

Parfumul anului 2020: MODERN NOMAD de la State of Mind
O aromă modernă, unisex, incitantă şi cu multe terase de transformare în timp.




O aromă modernă, unisex, incitantă şi cu multe terase de transformare în timp.


Eu cred că artele nu sunt izolate. Ele au un dialog interior asigurat de creativitatea umană şi unul exterior dat de contextele în care se pot întâlni şi vibra, cumva, la unison. Exact acest experiment conceptual l-am explorat şi creat între două arte cu intense personalităţi şi cu domenii intersectate sofisticat în zona LIFESTYLE-ului: ARHITECTURĂ şi MODĂ.


SOIREES DE LA MODE este show-ul de Fashion cel mai longeviv din România. A ajuns, iată, la a 25-a aniversare – el având loc, în medie, de două ori pe an. Particularitatea lui este dată de tema aleasă şi propusă designerilor români selectaţi, care crează câte o mini-colecţie de 4 piese, special pentru eveniment. Le Diplomat de la Athenee Palace Hilton a fost gazda acestei ediţii şi a majorităţii celorlalte.


Cea mai mare pierdere a modei internationale a fost dispariţia – victimă a acestei macabre pandemii de Covid-19, la sfârşitul lui aprilie – la nici 60 de ani, a marelui designer ALBER ELBAZ.