Rezumat
20 de ani de SOIRÉES DE LA MODEDesignerii și brandurile participante, în ordinea intrării în showMoment coregrafic spectaculos
Soirees de la Mode celebrează 20 de ani de existență prin ediția cu numărul 40, cu tema „Fashion is Art”
Luni, 12 octombrie 2026, a avut loc la hotelul InterContinental Athénée Palace Bucharest, în minunata sală „Le Diplomate”, cea de-a 40-a ediție a celui mai longeviv eveniment de fashion multibrand organizat neîntrerupt în România: SOIRÉES DE LA MODE.
20 de ani de SOIRÉES DE LA MODE
Ediția aniversară a marcat 20 de ani de SOIRÉES DE LA MODE, două decenii în care evenimentul a susținut creativitatea, designul vestimentar și evoluția modei românești. Continuitatea evenimentului a fost păstrată inclusiv în perioada pandemiei, când show-ul a fost organizat și transmis online, demonstrând că moda poate continua să aducă împreună creatorii și publicul, indiferent de context.
Tema acestei ediții aniversare a fost „FASHION IS ART”, un manifest dedicat modei ca formă de artă, expresie personală și creație vizuală. Prin diversitatea colecțiilor prezentate, designerii au explorat relația dintre estetică, identitate și experiment, într-un show aniversar care a reunit cel mai mare și mai divers număr de creatori din istoria evenimentului.


„FASHION IS ART nu este doar o temă, ci o convingere pe care SOIRÉES DE LA MODE o afirmă de 20 de ani. Moda depășește granițele funcționalului și devine limbaj artistic, expresie a identității și oglindă a timpului în care trăim. Prin fiecare colecție, designerii transformă ideile în forme, emoțiile în texturi și viziunea în creație. Cele 40 de ediții demonstrează că moda românească are povești de spus, voci de afirmat și un potențial artistic care merită descoperit și recunoscut. Iar faptul că suntem aici, împreună, după două decenii, este cea mai frumoasă dovadă că această poveste trebuie să continue.”
— Alin Gălățescu, fondator SOIRÉES DE LA MODE
Pe podiumul SOIRÉES DE LA MODE au urcat 25 de designeri și branduri, dintre care 7 nume noi, într-o ediție care a pus în valoare atât creatori consacrați, cât și noi direcții ale designului vestimentar românesc.


Designerii și brandurile participante, în ordinea intrării în show
Alexandra Calafeteanu / Aleha Toncea / „Barning” by Barni Deak / „The Black Sheep” by Cristina Diaconu / Cera Mihăilescu / Beatrice Lianda / Laura Caraman / Raluca Soare / Laura Titor / Cristina Gramma / „Riamor” by Ramona Nacu / „Marquisa” by Brigitte / ZMH / Maria Amelian / Ioana Gata / Alexandra Catrangiu / Carmen Roată / Karmen Herscovici
Accesorii conceptuale: Thea Haimovitz (cu participarea extraordinară a lui Laurent Tourette & Mirela Vescan)/ Denis Predescu / „Maison Discrepance” by Manuela Holban și Nicolle Popescu / „Zestal” by Emilia Tudoran și Iulia Ghenea / Mihnea Covaci / Lucian Arthur/ Valentina Balașa Ario / „Stellium” by Steliana Macsimov.
Muzica live, susținută pe tot parcursul evenimentului de JEZEBEL & ZUM MUSIC, a fost unul dintre punctele forte ale show-ului, printr-o prestație remarcabilă, care a amplificat emoția și energia prezentărilor și a transformat muzica într-un partener artistic autentic al modei, în spiritul temei aniversare.


Moment coregrafic spectaculos
Show-ul a fost completat de un moment coregrafic spectaculos în deschidere, o luptă între bine și rău în care binele câștigă cu sprijinul Artei, dans pus în scenă de talentata coregrafă Oana Ioniță, dar și de o surpriză dulce la final: tortul aniversar pregătit de Chef Alex State, care a marcat simbolic cei 20 de ani de SOIRÉES DE LA MODE și ediția cu numărul 40 a evenimentului.
Imaginea modelelor a fost asigurată de echipa de hairstyling ERIKA GONCZI Team și echipele de make-up ANA MARIA VASILE Team și ANA CUCUTA Team.
Am avut alături de noi, atât pe podium, alături de modele, cât și în audiență, persoane publice și invitați speciali: Oana Roman/ Roxana Vancea/ Ozana Barabancea/ Rita Mureșan/ Marina Almășan/ Sorin Mărcuș/ Oana Ioniță (coregraf)/ Thea Haimovitz (designer bijuterii)
Alina Tonca alias Fifi (influencer)/ Roxana Nestian (influencer) / Ana Maria Pop/ Laura Tassios (model internațional)/ Codruța Filip (artist)/ Maria Saizescu (actriță)/ Florina Constantin (TVR)/ Emma Ștefan alias Emma de la Zu (realizator radio)/ Bianca Rus (artist)/ Julia Chelaru- trupa Sexy (artist)/ Alexandra Monika Mihalache (model internațional)/ Miruna Alexandra (model/ influencer), Yasmina (influencer).


Foto / Video: Remus Nicolaescu
SOIRÉES DE LA MODE este un eveniment marca AVANPREMIERE by ALIN GĂLĂȚESCU.










Citește și acest articol -> U2 lansează „The Greatest Show On Earth” și anunță primele concerte ale turneului mondial din 2027
U2 lansează „The Greatest Show On Earth” și anunță primele concerte ale turneului mondial din 2027


