Interviu cu Lavinia Braniște despre Rostogol, un urs care nu poate hiberna și libertatea de a inventa povești

Lavinia Braniște vorbește despre Rostogol, literatura pentru copii, libertatea imaginației și noua sa carte, „Prăjitura cu zăpadă”.

Cunoscută publicului mai ales pentru romanele sale premiate – Interior zero, Sonia ridică mâna sau Mă găsești când vrei –, scriitoarea Lavinia Braniște și-a construit un parcurs literar care nu se oprește la granița literaturii pentru adulți.

În paralel, a dezvoltat un univers dedicat celor mici, populat de personaje memorabile, aventuri neașteptate și mult umor. De la simpaticul purceluș Rostogol, protagonistul unei serii de cărți ilustrate, până la Melcușorul, Jungla lui Toco sau Sora lui Colăcel, Lavinia Braniște demonstrează că literatura pentru copii poate fi inteligentă, autentică și lipsită de tonul moralizator pe care îl întâlnim uneori în poveștile destinate celor mici.

De asemenea, are o vastă experiență de traducătoare, acumulată prin traducerea a zeci de cărți pentru copii, care completează perspectiva unei autoare interesate de felul în care se construiesc poveștile și de relația dintre text, ilustrație și imaginația cititorului. Nu întâmplător, două dintre volumele sale, Rostogol merge acasă și Melcușorul, au fost selectate în prestigiosul catalog internațional White Ravens.

Lavinia Braniște ne-a povestit mai multe despre lumea poveștilor, libertatea imaginației și provocarea de a scrie pentru copii.

Lavinia Braniște, despre Rostogol și literatura pentru copii

Ai scris atât literatură pentru adulți, cât și pentru copii. Ce te atrage la universul literaturii pentru cei mici și ce îți oferă această experiență în plus față de scrisul pentru adulți?

Mă atrag personajele foarte variate, tipurile de voci pe care pot lucra și, de asemenea, fantezia și umorul.

Personajul Rostogol a devenit foarte îndrăgit de cititorii tineri. Cum a apărut el și în ce măsură te-a surprins evoluția lui în timp?

Rostogol a apărut atunci când mi-am propus să trimit un text la un concurs de manuscrise organizat de Editura Arthur, într-o perioadă în care eu traduceam multă literatură pentru copii. Nu știam atunci că el va deveni o serie. A fost școala mea de scris literatură pentru copii, am crescut și ca autoare odată cu acest personaj.

Cât de mult te întorci la propria copilărie atunci când scrii pentru copii? Există întâmplări, personaje sau emoții de atunci care se regăsesc în poveștile tale?

Mă întorc des și am amintiri destul de vii de atunci, mai ales cele fixate datorită unor emoții puternice. Dar mă uit mult și la copiii din ziua de azi, care sunt peste tot în jurul meu. Împrumut și de la ei întâmplări, personaje și emoții.

Cât de dificil este să scrii pentru copii fără să cazi în capcana moralizării? Cum găsești echilibrul dintre divertisment, imaginație și mesaj?

Nu e dificil, pentru că eu nu mi-am dorit niciodată să fiu moralizatoare în nimic din ce scriu și nici în viața mea de zi cu zi. Echilibrul de care zici se găsește cu răbdare și vine din atenție și din experiență.

Ilustrațiile, imaginația și locul cărților în viața copiilor

Cât de mult contează ilustrațiile în construirea unei cărți pentru copii? Cum decurge colaborarea cu ilustratorii și câtă libertate le lași în interpretarea poveștilor tale?

Contează mult, dar despre asta cred că pot vorbi mai bine editorii. Ei sunt cei care aleg ilustratorii. Eu nu lucrez cu ilustratori, aceștia primesc textul gata scris și au libertate totală (din partea mea, cel puțin).

Într-o perioadă în care copiii sunt tot mai atrași de ecrane și conținut digital, cum crezi că poate rămâne cartea un obiect de interes și o experiență vie pentru ei?

Depinde ce văd acasă, la școală, în cercul de prieteni. E o ecuație foarte complicată. Ar trebui mai întâi ca societatea noastră să valorizeze educația și cultura și atunci cărțile ar fi obiecte de interes pentru mai mulți dintre noi.

„Prăjitura cu zăpadă”, noua carte a Laviniei Braniște

Urmează să publici un nou album/volum la Editura Frontiera. Ce ne poți dezvălui despre acest proiect? Ce univers, personaje sau teme îi așteaptă pe cititori și prin ce se diferențiază de cărțile tale anterioare?

E un album care se numește „Prăjitura cu zăpadă”, ilustrat de Philippine Vidart, o artistă din Belgia. Se va lansa la Gaudeamus pe 5 decembrie, la standul editurii. E povestea unui urs care nu poate hiberna până nu ninge și-i deranjează pe toți ceilalți din pădure, care sunt astfel siliți să găsească o soluție.

Ce ți-ai dori să rămână cu un copil după ce închide una dintre cărțile tale? Și ce crezi că ar trebui să găsească, în general, copiii în literatura contemporană?

Mi-ar plăcea să rămână cu un personaj viu în minte și poate niște cuvinte amuzante sau noi, pe care nu le știau și le-au învățat acum. Literatura contemporană este un teritoriu foarte vast, în care orice cititor poate găsi ce caută și ce-i încălzește sufletul.

Interviu de Gruia Dragomir