Rezumat
Recitalurile Operei Brașov – Seri muzicale în foaierGala de Balet – sâmbătă, 13 iunie, de la ora 18.30
Opera Brașov: recital muzical joi în foaier și gală de balet sâmbătă
Două evenimente de excepție pe scena și în foaierul Operei Brașov, în perioada 11–13 iunie.
Opera Brașov aduce în această săptămână două evenimente de neuitat: joi, 11 iunie, Foaierul instituției se transformă într-un salon muzical rafinat pentru o nouă ediție a seriei „Recitalurile Operei Brașov – Seri muzicale în foaier”, cu arii de operă, lieduri și canțonete interpretate de soliștii ansamblului.
Iar sâmbătă, 13 iunie, scena mare găzduiește Gala de Balet – un spectacol de amploare dedicat marilor capodopere ale repertoriului coregrafic mondial, cu invitați de la Operele Naționale din Iași și Timișoara.
Recitalurile Operei Brașov – Seri muzicale în foaier
Joi, 11 iunie, de la ora 17.00, Foaierul Operei Brașov devine cadrul unui recital cu totul aparte. Seria „Recitalurile Operei Brașov – Seri muzicale în foaier” continuă cu un program vibrant, care traversează cele mai îndrăgite pagini ale repertoriului de operă, lied, canțonetă și operetă. Pe listă se regăsesc aria Paminei din „Flautul fermecat” de Mozart, „Seguidilla” – celebra arie a Carmenului lui Bizet, aria lui Gerald din „Lakmé” de Delibes, „Elegie” de Massenet, „Granada” de Agustín Lara și aria „Muzica” din opereta românească „Valurile Dunării” de Grigoriu.
Pe scenă urcă nouă soliști ai Operei Brașov: sopranele Mădălina Bourceanu, Maria Catrina, Aurelia Florian și Cristina Radu, mezzosopranele Florentina Soare și Carmen Topciu, tenorii Claudiu Bugnar și Adrian Dumitru și baritonul Andrei Marinache. Acompaniamentul la pian este asigurat de Ovidiu Mezei, iar evenimentul va fi prezentat de Simona Manole. Recitalul durează o oră, fără pauză.
Biletele costă 20 de lei și se pot achiziționa online, de pe site-ul www.bilet.ro, sau de la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51 (casiera este deschisă luni–vineri, între orele 10.00–17.00, și cu o oră înainte de eveniment).


Gala de Balet – sâmbătă, 13 iunie, de la ora 18.30
Sâmbătă seara, scena Operei Brașov aparține dansului. Gala de Balet propune o incursiune fascinantă prin istoria coregrafiei clasice, cu fragmente din capodopere ale genului: „Frumoasa din pădurea adormită” de Ceaikovski, „Giselle” de Adolphe Adam, „Spartacus” de Aram Haciaturian, „Coppélia” de Léo Delibes, „Anotimpurile” de Vivaldi și „La Fille mal gardée” de Hérold. Coregrafiile aparțin unor nume de referință: M. Petipa, I. Grigorovici, R. Zakharov, O.I. Matei, M. Buzincu, A. Fotescu și I. Coșeriu.




Spectacolul aduce pe scena brașoveană și soliști invitați de prestigiu: Maria Buzincu și Dumitru Buzincu de la Opera Națională Română din Iași, respectiv Cecilia Bassetto și Gustavo Ferreira de la Opera Națională Română din Timișoara. Alături de ei evoluează soliștii și ansamblul de balet al Operei Brașov.
Un moment special al galei îl vor reprezenta fetele din grupa mare a Studioului de Balet pentru Copii al Operei Brașov, îndrumător Iulia Coșeriu. Ele au cucerit recent Premiul I la Festivalul Gloria Dance – categoria Balet Pointe, cu o secvență interpretată pe celebra „Sonată a Lunii” de Beethoven în aranjamentul Mylene Klass, pe care o vor prezenta și sâmbătă seară.
Regia artistică este semnată de Alexandru Fotescu, scenografia de Rodica Garștea, maeștri de repetiții: Alexandru Fotescu și Mihaela Pop, regie scenă: Alexandra Scriminț. Prezentarea îi revine, din nou, Simonei Manole. Spectacolul durează două ore și include o pauză.
Prețul biletelor: 70 de lei (sală și lojă) și 50 de lei (balcon lateral).


Achizițiile se fac online pe www.bilet.ro sau la casiera Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51 (luni–vineri, 10.00–17.00, și cu o oră înainte de spectacol). Informații suplimentare la telefon 0268/419.380.
Ambele evenimente sunt organizate cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Brașov.
Citește și acest articol -> Săptămâna 8-14 iunie la Brașov: Brașov Heroes, blues la Waldkafe, Kafka pe scenă și startul Cupei Mondiale




