Sunt extrem de rare în anii post-“Blair Witch Project” producţiile Horror filmate cu camera ‘din mână’ (found-footage movies) care, sub pretextul inducerii impresiei de veridicitate şi realism, să nu ascundă în fapt lipsa de substanţă a poveştii, cea de resurse tehnice sau, mai rău, absenţa talentului realizatorilor. Zeci de titluri susţin trendul mercantil (avându-l ca port-drapel pe Oren Peli – franciza “Paranormal Activity”) al filmelor de buget mic şi încasări uriaşe destinate unui public larg ce se mulţumeşte cu foarte puţin. În acest peisaj, “Banshee Chapter” este o excepţie fericită, o rara avis prin consistenţă şi originalitate.
Mă voi concentra să-mi susţin afirmaţia şi mai puţin pe detalierea poveştii care este centrată pe ancheta unei tinere jurnaliste intrigată de volatilizarea bizară a unui fost coleg de facultate şi care o conduce într-o lume a testelor cu chimicale făcute pe oameni, a bizarelor apariţii nocturne şi a transmisiilor radio inexplicabile. Paranteză scurtă: personajul principal este interpretat de tânăra actriţă de origine suedeză Katia Winter (Katrina Crane din serialul de televiziune “Sleepy Hollow” creat de tandemul Orci-Kurtzman, cei doi producători şi scenarişti ale francizelor “Star Trek” şi “Transformers”, împreună cu Len “Underworld” Wiseman) iar utilizarea în titlul filmului a termenului “banshee”, spirit feminin din mitologia irlandeză, mesager a morţii şi comunicator cu viaţa de apoi, nu este deloc întâmplătoare.
Să revin la argumentaţie… deşi filmul îşi plasează acţiunea în prezent (cu toate simbolurile aferente asociate cu ideea de comunicare: YouTube, reţele sociale, smartphone-uri), structura narativă se bazează pe un fundament real, consumat în trecut, inedit pentru cei mai mulţi dintre spectatori, Proiectul MKUltra. În anii ’60 şi ’70, când Timothy Leary, Ken Kesey & Co. propovăduiau tinerilor cultivaţi şi boemei americane proprietăţile benefice a LSD-ului, iar trip-urile de stimulare a creativităţii sau de pură evadare din realitate erau la modă în contra-cultura epocii, în subteranul vieţii sociale şi departe de ochii omului de rând se desfăşura la o scară uluitor de întinsă (USA şi Canada) un proiect iniţiat încă de la începutul anilor ’50 de către Divizia de Operaţiuni Speciale a C.I.A. împreună cu experţi din Chemical Corps a Armatei şi care avea drept obiect “cercetarea şi dezvoltarea de materiale chimice, biologice şi radiologice apte pentru a fi folosite în operaţiuni clandestine de control a comportamentului uman” (citat dintr-un document a Curţii Supreme de Justiţie a S.U.A.).
Amintiţi-vă de “Candidatul Manciurian”… Proiectul MKUltra, partea nevăzută al aisbergului venerat la suprafaţă de Leary sau de Ginsberg, s-a desfăşurat în peste 80 de instituţii incluzând baze militare, spitale, închisori, companii farmaceutice şi nu mai puţin de 44 de colegii şi universităţi iar sute de oameni au fost folosiţi, cu sau fără vrerea sau ştiinţa lor, drept cobai pentru teste prin care se încerca controlul şi reprogramarea activităţii cerebrale şi, în consecinţă, a comportamentului individual (administrare de droguri – LSD, BZ, amfetamine, barbiturice; activarea de zone din creier cu mijloace electronice – senzori bioelectrici, mesaje trimise pe diverse frecvenţe; hipnoză; iradiere). Nu se ştie nici acum exact câţi subiecţi au decedat sau au rămas cu sechele psihice grave (pierderi de memorie, schizofrenie, amnezii etc) întrucât, speriată de scandalul Watergate, conducerea C.I.A. a ordonat oprirea proiectului şi distrugerea întregii arhive. Abia în 1977, au fost descoperite 20,000 de documente (datorită faptul că fuseseră depozitate accidental într-o arhivă contabilă) iar comisiile senatoriale din Congres au avut o bază mai amplă de anchetă.
“Banshee Chapter” este o speculaţie inteligentă pe marginea Proiectulul MKUltra şi a consecinţelor sale peste timp, iar introducerea în poveste este făcută chiar cu imagini de atunci, inclusiv scuzele tardive adresate de Preşedintele Clinton întregii naţiuni americane. Cum se realizează în film, totuşi, arcul peste timp? Prin intermediul unui bătrân scriitor dependent (şi afectat) de droguri care ştia istoria experimentelor (în viaţa reală, importante personalităţi a culturii Pop precum Ken Kesey, autorul celebrului “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, sau cantautorul Robert Hunter au fost… voluntari pentru Proiectul MKUltra!), interpretat de veteranul Ted Levine (“The Hills Have Eyes” a lui Alexandre Aja, “American Gangster” a lui Ridley Scott) şi care acceptă fără entuziasm să o sprijine pe tânără în investigaţia sa.
Sigur că “Banshee Chapter” nu este perfect dar se ridică mult peste media genului de pur Horror în care plusul de interes este generat inclusiv de referinţe notabile la icon-uri culturale precum H.P. Lovecraft sau Hunter S. Thompson, autorul ‘Gonzo journalism’-ului (sursa de inspiraţie evidentă pentru construcţia personajului lui Levine). Pentru amatorii de filme dătătoare de frisoane, “Banshee Chapter” este o producţie obligatoriu de văzut sau, eventual, de re-evaluat.
