Rezumat
Începuturile lui Adrian ȘoaităTwice, Silver Church și Kulturhaus: istoria unor cluburi bucureșteneTransformarea Kulturhaus din club de noapte în hub culturalSalonul Kulturhaus și întrebarea: cine are dreptul să expună artă?Adrian Șoaită, dincolo de cluburi și proiecte culturale
De la Club A la Kulturhaus. Adrian Șoaită: „Îmi doresc un trib!”
După ani în care a condus celebre cluburi bucureștene, Adrian Șoaită a transformat Kulturhaus în hub cultural. A început cu Club A, Lăptăria lui Enache, Clubul Țăranului și Twice. A continuat cu Silver Church și Kulturhaus. Acum nu mai vrea să audă de cluburi și se dedică artei. ADRIAN ȘOAITĂ este doctorand în management cultural și creatorul Salonului Kulturhaus, o expoziție fără selecție pe criterii de valoare artistică.


Începuturile lui Adrian Șoaită
Ești în lumea culturală, în diverse feluri, dintotdeauna. Ai început cu Club A, când erai foarte tânăr și, dacă nu mă înșel, erai încă student la Politehnică, aparent nicio legătură cu Club A. Ce s-a întâmplat, de fapt, cum ai ajuns să conduci cel mai celebru club bucureștean, la acel moment?
Așa cum ai spus, eram student la Politehnică și, chiar dacă mă învârteam prin lumea culturală bucureșteană – aveam legătură cu studenți la Arhitectură, mă cunoșteam cu câțiva poeți și muzicieni –, nu aveam planuri în direcția asta. Aveam mai puțin de 24 de ani când am primit această propunere și recunosc că, în inocența vârstei, nu m-a copleșit ideea de a conduce un club. Mi se părea că pot orice, așa că am luat-o ca pe o provocare. Îmi plăcea managementul și credeam că un bun management rezolvă orice.
La început, să conduc Club A părea un paradis – nopți nedormite, mulți oameni, fete frumoase 😊, muzică, alcool. Foarte repede m-am dumirit că trebuie să fiu ordonat. Pentru a avea muzică și poezie, trebuia să vând bere. Trebuiau plătite femeia de la curățenie, curentul, DJ-ii, afișele etc. Am făcut de toate în Club A, am stat la bar, am dat cu mopul, am fost DJ, am cărat bere cu rucsacul, dar mi-a devenit limpede că eu trebuie să coordonez toate lucrurile astea, să găsesc resurse ca ele să funcționeze, așa că am schimbat abordarea. Cumva, Club A m-a maturizat. Ca mulți alții, și eu pot spune că am crescut în Club A.


Am văzut niște imagini în Galeria Kulturhaus, în care ești împreună cu Mac Popescu. Cum l-ai cunoscut? Ce relație ați avut? Cum i-ai câștigat încrederea? Club A era proiectul lui de suflet, nu-l lăsa pe mâna oricui.
Am avut noroc că eram derbedeu în tinerețe și umblam prin cluburi. În Club A l-am cunoscut pe Mac Popescu. Nopți întregi îi ascultam fascinat poveștile despre vizita în Polonia care i-a schimbat perspectiva asupra studenției, despre hotărârea de a crea un club al studenților, unde aceștia să se poată exprima liber, în perioada ceaușistă (!), despre mobilizarea generală din facultate pentru a transforma un beci cu pământ pe jos într-un loc al studenților. Păreau basme, dar mi-au dat mult de gândit. Se pare că și lui Mac Popescu, pentru că a văzut ceva în mine, nu știu exact ce.
Când mi-a propus să preiau Club A, pentru că venise vremea privatizării, cineva trebuia să gestioneze acte, resurse și așa mai departe – cum am spus mai devreme –, când mi-a propus să preiau Club A, am rămas stupefiat, dar am spus da fără să mă gândesc. Au urmat întâlniri foarte dese cu Mac, el mă învăța ce să fac, mă consilia în planurile mele, mă învăța principii solide de business, cu care am rămas și azi. Mă întreb de unde știa atâtea, că era un om care trăise în comunism, fără acces la resurse informaționale. Mac Popescu a fost mentorul meu. Mă gândesc adesea la el, mereu cu emoție. Îmi lipsește foarte mult.


Twice, Silver Church și Kulturhaus: istoria unor cluburi bucureștene
Au urmat Twice, Lăptăria lui Enache, Silver Church și apoi Kulturhaus. Cum se leagă aceste proiecte? Care e firul narativ care te-a făcut să le construiești?
Mulți voiau, puțini știau. Faptul că am început imediat după Revoluție mi-a dat un avans. Învățasem și înțelegeam cum se fac lucrurile, așa că am intrat în diferite parteneriate, cum ar fi Lăptăria lui Enache sau Clubul Țăranului. Twice a fost un concept inspirat de cluburile berlineze, adaptat la București. Un spațiu mare, muzică diferită la fiecare etaj. Aveam și concerte, cam o dată pe săptămână. Au fost trupe celebre, inclusiv internaționale. Dar solicitările trupelor erau mai multe decât aveam noi în plan. Așa a apărut Silver Church, cu scenă mare, lumini potrivite și toate dotările pentru concerte.
Acolo aveam chiar și cinci concerte pe săptămână, iar la petreceri puteam să facem tot balamucul care ne trecea prin cap, inclusiv să aducem acrobați care să danseze deasupra publicului. Și le-am făcut pe toate. Kulturhaus a fost rebranduirea fostului Twice. Am simțit nevoia de o împrospătare, de o adaptare mai bună la viața de noapte a Bucureștiului, așa că am schimbat tot, de la nume la spațiu, de la abordare la muzică. Nouă ani, cât a funcționat clubul, aveam coadă de sute de oameni, ieșea unul și i se permitea accesul altuia. Cam așa a fost, o nebunie!


Transformarea Kulturhaus din club de noapte în hub cultural
Apoi, cândva, cumva în pandemie, te-ai hotărât să transformi Kulturhaus dintr-un club de succes în hub cultural. Ce s-a întâmplat, ce a determinat această decizie?
În primul rând, s-a întâmplat o razie antidrog în club. Clienții au fost închiși în club, tuturor li s-a vorbit foarte urât, unii au fost agresați, iar fetele chiar pipăite sub pretextul percheziției. N-am putut să fac nimic, a fost îngrozitor. Mi-am promis atunci că nu voi mai trece vreodată printr-o astfel de situație și nu vreau să mai văd vreodată cum cei care îmi trec pragul sunt tratați așa.
În al doilea rând, am petrecut mult timp la Berlin, unde e a doua mea casă. Orașul e plin de artiști, respiră creativitate, mă inspiră. Mi-am dorit să simt așa și la București. Sigur, acolo artiștii sunt susținuți de stat în mod real, există politici fiscale, burse, infrastructură. Autoritățile au înțeles ce impact poate să aibă arta în comunitate, cât de mult poate să transforme în bine oamenii, cu mentalitățile lor, orașul, în general. Dar asta e altă discuție. La București, mai avem mult până acolo.


Crezi că Kulturhaus ca hub multidisciplinar poate să ajungă la fel de celebru în zona culturală pe cât era în versiunea de club?
Nu știu, cum ar fi să fie iar coadă la intrare?! 😊 În realitate, nu caut celebritatea. Coadă la intrare am mai avut. Sute, chiar mii de oameni în fiecare weekend. Știu cum arată succesul măsurat în număr de clienți și în cifre. Astăzi mă interesează altceva: dacă oamenii se întâlnesc aici, dacă ajung să colaboreze, dacă se împrietenesc, dacă au curaj să înceapă un proiect nou, dacă se simt parte din ceva mai mare decât ei. Faima ține de imagine. Impactul ține de ceea ce rămâne în oameni după ce pleacă acasă. Asta mi-aș dori să aducă Kulturhaus în viețile oamenilor.


Ce schimbări ai făcut în clădire și în viața ta ca să dezvolți Kulturhaus-ul de acum?
Clădirea e cu totul schimbată. A trecut prin multe avataruri, de la paragina în care era când am descoperit-o, la clubul colorat, apoi cu iz industrial, la pereții albi de acum, cu simeze și lumină albă, compartimentată corespunzător activității. Și eu, ca și clădirea, aș zice că sunt mai bine structurat și mai clar în gândire.
Am făcut multe schimbări în viața mea, prima care îmi vine în minte e că nu mai pierd nopțile decât, cel mult, în fața laptopului. Nu mai beau alcool deloc, nu mai fumez, fac sport. Vin la birou cu bicicleta, chiar și pe ploaie. De când nu mai am program fix la Kultur, am devenit mai ordonat cu timpul meu. Dacă pe atunci întârziam uneori, acum vin la oră fixă.
Ce îți propui, către ce te îndrepți cu Kulturhaus și noile activități?
Am multe planuri, idei și vise, dar n-avem atâta timp de povestit acum. Pe scurt, îmi doresc să creez și să sprijin în creștere o comunitate. Îmi doresc un trib! Kulturhaus cel de acum și Fundația KulturDialog, care îl susține, reprezintă moștenirea pe care o las. Asta va rămâne după ce eu nu voi mai fi. Sper să aibă valoare pentru cineva.


Salonul Kulturhaus și întrebarea: cine are dreptul să expună artă?
Știu că ești doctorand la management cultural și că ești foarte implicat în lumea artei, atât în cea bucureșteană, cât și în cea berlineză. Organizezi Salonul Kulturhaus în urma unui call public, fără o selecție pe criterii de valoare artistică. Toți cei care au răspuns apelului au fost primiți în expoziția colectivă care urmează. E o mare șansă pentru mulți, accesul la galeriile de artă fiind restricționat de chirii, portofolii și studii. E un demers de democratizare a artei? E o declarație publică? Ce se află în spatele deciziei tale și ce vrei să transmiți?
Am multe de transmis, dar nu vreau să fac acum o declarație. Nu mi-am propus să schimb cutume, ci să ridic întrebări și să provoc oamenii să își pună propriile întrebări. Prin acest proiect s-a deschis o ușă pentru toți cei care fac artă, cu sau fără studii, cu sau fără portofoliu. Vedem ce se întâmplă mai departe. Totul a pornit de la întrebarea: „Cine are dreptul să expună artă?”. În locul unui răspuns clar, am găsit și mai multe întrebări. Mă bucur că atât publicul, cât și artiștii continuă să adauge altele noi.
Câteva cuvinte despre Salonul Kulturhaus, la prima ediție, și cum vezi Salonul numărul 10.
Salonul Kulturhaus 01 a fost un pas foarte important pentru hub-ul pe care îl construiesc și pentru mine personal. Am descoperit nevoia oamenilor de a crea, de a comunica și de a se comunica. Este incredibil câte eforturi și sacrificii fac oamenii pentru a se întâlni. Am avut artiști care au venit din orașe îndepărtate, special ca să aducă o lucrare pentru expoziție.
A fost copleșitor numărul de înscrieri, peste 170, și ar mai fi fost dacă mai lăsam apelul deschis. Am făcut un al doilea apel public, de data asta căutând voluntari – aveam nevoie de ajutor pentru organizarea expoziției. Au venit, în mare parte, tot artiștii înscriși. M-am întrebat mereu ce îi motivează pe oameni. Acum primesc alte răspunsuri decât cele cu care eram obișnuit. Salonul numărul 10 îl văd. Nu știu cum va fi, dar văd că va fi.


Adrian Șoaită, dincolo de cluburi și proiecte culturale
Câteva cuvinte despre Adrian Șoaită, pentru cei care nu te cunosc, pentru cei care vor să te cunoască și pentru cei care doar cred că te cunosc.
Sunt curios de oameni, îi ascult cu toată atenția și încerc să fiu prezent în tot ce fac. De-aia am timp limitat de socializare. Unii mă percep însingurat, alții mă consideră arogant.
Interviu de GABRIELA DAVID
Foto: Courtesy of Adrian Șoaită | Salonul Kulturhaus




