Atelierele din Baicului – Open Studios 

Cezar Simion De Cezar Simion | Publicat: 5 octombrie 2026 | Actualizat: 4 octombrie 2026
Atelierele din Baicului – Open Studios 


Atelierele din Baicului – Open Studios

Atelierele din Baicului invită publicul pasionat de arta contemporană la cea de-a treia ediție a evenimentului Open Studios, care va avea loc sâmbătă, 10 octombrie 2026, între orele 16:00–21:00, în clădirea fabricii Dr. Kocher, București (Google Maps: Atelierele din Baicului). 

Intrarea în curte se face din Strada Sergent Nicolae Culea, apoi prima la dreapta.

Atelierele din Baicului – Open Studios marchează o nouă etapă importantă în coagularea comunității artistice independente reunite în Atelierele din Baicului, consolidând legăturile dintre artiști și publicul larg.

Intrarea este liberă pe toată durata evenimentului.

Mai multe spații artistice din București se transformă într-un circuit deschis publicului. Vizitatorii vor putea intra în atelierele artiștilor, descoperi lucrări de desen, sculptură, pictură și ceramică în lucru și participa la întâlniri informale și tururi ghidate.

Ateliere deschise – Sara Vahdani, Aniela Ovadiuc, Misha Diaconu, Mihail Coșulețu, Laura Partin, Evghenia Gritsku, Mihail Botnari

Sara Vahdani

Sara Vahdani este o artistă ceramistă născută în Iran și stabilită în România de la vârsta de șapte ani. Înainte de a se dedica ceramicii, a absolvit Facultatea de Stomatologie în 2007 și s-a specializat în ortodonție, obținând diploma de medic specialist în 2011.

Pasiunea ei pentru arhitectură și arte a determinat-o să urmeze Facultatea de Arhitectură de Interior din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, pe care a absolvit-o în 2019, iar ulterior a urmat un master în Ceramică la Universitatea Națională de Arte din București.

După o perioadă în care a profesat ca medic ortodont, un accident a determinat-o să se dedice în totalitate ceramicii, transformând o pasiune într-un parcurs artistic.

În practica sa, creează obiecte de ceramică contemporană inspirate de arhitectura și cultura persană, reinterpretând motive și elemente tradiționale într-un limbaj personal și actual.

Aniela Ovadiuc

Aniela Ovadiuc s-a născut în 1980, în Constanța. A absolvit, în 2003, Universitatea Națională de Arte București, Facultatea de Arte Decorative și Design, cu specializarea în ceramică, iar în 2005 a absolvit masteratul în arte la aceeași universitate. În 2004 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP). Din 2010 este membru al Grupului Galateea, prima galerie de ceramică contemporană din România.

„Ceramica face parte integrantă din viața Anielei Ovadiuc și reprezintă un veritabil seismograf al stărilor de spirit și trăirilor ei. Ceramica i-a fost alături, la bine și la greu, camarad tăcut, uneori moale, alteori refractar, cum se întâmplă, de fapt, în viață. Stăpânind de mai bine de douăzeci de ani tehnica și arta ceramicii, artista transfigurează, practic, în mineralul limbaj al ceramicii însăși esența vieții.” (Bogdan Iorga)

Misha Diaconu

Misha Diaconu (n. 1981, Galați), sculptor, absolventă a UNArte București, Facultatea de Arte și Design, în 2004, în cadrul secției de metal. Are o activitate artistică constantă prin proiecte personale naționale și internaționale, participări la numeroase expoziții de grup, simpozioane și rezidențe internaționale. Practica sa artistică se bazează pe procesul de experiment, cercetare și introspecție, prin forme aparent fragile, dinamice, gestuale, la limita abstractizării.

Mihail Coșulețu

Mihail Coșulețu este artist și director de creație la editura Humanitas. Trăiește și lucrează la București. A studiat pictura cu Alexandru Chira la Universitatea Națională de Arte din București, absolvind masterul în 2007 și licența în 2005.

Laura Partin

Laura Partin (n. 1986, Iași) este o artistă multidisciplinară stabilită în București. Practica ei, axată pe desen contemporan, explorează fragilitatea mediului, vulnerabilitatea umană și forme diverse de invizibilitate socială și de gen. Cu studii de grafică și teoria artei la Iași și un doctorat în arte plastice la Universitatea Paris 8, Laura îmbină imagini poetice cu investigații conceptuale.

Seriile ei recente, precum Mar Adentro și instalația Glow in the Dark, aprofundează interesul său pentru mitologie, pentru criza climatică, declinul biodiversității și pentru reconfigurarea reprezentării femeilor în istoria artei. De-a lungul întregii sale creații, construiește un dialog între intimitate și colectivitate, între memoria personală și istoria împărtășită.

Evghenia Gritsku

Evghenia Gritsku s-a născut și a crescut în Ucraina, într-o familie de români. Astfel, se regăsește în trăsăturile caracteristice atât ucrainenilor, cât și românilor. În anul 2015, a absolvit Universitatea Națională de Arte din București, obținând diploma de master în pictură. În 2021, a devenit bursieră a Programului Gaude Polonia, unde a avut o expoziție intitulată „Transition” în timpul rezidenței sale la Lublin. De atunci, locuiește în Wrocław. În 2023, a început studiile doctorale la Academia de Arte din Wrocław.

În practica sa artistică, se concentrează asupra migrației, identității, experienței post-traumatice și a altor teme importante din punct de vedere social.

Mihail Botnari

Mihail Botnari investighează intersecția dintre tehnologie, psihologie și materialitate. Combinând elemente naturale și sintetice în practica sa sculpturală, el evidențiază tensiunea dintre formele organice și cele artificiale. Doctorand la Universitatea Națională de Arte din București, cercetarea sa academică și studiile realizate la Roma și Carrara îi completează abordarea artistică inovatoare.

Atelierele din Baicului – Open Studios 

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate artei și culturii pe Zile și Nopți

Artă & Cultură → 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută