Lawrence of Arabia | Blockbusterul de pe vremuri
Am început recent să citesc o antologie de povești ale celor patru actori supranumiți hellraiseri: Richard Burton, Peter O’Toole, Richard Harris și Oliver Reed. Odată cu anecdotele mai mult decât amuzante de prin baruri și de pe seturile de filmare, am ajuns să aflu mai multe și despre ei ca oameni, dar și ca staruri de film și de teatru și m-a fascinat de-a dreptul lumea asta din golden age-ul Hollywood-ului, care a apus de mult.
Și pentru că fascinația mea pentru trecut, în general, nu are limite, am luat la rând filmografiile celor patru, am făcut o listă de pelicule pe care nu le văzusem (majoritatea) și m-am pus să le caut.
Întrucât majoritatea au dublul vârstei mele, de multe ori, căutarea a fost mai dificilă, dar când a venit vorba de magnum opus-ul lui O’Toole, Netflix-ul a fost acolo să-mi sară în ajutor. Și nu oricum: Lawrence of Arabia, în regia lui David Lean, se găsește în variantă 4k restaurată în toată splendoarea sa de trei ore și 47 de minute.
Filmul spune povestea ofițerului britanic T.E. Lawrence, care reușește să unească triburile arabe în timpul Primului Război Mondial în fața turcilor.
Rezumat așa, pare foarte simplu. Dar e ca și când ai rezuma un blockbuster actual al lui Nolan sau Villeneuve în câteva cuvinte. Diferența e că tot ce s-a filmat acolo, în deșertul ăla infinit, a fost acum mai bine de 50 de ani.
M-am dus cu gândul instant la desfășurarea de forțe din spate, la numărul de figurație care trebuia să umple ecranul în absența CGI-ului, la faptul că O’Toole și mulți alții, precum Omar Sharif sau Alec Guinness, au fost nevoiți să învețe să călărească pe cămile, la explozii, avioane, soldați.
Este senzațional să vezi în fața ochilor tăi un film de o asemenea grandoare, care reușește să fie în același timp intim și personal.
La nivel macro, dar și micro, Lean completează un tablou maiestuos, care ajunge să emoționeze, să aibă poezie și o forță cum rar mi-a fost dat să văd în filme. Într-o secvență ești spectator la ceva care pare că e mult, mult mai mare decât tine, ca mai apoi să fii transpus în mijlocul unei discuții umane, simplă, pe care ai senzația că ai mai văzut-o în casă, în parc, sau undeva în viața ta. De multe ori am simțit că filmul mă depășește, că trebuie să țin pasul, că e ceva la care trebuie să fiu constant atent.
De la apariția legendară a lui Omar Sharif pe cal, pe care încă o procesam, până la momentul atacului din final, mă simțeam copleșit de ceea ce se desfășura în fața ochilor mei. Lawrence of Arabia e de-a dreptul sublim. E o experiență cinematografică în adevăratul sens al cuvântului și încă una pe care orice cinefil ar trebui să o aibă, cel puțin o dată în viață.
Text de ȘTEFAN IANCU | POINT OF VIEW
