Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 04/06/2026 11:00
Junior Lifestyle

PENTRU CEI MICI | În iunie, toți pașii mici duc spre „Farul”

Anca Hromadnik De Anca Hromadnik
Comentarii PENTRU CEI MICI | În iunie, toți pașii mici duc spre „Farul” Share PENTRU CEI MICI | În iunie, toți pașii mici duc spre „Farul”
În iunie, toți pașii mici duc spre „Farul”


În iunie, toți pașii mici duc spre „Farul”

Două personaje pornesc, ghidate de curiozitate, într-o călătorie de-a lungul căreia universul se transformă continuu. Se nasc spații noi, lumini noi, umbre noi. Se naște o poveste nouă – numele ei este „Farul” și va călăuzi mulți pași mici spre Teatrul Ion Creangă, în luna iunie.

TICBEBE

Cu peste 20 de ani în urmă, Teatrul Ion Creangă a inițiat un tip de reprezentații adresate copiilor sub 3 ani.

Grupate în categoria TICBEBE, conceptul lor a plecat de la premisa lansată de scriitorul Bernard Martino: „Bebelușul este o persoană”. În timp, repertoriul TICBEBE s-a îmbogățit considerabil, spectacole ca „Pernuța somnoroasă” (r. Carmen Palcu & Voicu Hetel), „O lume de la zero” (r. Beatrice Iordan) sau „ÎmpreLună” (r. Cristina Giurgea) fiind doar o parte dintre referințele programului.

Însă bogăția cea mai mare rămâne faptul că, din 2005, din ce în ce mai mulți copii sub 3 ani au experimentat acest tip de manifestare artistică și au arătat, prin reacțiile și implicarea lor, că sunt nu doar „o persoană”, ci și spectatori, pentru că au minunatul potențial de a înțelege mecanismul unei povești spuse pe scenă.

Tot în 2005 s-a conturat și forma finală a repertoriului TIC, așa cum îl știm astăzi, structurat în categoriile: TICBEBE (0-3 ani),  TICPITIC (3-6 ani) și TICJUNIOR (+6 ani).

În iunie, toți pașii mici duc spre „Farul”, Andra Burcă

Andra Burcă, autoarea regiei, scenariului și mișcării scenice pentru spectacolul „Farul”

Experiență senzorială

Farul este construit ca o experiență senzorială și propune un univers poetic al luminii, umbrelor și transformării, în care privirea, mișcarea și sunetul sunt instrumente în descoperirea lumii.

Deși o prezență discretă, farul indică direcția și, în același timp, oferă încredere. Devine simbolul siguranței care face posibilă explorarea și de care toți micuții au nevoie atunci când încep să meargă și „pleacă la drum” mânați de curiozitate. Preponderent non-verbal, spectacolul este gândit și creat în acord cu ritmul și sensibilitatea lor, dar mai ales cu dorința de a interacționa cu mediul din jur cât mai jucăuș.

Cred că e foarte important pentru un părinte să vină cu copilul la teatru și să trăiască experiența de a vedea un spectacol pentru 0-3 ani împreună cu el, indiferent că este vorba de Farul sau de altul. Este esențial să îl expui la cât mai multe feluri de limbaj artistic, nu neapărat cu un scop educativ, pentru a deveni mai buni sau pentru a-și dezvolta anumite skill-uri, ci pur și simplu pentru a trăi experiența alături de alți copii ca el și de adultul care-l însoțește, fie că e vorba de mama, tatăl, bunica ori educatorul”, ne-a spus Andra Burcă, autoarea regiei, scenariului și mișcării scenice.

Echipa de creație este completată de Andrei Răduț (scenografia), Radu Mihalache (muzica), Andrea Buzetti și Bruno Frapetti (consultanța artistică), iar distribuția, compusă din actrițele Ana Toda și Andreea Gaica. Premiera este preconizată pentru luna iunie, conform informațiilor publicate pe teatrulioncreanga.ro.

Citește mai multe articole din LIFESTYLE.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută