Așa cum nu poți să nu împărtășești bucuria și fericirea, să ascunzi suferința, să eviți tăvălugul evenimentelor care marchează trecerea prin viață și lasă brazde mai fine sau mai adânci în suflet, nu poți rămâne indiferent nici atunci când auzi expresia simplă și rafinată a unui gen muzical născut din experiența a zeci de generații. Trăirile intense – fie patima iubirii, dorința arzătoare, dezamăgirea cruntă ori deznădejdea, fie explozia satisfacției împlinite, iluminarea ori resemnarea – sunt distilate, maturate și pritocite în picături ale sublimării, în cântece intrate în patrimoniul muzical global. S-a afirmat că nu oricine poate simți și transmite aceste vibrații ale sufletului, căci sunt rodul și ecoul acumulării unor suferințe seculare, ale condiției de sclav biciuit și înfometat. Realitatea a demonstrat însă că oricine, în orice colț al lumii, poate simți și cânta ca și când soarta, chiar viața lui, ar depinde de cele câteva minute ale poveștii cuprinse în melodia și ritmul cântecului. Acestea sunt, de regulă, forme simple, accesibile oricui. Distincția se face prin modul interpretării, nuanțare, intensitate, concentrarea universului într-un atom, printr-un expir. Despre acest alean, mai necesar acum decât oricând, prezent în mod discret, dar temeinic și în muzica autohtonă, despre blues în România, scrie Radu Lupașcu în volumul pe care merită să-l citiți (iar apoi să-l transformați în coloană sonoră) ca pe o rețetă pentru o viață mai plină de trăiri care vă vor îmbogăți și înnobila sufletul chinuit de ceea ce nu poate fi evitat.
Mimo Obradov
Un bluesman trăiește pentru arta lui, desigur; dar din ce trăiește el (și – eventual – familia lui)? George Baicea, probabil cel mai bun chitarist de blues-rock de la noi, a fost multă vreme funcționar vamal. Acum vreo doi ani, un fost chitarist din trupa Trenul de noapte, a lui Marcian Petrescu (alt bluesman de valoare născut și crescut pe dulcile plaiuri ale Mioriței), cânta în parc să nu-și iasă din mână, având dinainte o cutie de carton, pentru „donații” și alături căruciorul cu copilul său, scos la plimbarea matinală… Cam asta e situația bluesului în România.
Radu Lupașcu s-a străduit să adune într-o carte cât o enciclopedie datele unei mișcări artistice, așa cum istoricii literari de la începutul veacului trecut adunau nume de autori și titluri, altfel inexistente. Fie ca efortul lui să stârnească emulația necesară pentru îmbogățirea sentimentului universal al ființei, numit BLUES.
Dumitru Ungureanu
Doritorii se pot înscrie la: radu.lupascu@gmail.com.
