Singura dată când Giacomo Puccini a râs
Toată lumea știe că Puccini te face să plângi. „Tosca”, „Boema”, „Madama Butterfly” – un șir de tragedii magnifice care au făcut din sala de operă cel mai elegant loc în care e acceptabil să plângi. Tocmai de aceea „Gianni Schicchi” este o surpriză atât de plăcută: singura operă comică pe care marele maestru a scris-o vreodată, compusă în 1918, după ani de căutări și colaborări eșuate, a ieșit atât de bine, încât eclipsează adesea celelalte două piese din trilogia din care face parte.
Opera Comică pentru Copii o aduce acum în premieră pe scena Sălii Mari, într-o producție semnată de regizorul Cristian Mihăilescu.
Acesta construiește un spectacol dinamic, plin de culoare și umor, în care energia partiturii lui Puccini se regăsește în fiecare detaliu scenic. Punctul de plecare e un singur vers din „Infernul” lui Dante: Gianni Schicchi, un florentin din secolul al XIII-lea, condamnat pentru că a falsificat un testament.
Puccini și libretistul Giovacchino Forzano au văzut în această figură damnată potențialul unei satire sociale și au răsturnat perspectiva: din impostor pedepsit, Schicchi devine erou simpatic – un Păcală medieval care își folosește inteligența pentru a pedepsi lăcomia și a apăra dragostea.
Povestea se desfășoară în mai puțin de 60 de minute, cu o dramaturgie tăioasă și personaje conturate cu precizie: rudele avide ale răposatului Buoso Donati, fiecare cu slăbiciunea sa bine pusă în scenă, și cei doi îndrăgostiți – Lauretta și Rinuccio – care reprezintă singurul punct de lumină autentică într-o lume consumată de lăcomie. Ce face spectacolul cu adevărat interesant pentru un copil de peste 7 ani nu e doar farsa în sine, ci complexitatea ei morală: Gianni face un lucru greșit dintr-un motiv bun, asumându-și singur toată răspunderea.
Nu e o lecție simplă și tocmai de aceea merită o conversație amplă după ce se trage cortina. Iar celebra arie „O mio babbino caro” e unul dintre acele momente în care muzica clasică oprește timpul, indiferent dacă ești la prima ta operă sau nu.
În fond, aceasta e marea promisiune a lui „Gianni Schicchi”: un Puccini pe care nu îl știai, o poveste care îl face pe copil să râdă și pe părinte să reflecteze, și o muzică pe care nu o vei uita prea curând. Pentru că spectacolele care contează nu se termină când se trage cortina, ci continuă în conversațiile care urmează.
Citește mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.
