Cum transformi cultura în infrastructură publică

Cum transformi cultura în infrastructură publică

Text de ANDREI TUDOSE

În România, arta este adesea invitată la masa adulților doar pentru desert. După ce strategia a fost scrisă, după ce studiul tehnic a fost aprobat, după ce politicile au fost negociate și comunicate, abia atunci apare (uneori) și componenta culturală: o expoziție, un festival, o campanie de conștientizare, poate un mural cu mesaj verde. Arta intră în scenă când aproape totul a fost deja decis.

Dacă marile teme ale prezentului sunt clima, energia, tehnologia și felul în care trăim împreună, atunci cultura nu mai poate funcționa majoritar ca decor sau comentariu de pe margine. Ea trebuie să redevină parte activă din felul în care înțelegem problemele, imaginăm alternativele și construim răspunsuri publice. Nu pentru că arta ar avea toate soluțiile, ci pentru că poate pune întrebări pe care alte domenii le evită.

Un potențial exemplu de acțiune vine chiar de la Marginal, unde tocmai am ales unul dintre artiștii care vor participa la Otherwise Residency 2026, în urma unui apel deschis. Otherwise Residency este un program care aduce împreună artiști, cercetători și specialiști în politici publice de mediu. Programul este dezvoltat împreună cu Institutul de Biologie București și 2Celsius și propune un model participativ: artistul nu ilustrează știința de la distanță, ci lucrează direct în interiorul procesului de cercetare.

Apelul s-a axat pe un proiect propus de 2Celsius și Clean Air Taskforce (CATF), având ca temă emisiile antropogenice fugitive de metan din infrastructura energetică românească. Altfel spus: scurgeri invizibile de gaz, cu impact climatic major, care există în jurul nostru și despre care se vorbește prea puțin.

Criza ecologică nu este doar despre cifre

Schimbările climatice sunt comunicate, de regulă, prin indicatori: grade Celsius, tone de CO₂, procente de reducere, obiective pentru 2030 sau 2050. Toate sunt necesare. Fără ele, nu există politici serioase. Dar cifrele, singure, nu schimbă comportamente. Oamenii nu trăiesc în grafice. Trăiesc în orașe supraîncălzite vara, în cartiere sufocate de trafic, lângă terenuri abandonate industrial, în blocuri ineficiente energetic, în zone unde aerul se degradează lent, dar constant. Trăiesc anxietatea costurilor la energie și confuzia unei tranziții ecologice explicate în jargon tehnic.

Aici intervine arta. Ea poate transforma datele în experiență publică. Poate face observabil ceea ce  adesea este invizibil. Poate traduce complexitatea în forme pe care oamenii le pot simți, discuta și integra în viața lor.

Metanul este un exemplu perfect. Este un gaz cu efect de seră extrem de puternic, iar multe emisii provin din scurgeri neintenționate ale infrastructurii energetice: conducte, valve, instalații vechi, sonde abandonate. Problema este că ceea ce nu se vede este ușor de ignorat. Ceva ce nu are fomă nu produce presiune publică. Jargonul tehnic nu ajunge în conversația de zi cu zi. Otherwise Residency pornește exact de aici: cum transformi o problemă invizibilă într-o realitate publică mai greu de ignorat?

Captura camera termodetectie – Stația de Compresoare 54 Boldești-Scăeni (sursă foto: 2Celsius / CATF)

De ce avem nevoie de artiști în cercetare

Dar poate partea cea mai interesantă nu este tema emisiilor de metan, ci reacția artiștilor care au aplicat la apelul Marginal. În imaginarul clasic, cercetătorul produce cunoaștere, iar artistul produce interpretare. În realitate, granița este mult mai permeabila. Privind propunerile primite în open call, apare o tendință clară: mulți artiști nu mai vor să fie chemați doar ca să facă frumos ceva decis în altă parte. Vor, în schimb, să fie implicați în proces.

În propunerile primite au fost instalații interactive care traduc datele despre metan în sunet și spațiu. Alți artiști au vrut să lucreze cu muncitori, cercetători și comunități locale prin teatru participativ. Să producă documentare despre peisaje industriale și infrastructuri invizibile. Sau sculpturi, experiențe senzoriale sau instrumente digitale care urmăresc date în timp real.

Dincolo de diferențele de mediu artistic, toate aceste direcții indică același lucru: arta contemporană nu mai vrea doar să reprezinte criza din jurul nostru, ci vrea să se implice în înțelegerea ei. Între observare și acțiune există un gol cultural. Datele există, dar nu sunt simțite. Dovezile există, dar nu produc suficientă urgență socială. Politicile există, dar sunt departe de experiența oamenilor. Arta poate lucra tocmai în acest spațiu intermediar.

Una dintre tendințele cele mai interesante din propunerile trimise este trecerea de la imagine la experiență:

Nu doar să vezi problema, ci să o asculți.

Nu doar să citești un raport, ci să intri într-un spațiu care îți schimbă percepția.

Nu doar să afli despre infrastructură, ci să simți cum te afectează.

Instalația participativă Seismic Palavers de Dominika Glogowski, la mina Mannersdorf/Leithagebirge, Austria în 2024 (fotografie de Viktor Schaider).

Să alegem doar una dintre propunerile primite în cadrul apelului nu a fost deloc simplu. Până la urmă, cea mai bună potrivire cu tema emisiilor fugitive de metan a fost artista austriacă de origine poloneză, Dominika Glogowski. Practica ei se află exact într-un teritoriu aflat la mijloc, între cercetare riguroasă, infrastructuri extractive și forme culturale capabile să producă înțelegere publică. În loc să trateze emisiile fugitive de metan doar ca problemă tehnică, Dominika propune să investigheze și dimensiunea lor perceptivă și politică: ce rămâne invizibil, cine nu aude, cine nu reacționează și ce tip de guvernanță se construiește în jurul lucrurilor pe care nu le simțim direct.

Politicile publice au nevoie de imaginație

De multe ori, politicile de mediu eșuează nu din lipsă de date, ci din lipsă de imaginație instituțională. Există măsurători, există rapoarte, există avertismente. Dar lipsește capacitatea de a transforma informația brută în consens social și acțiune colectivă

Capul de erupție al unei sonde din Băicoi, în zona uneia dintre primele exploatări de țiței din România (fotografie de Mihai Stoica)

Cum explici tranziția energetică fără a aliena publicul? Cum vorbești despre infrastructură poluantă fără a induce doar fatalism? Cum transformi o urgență invizibilă într-o prioritate comună? Să spunem că arta trebuie să se implice activ nu înseamnă că orice expoziție trebuie să devină o lecție morală. Nici că artistul trebuie transformat în comunicator instituțional. 

Însă arta poate funcționa ca spațiu intermediar, între expertiză și societate. Poate crea spații de reflecție unde limbajul politic e prea rigid. Poate introduce ambiguitate acolo unde propaganda cere certitudini.

Poate umaniza ceea ce tehnocrația abstractizează. Poate arăta consecințe înainte ca ele să devină evidente. Poate propune soluții la criza de imaginație pe care o traversăm – dar aici deja intrăm într-un subiect mult mai larg, care își cere dreptul la propriul lui articol.

Până la urmă, în fața insecurității și crizelor climatice, neutralitatea devine o formă de confort. Dar confortul nu produce transformare. Dacă viitorul rămâne monopolul experților, al companiilor sau al administrației, el va fi tehnic și îngust. Societățile se schimbă prin legi, investiții și tehnologii. Dar se schimbă și prin imaginație colectivă. Iar acolo unde imaginația lipsește, politica se ocupă doar de prezent.

Text de ANDREI TUDOSE

Andrei Tudose este curator și manager cultural la Marginal — o platformă de cercetare artistică și cultură bazată pe colaborarea dintre artă, știință și tehnologie, care urmărește dezvoltarea unor formate de lucru capabile să transforme cunoașterea în experiență publică.