Pe 4 martie, la Sala Palatului, VUNK prezintă „Suflet Digital”, un spectacol-concept care proiectează publicul în anul 2088, într-un viitor în care omenirea își caută din nou inima printre ruinele tehnologiei. Nu e doar un concert, ci o poveste despre ce rămâne din noi atunci când ecranele se sting și rămânem față în față, cu emoțiile noastre nefiltrate.
Am stat de vorbă cu CORNEL ILIE despre noul album – lansat într-un moment profund pentru trupă, marcat de absența lui Nicu Sârghea, prieten și membru fondator -, despre cum arată un „bilanț” care devine, în același timp, un nou sens.
Însă, am povestit cu Cornel și despre relația dintre om și tehnologie, locul inteligenței artificiale în artă și nevoia tot mai acută de reconectare autentică. Un dialog despre 31 de ani de muzică, despre dor – sentiment pe care l-a transformat în sărbătoare națională -, despre pierdere și continuitate, despre cum rămâi autentic într-o industrie în permanentă schimbare.
Noul album vine într-un moment important pentru trupă. E mai degrabă un bilanț sau un nou început? Ce spune acest material despre prezentul VUNK și despre lumea în care apare?
De multe ori bilanțurile coincid cu noi începuturi, deși aici nu este vorba neapărat despre un nou început, ci același drum peste care am adaugat un layer în plus. Acest layer vine și din faptul că este primul album pe care nu apare și Nicu, prietenul meu cel mai bun și bateristul cu care am înființat trupa și care a decedat la finalul anului 2024. Însă, pe album există o piesa scrisă pentru el si pentru prietenia noastra, „Se aude până la tine”.
Există o temă centrală care leagă piesele sau e un mozaic de stări și idei?
Tema albumului „Suflet digital” se învârte în jurul ideii „ce n-ai da să simți din nou ceva normal”, este scris cu gândul de a trezi în cei care-l asculta dorința de a se îndepărta puțin de aparate și ecrane și de a se apropia mai mult de oameni.
Știu că poate părea bizară contradicția de a asculta un album pe streaming și-n același timp, să le spunem oamenilor să stea mai puțin cu ochii în ecrane, însă mesajul pe care vrem să îl povestim sau să îl sugerăm nu este de a nu folosi telefoanele, ci de a încerca să uzeze mai puțin aplicațiile de socializare și să socializeze pe bune cu oamenii, stând de vorbă față în față, îmbrățișându-se, sărutându-se, nu trimițându-și emoji-uri și atât.
Ce înseamnă 31 de ani de VUNK într-o industrie care se schimbă constant? Care a fost secretul longevității voastre: adaptarea sau consecvența?
Pasiunea de a trăi prin muzică, de a face muzică, dorința de a spune ce simțim și cum vedem noi lumea. Așa ceva nu se schimbă cu trendurile sau cu anii, mai ales dacă faci asta ca mod de viață, fără să conteze dacă ești popular sau nu. Am rămas mereu curios despre ce se întâmplă în lume, cum se schimbă omenirea, oamenii, cum pot folosi tehnologia în mod creativ și am simțit mereu nevoia să spun povești. Toate acestea însumate au făcut să treacă atâția ani și să fim tot aici, la fel de pasionați și însetați de muzică.
„Suflet Digital” nu este prezentat ca un simplu concert, ci ca o poveste. Care este firul narativ al acestui show? Și ce v-a determinat să construiți un spectacol-concept și nu doar un recital?
Spectacolul l-am plasat în 2088, un an care să reprezinte un viitor în care cred că tehnologia își va consuma tot ce are de oferit și lumea va fi saturată de asta. Mi-am imaginat o ruină digitală în care omenirea va fi pusă să observe ce a rămas din umanitate, ce rămâne aprins după ce se sting ecranele și ce rămâne în oameni când rămân doar ei, față-n față. La toate concertele noastre mari am avut o poveste de spus și mai cu seamă acum am simțit să merg în direcția asta cu povestea și cu felul nostru de a vedea lumea.
De ce anul 2088? Ce simbolizează acest viitor? Ce înseamnă pentru tine „apocalipsa digitală” – o frică reală sau o metaforă?
Sunt printre optimiștii lumii. Nu mi-e frică de viitor sau de ce va oferi inovația cu toate resursele ei. Iar asta îmi doresc să se simtă și în spectacol, speranța. De cele mai multe ori nostalgia este principalul motor care ne conduce viziunea și spunem „ce bine era când eram copii/ pe vremea mea/ înainte de…” etc. Dar de ce să nu ne raportăm și la „ce bine va fi în viitor!”
Într-o lume în care tehnologia pare să domine, cum mai salvăm umanitatea? Crezi că muzica poate deveni o formă de reconectare autentică între oameni?
Muzica, arta, în general, sunt foarte importante în a păstra umanitatea întreagă, de a o putea hrăni și conserva. Tot ce face sufletul nostru să se simtă viu, chiar și atunci când apasă pe niște răni și îți aduce aminte de niște suferințe, are rolul să ne aducă aminte de frumusețea și nevoia sensibilității, a empatiei, a iubirii de tine însuți și de om, în general. Tehnologia ne domină atât cât îi permitem noi să o facă.
Nu e ca un fenomen meteo pe care nu îl poți controla, are un buton pe care îl poți folosi oricând vrei. Pe de altă parte, e atât de bună tehnologia pentru aplicațiile ei în știință, medicină, educație, cercetare. Folosită în scopuri care să ajute omul, tehnologia este o șansă fantastică de a îmbunătăți felul în care este văzută umanitatea.
Cum privești AI-ul: aliat creativ sau potențial pericol pentru autenticitate?
Pentru mine este un aliat, nu un pericol. Cred că cei care nu au o viziune foarte clară despre cine sunt ei ca artiști, ce pot să ofere și dacă vor să ofere sau doar sunt artiști ca să exploateze notorietatea și beneficiile pe care ți le oferă statutul de artist, văd AI-ul ca pe un pericol.
Artistul autentic scrie mult despre defecte, despre imperfecțiuni, despre suferințe și cu asta vibrează cel mai mult și oamenii, să audă că sunt și alții ca ei, imperfecți, cu defecte, cu remușcări și regrete sau bucurii de toate felurile. Oamenii nu cred că vor rezona cu adevărat cu energia transmisă de cântecele generate DOAR de AI, dar poate fi o formă de entertaining care cu siguranță va schimba piața showbiz-ului în toată lumea.
Crezi că vom ajunge să fim mișcați profund de o piesă compusă integral de inteligența artificială?
Nu, nu cred asta. Uimiți de performanța de a se apropia de o creație umană, da, cred că vom fi. Dar atât.
Ce se pierde și ce se câștigă în era streamingului și a social media? Mai avem răbdare să ascultăm un album cap-coadă?
S-a pierdut conceptul de „artist preferat”, de idol. Nu mai există stiluri muzicale, există doar playlisturi. Asta subliniază pe undeva și nehotărârea și sentimentul de nesiguranță pe care îl au din ce în ce mai mulți oameni față de ce simt și față de ce să facă cu emoțiile trăite. E un haos emoțional în marea majoritate a oamenilor și asta se vede în preferințele lor artistice.
Cum a fost experiența de a compune pentru un musical?
Una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea artistică. Poate chiar cea mai provocatoare și care m-a împlinit cel mai mult, ca artist. Niciun hit pe care l-am scris și cântat cu VUNK nu m-a făcut să simt ce am simțit când am văzut pus în scenă musicalul pentru care am scris muzica și versurile.
Ce ai descoperit nou despre tine lucrând la „Invizibilii”?
Mai mult mi-am confirmat că iubesc tipul acesta de artă. Am descoperit artiști noi, am descoperit că-mi place foarte tare să lucrez cu copiii și cât de multe pot învăța de la ei, nu doar uman, dar și artistic, pentru că sunt extrem de pasionați și liberi în tot ce fac.
Cum este să joci pe scenă alături de fiica ta?
Nu știam că pot să am visul ăsta și să mi se și împlinească. Este o fericire atât de puternică, că nu am încercat să o închid în niște cuvinte să o descriu. Am fost și sunt extrem de mândru de ea, ce atentă și serioasă a fost pe toată perioada repetițiilor și a spectacolului, care a însemnat premiera oficială pe scena Sălii Palatului. Și pentru ea a fost la fel de intens, am plâns amândoi îmbrățișați la finalul spectacolului.
Cum vorbești cu copiii tăi despre viitor și tehnologie?
Îi las să descopere tehnologia singuri, nu le interzic accesul la telefoane, ci doar încerc să observ la ce sunt atenți, ce le stârnește atenția. Societatea în care ei vor trăi se va baza pe tehnologie în toate aspectele ei, este bine să se învețe cu ea de mici. Ce încerc să îi învăț, însă, este că socializarea normală și puternică se face doar între oameni, nu între ecrane și că foarte mult din ce văd ei pe telefon nu este un exemplu bun, ci doar ceva de care să știe că există.
Le vorbești despre frici sau mai mult despre speranță?
Îi învăț să nu le fie frică de nimeni și de nimic, frica este o percepție, nu un sentiment real. La fel și speranța. Dar provoacă acțiuni și alegeri diferite.
Ce valori crezi că vor deveni esențiale pentru generația lor?
Viteaza cu care fac alegeri, intuiția, empatia.
Cum s-a născut ideea Zilei Dorului – 13 mai?
Am inventat această sărbătoare în 2015, având o simplă revelație că sentimentul acesta atât de intens și prezent în viețile noastre zi de zi nu are o sărbătoare a lui, deși au apărut tot felul de astfel de celebrări. Mai cu seamă că este un sentiment despre care se spune că este exprimat cel mai bine în limba română, m-am gândit că această sărbătoare poate fi una 100% românească și care să poată fi sărbătorită și în alte țări.
Pe lângă asta, mereu am speranța că măcar de 13 mai oamenilor să le fie mai simplu să accepte și să-și exprime dorul față de cineva, dacă este cazul și nu au curaj să o facă altfel.
De ce crezi că „dorul” este un concept atât de puternic pentru români?
Suntem un popor emoțional, mi se pare foarte firesc să simțim cu altă intensitate acest sentiment față de alte culturi sau popoare ale lumii. Pe undeva, mi se pare că românii au nevoie să simtă că le lipsește ceva sau cineva pentru a-și găsi motivația de a merge mai departe, fără să pună prea mare presiune pe ei, știind că se pot „ascunde” în spatele acestui gol.
Simți că un artist are o responsabilitate socială sau doar una artistică? Într-o lume polarizată, trebuie artistul să ia poziție?
Artistul este de preferat să aibă și responsabilitatea față de publicul său, nu doar privilegiul de a fi ascultat, urmărit, adulat. Cred în ideea că artiștii au o voce puternică, credibilă și că pot schimba destinul unor popoare și sunt multe astfel de exemple în istoria lumii. Artiștii autentici au o credință anume, ceva ce le conduce drumul, o dreptate față de oameni și când simt că acestea sunt încălcate, abuzate sau puse în pericol, este necesar să se facă auziți, fie prin cuvânt, fie prin arta lor.
Ce înseamnă pentru VUNK revenirea la Sala Palatului?
Șansa de a spune o poveste pe cea mai mare scenă din țară.
Există o emoție diferită când urci pe această scenă?
Nu contează cum se numește sala în care cântăm, emoțiile sunt aceleași atâta timp cât știm că vom urca pe o scenă și în față vor fi niște oameni care pentru câteva zeci de minute se lasă pe mâna noastră.
Interviu de GRUIA DRAGOMIR
Foto: Vlad Andrei
Citește pe Sunete care sunt melodiile preferate ale lui Cornel Ilie.
