserie așa ca noi (mine), vrei să o practici până la ultima răsuflare!
Adrian Ordean: Mulțumesc lui Dumnezeu că atunci când m-a trimis pe pământ, mi-a pus în traistă și niște talent și mi-a îndreptat pașii spre muzică. Muzica o pot face doar cei înzestrați cu o aură mai aparte, cu trimitere spre zona artelor, cei cu “ureche muzicală”. Datorită muzicii am trăit totul mai intens, mai sincer și m-am simțit mai bogat ca mulți alții, pentru simplul fapt că în drumurile mele am putut să îmi văd țara, colțișor cu colțișor, o treime din globul pământesc, să-mi fac prieteni grămadă. Să zbor prin aer, să mă balansez pe apele oceanelor… am trăit aproape jumătate din viața mea în hoteluri, am mâncat toate ciudățeniile de pe pământ și am băut câte un șpriț rece cu colegii mei la fiecare concert… Dar ce m-a motivat cel mai mult, ca să mărșăluiesc pe drumul ăsta, a fost contactul cu publicul, faptul că munca mea a fost apreciată și finalizată întotdeauna, printr-unul din cele mai mari ritualuri globale: aplauzele.
De la echipa ‘gazdă’ trecem la ‘oaspeţi’. Ce cadou faceţi Compactului pe 20 septembrie?
Tino Furtună (Holograf): Vom interpreta două piese: “Vine o zi” şi “Banii vorbesc”.
Nelu Dumitrescu (Iris): O să le facem un cadou muzical de pe albumul IRIS – Lumea toată e un circ!
Mihai ‘Miţă’ Georgescu (Bere Gratis): Cadoul este sufletul nostru care are încă în memorie nenumăratele concerte şi momente petrecute alături de formaţia Compact.
Dan Bittman (Holograf): Ca să-l parafrazez pe Leluț, “vă fac cadou onoarea de a cânta cu mine pe aceeași scenă, pentru că nu va faceți decât datoria, băi injinerilor!!!”.
Piesa voastră favorită din repertoriul Compact?
Mihai ‘Miţă’ Georgescu: Piesa preferată este “Trenul pierdut”. Îmi aduce aminte de COMPACT 20 de ani, iar pentru mine acela a fost un eveniment extraordinar, începusem să cânt în formaţie de 1-2 ani.
Dan Bittman: “Fata din vis”. Pentru că am crescut cu ea!
Nelu Dumitrescu: Nu am o piesă anume, mai toate piesele lor sunt hituri!
Tino Furtună: Poate anii petrecuţi împreună în turneele din perioada ’94-’95 au cimentat o prietenie şi o apreciere reciprocă, cum rar se întâmplă între artişti. De aceea, gândindu-mă şi la Leo Iorga, un personaj de excepţie, cântecul pe care l-aş alege ar fi “Mă voi întoarce (după ani şi ani)”.
O amintire cu TEO PETER…
Leluţ Vasilescu: Din momentul în care l-am cunoscut pe Teo, toate amintirile mele au fost cele mai frumoase, Teo fiindu-mi cel mai bun prieten.
Tino Furtună: Pe vremea concertelor Marlboro Music am plecat cu Teo şi Leluţ cu maşina mea la Cluj. Aveam un Renault 25 GTX, turcoaz metalizat, care “vorbea” în limba engleză. Când dăm să plecăm, maşina zice: “back rear door, not shut”. Mai închide Teo o dată uşa, dar maşina, nu şi nu… În sfârşit, n-am mai băgat-o în seamă şi ne-am văzut de drum. Ca de obicei, Teo era un izvor nesfârşit de bancuri iar împreună cu Leluţ, era spectacol! La un moment dat, maşina a început să zică altceva: “Engine overheated. Stop engine immediately!” Ca un cor, Teo şi Leluţ au început să strige “Huoooo!”. Maşina, o ţinea pe a ei, Teo… ploaie de Huoo (mă rog, şi altele). Pe Dealul Feleacului însă, a început să “fiarbă” motorul, aşa că am rămas în drum, uitându-ne unii la alţii. De data asta maşina dăduse mesaj corect. Tot Teo ne-a descurcat, a aranjat să repar maşina la un service, iar noi am profitat să mai facem o seară de şpritz şi bancuri în valuri…
Mihai ‘Miţă’ Georgescu: Eram la începuturi şi am terminat un concert la Festivalul Berii. Am fost împreună la masă şi am plecat de la cină pe la 9 dimineaţa. Pe bulevard ne-a pus să ţinem mâinile ca două toarte şi a început să culeagă cutii de bere din toate frigiderele. Oamenii de la pază îi spuneau “Să trăiţi Domnu’ Teo” şi plecam mai departe. L-am întrebat dacă mai bem şi el a zis “Nu. Astea să le avem pe drum”.
Costi Cămărăşan: Îmi aduc aminte cu plăcere de momentul în care Teo a venit la mine și Iulia (soția mea) și ne-a spus ‘Vreau să fiți nașii mei, scuzele nu se acceptă’. Acum, când răsfoiesc albumele cu amintiri și revăd pozele, mă cuprinde emoția. Deși mariajul a durat o “semilună”, am fost și am rămas singurii nași ai lui Teo.
Dan Bittman: Teo îmi gătea mereu, mergeam la el la apartament și îmi făcea toate poftele, ardelean fiind nu lipseau jumările, cârnaţii de casă și pomana porcului cu murături!!!
Nelu Dumitrescu: Cele mai frumoase amintiri le am din perioada “Marlboro” la mare. Fiind toată ziua acolo împreună, aveam timp să depănăm amintiri din viaţa noastră de rocker. Plângeam unul pe umărul celuilalt vorbind despre problemele din trupă, despre orgoliile personale ale artiştilor, implicare, determinare. Şi atunci şi acum era foarte greu să ţii o trupă “în mână”. Am trăit vremuri grele, dar cu multe satisfacţii profesionale. Pe atunci nu aveau prioritate banii ci muzica, acum toţi se gândesc întâi la bani şi pe urmă la muzică… Aveam aspiraţii asemănătoare amândoi, ca trupa să meargă bine şi să scoatem cât mai multe albume care să aducă bucurie în suflet oamenilor. Ne-am făcut atunci o promisiune amândoi că, indiferent ce vremuri şi oameni în trupă vor fi, vom merge mai departe. “Nelule, steagul sus, asta e menirea noastră!!!” Teo a fost şi va rămâne pentru mine un om care ştia ce are de făcut în viaţă, era bun şi blând, cu suflet mare de ardelean generos.
Adrian Ordean: Cel mai bine, aici voi răspunde cu un fragment din cartea pe care am scris-o… “După ani și ani, Povestiri din spatele scenei”:
Gajurile
De problema banilor la Compact, se ocupa Teo. El mergea după ei, el îi lua, el îi număra. După concert, în cabină, Teo scotea teancul de bani din borsetă și începea să-i împartă. Îi număra și îi punea așa pe cătănuțe, pentru fiecare membru în parte. Nu știu cum dracu făcea că atunci când era aproape gata împărțeala, când venea rândul lui, el rămânând întotdeauna ultimul, desigur, auzeam inevitabil, următoarea aberație:
– Băi, ăștia ne-au tras țeapă! Nu ies banii. E mai puțin cu niște milioane bune! Aaaaa! Nu se poate. Îl lua imediat toată lumea în primire. Țâganu se repezea la el imediat:
– Ce tot faci acolo mă umflatule? Spune-ne până în ce clasă ai umblat la școală ca să știm cum să vorbim cu tine. Hai ficiori, puneți banii înapoi pe masă, ca să numărăm din nou. Bineînțeles că la o verificare mai atentă, fiecare din noi în afară de Teo, avea bani mai mulți în buzunar. Așa gestiona Goofy veniturile formației. Până la urmă socoteala ieșea și ne linișteam cu toții. Leluț plusa:
– Bă, dacă nu suntem atenți, umflatul ăsta e în stare să vândă formația pentru un… cârnaț.
– Pleacă mă la culcare…… mătii de țâgan.
Articol de Ioan Big, Publisher Zile şi Nopţi Bucureşti
credit foto: Ioan Big
