Rezumat
O călătorie istorică, la un secol distanțăSimona Preda și Anita Sterea, în dialog despre Regina MariaRegina Maria și diplomația culturalăInformații despre eveniment
Pe 29 octombrie 2026, la împlinirea a 100 de ani de la turneul Reginei Maria în Statele Unite și Canada, Asociația Coolturale „Nouă Ne Pasă!”, în parteneriat cu PLAN Patru, organizează la București conferința „Regina Maria în America. O călătorie care a făcut istorie”.
Evenimentul va avea loc chiar de ziua Reginei Maria, joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, la PLAN Patru, în Casa Căpitanului Pandele din Strada Plantelor nr. 4, clădire construită în 1891.
O călătorie istorică, la un secol distanță
Acum un secol, pe 18 octombrie 1926, Regina Maria ajungea la New York, iar a doua zi, pe 19 octombrie, președintele Calvin Coolidge oferea un dineu în cinstea ei la Casa Albă.
Timp de câteva săptămâni, presa americană i-a urmărit fiecare pas, iar România a ajuns subiect de primă pagină peste ocean.
În cadrul conferinței, istoricii Simona Preda și Anita Sterea vor reface, într-un dialog, traseul acestei călătorii: primirea de la New York, întâlnirea cu președintele Coolidge la Casa Albă, contactele cu comunitățile de români din America, vizita la Maryhill și întâlnirile din Vestul american.
Simona Preda și Anita Sterea, în dialog despre Regina Maria
Simona Preda este istoric, scriitoare și jurnalist cultural, doctor în Istorie al Universității din București, preocupată de istoria regalității românești și de felul în care aceasta trăiește în memoria publică.
Anita Sterea este istoric, doctor în Istorie al Universității din București, curator și organizator de proiecte culturale, președinta Asociației Coolturale „Nouă Ne Pasă!”.


Regina Maria și diplomația culturală
Pentru organizatori, turneul din 1926 nu este doar un episod spectaculos din istoria Casei Regale, ci și un exemplu timpuriu de diplomație culturală.
Prin carisma și prezența ei, Regina Maria a construit peste ocean o imagine a României Mari, iar discuția de la PLAN Patru își propune să privească acest moment prin teme care rămân actuale: diplomația, imaginea publică și identitatea națională.
Informații despre eveniment
Eveniment: Regina Maria în America. O călătorie care a făcut istorie
Data: joi, 29 octombrie 2026
Ora: 19:00
Locația: PLAN Patru – Casa Căpitanului Pandele, Strada Plantelor nr. 4, București
Invitate: Simona Preda și Anita Sterea


Accesul la eveniment se face pe bază de bilet.
Mai multe informații:
www.nnp.ro
www.planpatru.ro
Zile și Nopți
Descoperă colecția de articole dedicate artei și culturii pe Zile și Nopți





Un răspuns
Pai, fosta regina Maria, este singurul personaj al fostei case regale a României care, ar merita “o statuie”, restul…fără calomnie dar, reprezintă “umplutură “, inclusiv cei de “astăzi ” . Regina Maria, un personaj regal, fără ascendenta balcanică, a stiut ce reprezintă interesele românilor și României, merită, “toate meritele” !.