Rezumat
Peste 290 de designeri, din peste 50 de țăriAteliere și conferințe dedicate profesioniștilor și publiculuiUn panel internațional despre istoriile locale ale bijuteriei contemporaneO nouă secțiune: Growing Gems15 expoziții colective internaționaleRomanian Jewelry Week Summit 2026Un juriu internațional de excepție
Peste 290 de designeri din mai mult de 50 de țări se întâlnesc la București pentru Romanian Jewelry Week 2026. Între 30 septembrie și 4 octombrie, bijuteria contemporană devine punctul de plecare pentru expoziții, workshopuri, experimente cu materiale și tehnologii noi și un summit internațional dedicat transformărilor din domeniu.
Romanian Jewelry Week 2026, cel mai amplu eveniment dedicat bijuteriei contemporane din România, se desfășoară între 30 septembrie și 4 octombrie, la Biblioteca Națională a României. Ediția din acest an aduce în prim-plan evoluția bijuteriei de autor la nivel internațional și creează un spațiu de întâlnire între artiști, designeri, curatori, instituții și public.
Săptămâna începe miercuri, 30 septembrie, la Biblioteca Națională a României, cu vernisajul oficial și un preview exclusiv al târgului de bijuterie, care își va dezvălui întreaga amploare în zilele de 3 și 4 octombrie.
Peste 290 de designeri, din peste 50 de țări
Peste 290 de designeri, din mai mult de 50 de țări, se reunesc în cadrul evenimentului, cu participanți din România, Italia, Franța, Marea Britanie, China, Germania, Spania, Polonia, SUA, Coreea de Sud, Japonia, Mexic, Grecia, Ucraina, Portugalia, Austria, Belgia, Ungaria, Australia și multe alte țări. Împreună, aceștia aduc perspective, practici și sensibilități diverse din scena internațională a bijuteriei contemporane, într-un dialog care conectează tradiții, culturi și direcții artistice din întreaga lume.
Ateliere și conferințe dedicate profesioniștilor și publicului
Programul Romanian Jewelry Week include o serie de workshopuri și conferințe cu locuri limitate, dedicate explorării tehnicilor, materialelor și noilor tehnologii din bijuteria de autor, precum Are We Using Jewellery Technology the Right Way? Tech That You Can Feel: Blending Digital Tools with Physical Confidence, susținut de Anne Edwards, Founder & Director la Co-Creative Jewellers Ltd | Edwards Jewellery | INTERACCT Jewellery.
Un alt moment dedicat cercetării și experimentului este Neo-gemstones®: An Alchemical Exploration of Lab-grown Crystals, susținut de Dr Sophie Boons, Senior Lecturer Design Crafts & SoA Knowledge Exchange Academic Lead la University of the West of England, UK. Programul continuă cu Reclaiming + Upcycling = Recreating, workshop al lui Alain Roggeman care propune participanților un proces de transformare și reinterpretare a materialelor recuperate sau găsite, integrate în structuri metalice.
Un panel internațional despre istoriile locale ale bijuteriei contemporane
Tracing Origins: Mapping Local Histories of Contemporary Jewelry, moderat de Anna Wójcik-Korbas, curator, cercetătoare și fostă coordonatoare (2021–2025) a Legnica Jewellery Festival SILVER, aduce în discuție modul în care scenele de bijuterie contemporană s-au dezvoltat în contexte sociale, politice, educaționale și culturale diferite.
Artiști invitați din mai multe țări vor prezenta, în intervenții de aproximativ 15 minute, istorii locale, artiști, școli, galerii, tehnici și tendințe care au contribuit la dezvoltarea bijuteriei contemporane în propriile comunități. Prezentările vor fi urmate de o discuție moderată și o sesiune de întrebări și răspunsuri cu publicul.
O nouă secțiune: Growing Gems
Ediția 2026 lansează Growing Gems, o secțiune dedicată artiștilor care transformă șlefuirea pietrelor într-o activitate creativă și conceptuală în sine. Juriul secțiunii îi reunește pe Sharareh Aghaei, câștigătoarea Marelui Premiu 2023, artistă a cărei practică îmbină sculptura în piatră cu bijuteria contemporană, și Sławomir Fijałkowski, designer de bijuterie, profesor și curator polonez, a cărui practică interdisciplinară explorează intersecția dintre artă, design, meșteșug tradițional și tehnologii CAD/CAM.
15 expoziții colective internaționale
Ediția din 2026 aduce împreună o selecție amplă de expoziții colective și proiecte internaționale, printre care Global Graduate Show, A Shared Silence – Iran, Legnica Silver Festival, Precious Collective, Maralkunst – Norway, Saudi Metalsmith, International Amber Association, Krama Team Greece, MindMink Edition, Slovenian Jewelry Week, Unnecessary Jewellery, Plus One Collective, Assamblage School, The Sense of Beauty și Clova Miniature Art.
Romanian Jewelry Week Summit 2026
Unul dintre momentele centrale ale ediției este ROJW Summit 2026, dedicat schimbului de idei și perspectivelor asupra evoluției bijuteriei contemporane. Pentru prima dată, membrii juriului, curatori de renume și profesioniști ai industriei internaționale se reunesc într-un format dedicat dialogului și schimbului de cunoștințe. Summitul propune o privire aprofundată asupra transformărilor din domeniul bijuteriei contemporane și asupra relației dintre artă, design, industrie și noile practici de creație.
Un juriu internațional de excepție
Juriul reunește profesioniști internaționali din domeniul bijuteriei contemporane, artei și designului, cu reprezentanți ai unor instituții și evenimente de referință din România, SUA, Germania, Polonia, Grecia și Spania. Din juriu fac parte David Sandu, Bryna Pomp, Claudia Lassner, Giuseppina Morza, Justyna Teodorczyk, Irina Probst, Byron Vafeiadis, Magdalena Vélez Salinas și Jennifer Altman.
Romanian Jewelry Week 2026 propune la Biblioteca Națională a României, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, o perspectivă asupra bijuteriei de autor ca formă artistică în continuă evoluție, conectată la schimbările culturale, tehnologice și sociale ale prezentului. Detalii complete: www.romanianjewelryweek.com












