Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Junior Spectacole

Croitorașul cel Isteț @ Teatrul de Păpuși Puck

Croitorașul cel Isteț
Marți 26/05/2026
17:00

Croitorașul cel Isteț @ Teatrul de Păpuși Puck

Croitorașul cel Isteț revine pe scena Teatrului „Puck”.
Scenariul și regia sunt semnate de Emilia Nechita, scenografia de Relu Pene, iar distribuția este formată din Laura Corpodean și Iulian Lungu.
Protagonistul vestitei fraze „că doar nu e puţin lucru să omori şapte muşte dintr-o lovitură”, Croitoraşul cel Isteț pleacă în lumea largă pentru a se lăuda cu isprava lui. Însă, aflat în încercarea de a se întrece în putere cu Uriaşul Bebe şi cu Marele Uriaş, acesta realizează că, de fapt, adevărata lui forţă stă în ascuţimea minţii. Cei doi uriași ar fi putut să-l răpună într-o clipă, dacă micul nostru erou nu ar fi născocit probe istețe și îndrăznețe care să îl scoată din bucluc.
Astfel, pe drumul de întoarcere către casă, încântat de a doua sa mare victorie, acesta le spune tuturor celor pe care îi întâlnește în cale că în viață „nu contează înălțimea, ci contează istețimea!”
Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Program eveniment

Duminică 31/05/2026
11:00
Marți 26/05/2026
17:00

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută