Rezumat
Festivalul Suflet de România, Ediția a IV-a – Sâmbătă, 25 aprilieFestivalul Suflet de România, Ediția a IV-a- Duminică, 26 aprilie
În acest weekend, în festivalul Suflet de România, Domeniul Regal Săvârșin devine locul în care prinde viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși și artiști din toate generațiile.
Suflet de România este festivalul care aduce la un loc mici producători locali, ateliere cu meșteșugari iscusiți, dansuri populare și concerte memorabile susținute, între alții, de Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca. În prima zi de festival, participanții pot vedea realizarea live a unui podcast special cu scriitorul Radu Paraschivescu și jurnalistul Cătălin Striblea. Prezentatorul celor două zile este actorul Andrei Coman.
Startul oficial va fi dat sâmbătă, la ora 12:00, după un tur al micilor producători și al artizanilor realizat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, însoțită de Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort al României, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și de reprezentanți Profi și Ahold Delhaize.
Intrarea la Festivalul Suflet de România este liberă pe 25 și 26 aprilie, între orele 12:00 – 19:30. Participarea la toate activitățile este gratuită, iar accesul pe Domeniul Regal Săvârșin se poate face exclusiv prin poarta aflată pe DC74, pe Valea Troașului.

Programul complet al Festivalului Suflet de România 2026
Festivalul Suflet de România, Ediția a IV-a – Sâmbătă, 25 aprilie
12:00 – 13:00 | Muzică și activități în cadrul festivalului
13:00 – 13:30 | Piano Violin Duet
14:30 – 14:35 | Grupul de Tulnicărese “Apuseni”
14:35 – 14:38 | Deschiderea Oficială Suflet de România, cu reprezentanți Profi și Mega Image, reprezentanți ai Familiei Regale a României, oficialități
14:38 – 14:43 | Grupul de Tulnicărese “Apuseni”
15:00 – 15:15 | Ansamblul de dansuri Băgrinul
15:40 – 16:10 | Primul AChord și Atelierul de Folk
16:20 – 16:35 | Ansamblul Valea Mureșului
16:55 – 17:40 | Nicolae Furdui Iancu
18:00 – 19:10 | Damian Draghici & Brothers
Festivalul Suflet de România, Ediția a IV-a- Duminică, 26 aprilie
12:00 – 12:10 | Muzică și activități în cadrul festivalului
12:10 – 12:45 | Ansamblul de copii BegArt Timișoara
12:55 – 13:10 | Ansamblul de dansuri Băgrinul
13:15 – 13:50 | Nicoleta Voica
14:20 – 14:50 | Pragu’ de Sus
15:20 – 16:00 | Tribut Florian Pittiș – SUNT UN FRATE TÂNĂR
16:05 – 16:40 | Interviu și prezentare designer tradițional românesc reinterpretat
16:40 – 17:50 | David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca
18:40 – 19:40 | Theo Rose
Intrarea este gratuită.
Site-ul oficial Suflet de România


