Teatrele maghiare din România se întâlnesc din nou la București. Între 28 septembrie și 6 octombrie, cea de-a V-a ediție BUKFESZT aduce pe scenele Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, Teatrului Odeon și Teatrului Bulandra spectacole din zece importante centre teatrale ale țării, toate subtitrate în limba română.
Personajele din Cântăreața cheală vorbeau, spuneau lucruri banale. Dar nu ca să critic banalitatea spuselor lor am scris această piesă, nu, deloc. Ceea ce spuneau ele nu mi se părea banal, ci uimitor și extraordinar în cel mai înalt grad. Mi-a ieșit o piesă comică, pe când sentimentul inițial nu era unul comic. Pe acest punct de plecare, s-au grefat mai multe lucruri: sentimentul stranietății lumii, oamenii vorbind o limbă ce-mi devenea necunoscută, noțiunile golindu-se de conținutul lor, gesturile despuiate de semnificația lor și, de asemenea, o parodie a teatrului, o critică a clișeelor conversației.
Mi-am zis că, pornind de la elementele cele mai simple ale aritmeticii, de la alfabetul aritmeticii,dacă pot să spun așa, se poate face o piesă. Să împingi burlescul la extrema lui limită. Ici un ușor bobârnac, o alunecare imperceptibilă, și te regăsești în tragic. E o scamatorie. Trecerea de la burlesc la tragic trebuie să se facă fără ca publicul să-și dea seama. Personajele din Cântăreața cheală nu au nimic de spus, dar nu încetează să vorbească. (Eugèn Ionesco)
Personajele din Cântăreața cheală vorbeau, spuneau lucruri banale. Dar nu ca să critic banalitatea spuselor lor am scris această piesă, nu, deloc. Ceea ce spuneau ele nu mi se părea banal, ci uimitor și extraordinar în cel mai înalt grad. Mi-a ieșit o piesă comică, pe când sentimentul inițial nu era unul comic. Pe acest punct de plecare, s-au grefat mai multe lucruri: sentimentul stranietății lumii, oamenii vorbind o limbă ce-mi devenea necunoscută, noțiunile golindu-se de conținutul lor, gesturile despuiate de semnificația lor și, de asemenea, o parodie a teatrului, o critică a clișeelor conversației.
Mi-am zis că, pornind de la elementele cele mai simple ale aritmeticii, de la alfabetul aritmeticii,dacă pot să spun așa, se poate face o piesă. Să împingi burlescul la extrema lui limită. Ici un ușor bobârnac, o alunecare imperceptibilă, și te regăsești în tragic. E o scamatorie. Trecerea de la burlesc la tragic trebuie să se facă fără ca publicul să-și dea seama. Personajele din Cântăreața cheală nu au nimic de spus, dar nu încetează să vorbească. (Eugèn Ionesco)
Povestea se desfășoară în ultimele săptămâni ale dictaturii lui Ceaușescu. Autorul ne dezvăluie cele mai profunde și întunecate aspecte ale acestei perioade fără speranță, prin ochii celei mai sensibile categorii de vârstă – adolescenții.
Trei băieți aflați în pragul examenului de bacalaureat, revoltați împotriva limitărilor vieții de zi cu zi, încep să desfășoare acțiuni împotriva sistemului. Deși motivațiile lor sunt complet diferite – Péter, rebel înnăscut, Zoli, conformistul prins între putere și prietenii săi, și Áron, aflat într-un permanent conflict cu lumea și cu el însuși –, succesele de început au asupra tuturor un efect euforizant.
Treizeci de ani mai târziu, cu ocazia unei reuniuni de clasă, cei trei sunt nevoiți să se confrunte cu adevăratele consecințe ale faptelor lor.
La 30 de ani distanță, când experiența acelei perioade istorice se estompează tot mai mult și tot mai puțini oameni sunt interesați să înțeleagă de ce s-au întâmplat lucrurile și care au fost consecințele acestora, este foarte important să vorbim din nou despre toate acestea. Să ne amintim, să povestim, să reflectăm asupra lor. Să ținem o oglindă în fața noastră.
„- Este posibil să te lovească cineva atât de tare, atât de puternic… și apoi să nu doară?
– Da, fiule… e posibil. Te lovesc… și… și nu doare.”
„Liliom” în regia lui Albu István este o tragedie urbană cu ritm de show, muzică rock și o puternică dimensiune vizuală. În centrul montării se află un anti-erou rebel și universul oamenilor simpli care încearcă să supraviețuiască între iubire, sărăcie, iluzii și dezamăgiri.
Dar oare cunoaștem cu adevărat despre ce vorbește capodopera lui Mihai Eminescu? Este doar o veche poveste de dragoste… sau mult mai mult decât atât?
Luceafărul este una dintre cele mai importante opere ale literaturii române, dar și o poveste fascinantă despre iubire, alegere și dorința de a depăși propriile limite. O stea nemuritoare se îndrăgostește de o fată de pe pământ, însă pot avea oare un viitor împreună două ființe care aparțin unor lumi diferite?
Spectacolul aduce la viață nu doar versurile nemuritoare ale lui Eminescu, ci și întrebările pe care acestea le ridică și astăzi. Ce este mai important: siguranța sau visurile? Realitatea pământească sau idealul inaccesibil? Ce înseamnă să alegi și care este prețul propriilor decizii?
Luceafărul este, în același timp, un basm poetic și o poveste atemporală, capabilă să emoționeze și să provoace la reflecție atât tinerii, cât și publicul adult.
Muzicantul Huba trăiește singur într-un conac în mijlocul pădurii. Mătușa lui cea iubită a murit de mult timp, servitorul Ambrus a plecat în concediu la Merești, chiar și găinile tac pentru că au înghețat iarna trecută. Huba își unge degetele reumatice cu creme asortate, și adesea stă cu ochii pe tavan în nopțile lui de insomnie: inima nu-l lasă să vândă conacul pe care nu-l mai poate întreține. Dar în urma unor evenimente bizare, casa se umple cu tot feluri de chiriași și poveștile lor de viață șerpuitoare ca liniile de pe farfuriile de Korond.
Dragi spectatori, vă atenţionăm că în timpul spectacolului vor fi efecte de lumină foarte puternice şi folosim maşină de fum!
Traducere: Sándor László şi Dálnoky Réka
„Dirty Dancing”, creația coregrafică semnată de Eryk Makohon, împrumută titlul celebrului film fără să îi reia povestea. Aici, „dansul murdar” devine o metaforă a depășirii convențiilor și un experiment despre rușine, plăcere și libertate, în care patru performeri testează limitele confortului și ale „bunului gust”, transformând stânjeneala într-o posibilă formă de eliberare.
Spectacolul, deși titlul face o referire evidentă la filmul clasic din 1987, lansat în Polonia în anul emblematic 1989, nu reprezintă o reinterpretare a acestuia. Este, în schimb, un răspuns autonom și radical la ideea de „dirty dancing” – dansul murdar – ca metaforă a transgresiunii.
Ne interesează dansul nu doar ca o coregrafie a mișcării, ci ca un act performativ de depășire a normelor sociale: din punct de vedere etic, estetic și emoțional. Dirty Dancing este un dans impur, rușinos, senzual, tulburător – dar, în același timp, eliberator și transformator.
Împreună cu cei patru performeri ai M Studio, am realizat un studiu asupra propriilor „performanțe incomode”. Fiecare artist și-a creat propriul alter ego scenic, precum și o serie de mișcări și gesturi care oscilează între situații stânjenitoare, ridicole și pline de bucurie. Un element esențial al procesului a fost plăcerea vinovată – pe care nu am privit-o ca pe o formă de divertisment al culturii pop, ci ca pe o modalitate de a depăși limitele sociale și de a testa granițele zonei de confort. Am explorat ce se întâmplă atunci când plăcerea nu mai este însoțită de sentimentul de vinovăție.
Spectacolul examinează potențialul politic al unei prestații incomode – ca strategie de rezistență împotriva așteptărilor, normelor și presiunilor sociale. Ne întrebăm dacă, prin depășirea conștientă a limitelor „bunului gust” și ale convențiilor, este posibil să atingem o nouă calitate a prezenței – una mai autentică, o experiență mai corporală și mai sensibilă la propriile emoții.
În acest sens, Dirty Dancing nu este un spectacol care poate fi analizat intelectual, de la o distanță sigură. Este un eveniment care implică spectatorul la nivel corporal și emoțional, invitându-l la empatie, la rușinea trăită indirect și la râsul împărtășit.
În același timp, este o propunere – riscantă, dar sinceră – de a privi propria rușine ca pe o poartă către libertate.
Atenție! Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta de peste 16 ani. Spectacolul conține efecte stroboscopice și, prin urmare, nu este recomandat persoanelor fotosensibile.
Macbeth este tragedia dezordinii, o scufundare în profunzimile sufletului uman, dar este și tragedia puterii. O putere violentă, anarhică. Ascensiunea protagonistului la tron este extrem de rapidă, asemenea căderii. Asistăm astfel la anihilarea unui sistem de valori, din a cărui cenusă va apărea, în cele din urmă, o lume nouă. Montarea este corală: performerii sunt mereu pe scenă, se mișcă precum un singur corp din care se nasc scenele și personajele. Toți mor și totuși nimeni nu rămâne la pământ. Fiecare este reabsorbit în cor, într-un ciclu continuu, simbol al puterii care, asemenea vieții, se reînnoiește de fiecare dată.
Producție realizată cu sprijinul Institutului Italian de Cultură din București.
Atenționare: în acest spectacol se utilizează fum.
ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.
Editor: City Guide Media SRL.
Sediul central: Brașov, Str. Octavian Goga nr. 9, bl. 290
