Filmul MELANIA va fi lansat în cinematografele din România la finalul lunii ianuarie 2026.
Producția realizată de Amazon MGM Studios o are în prim-plan pe Melania Trump, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, și oferă acces în culisele unei perioade-cheie din viața sa publică și personală.


MELANIA urmărește cele aproximativ 20 de zile care au precedat inaugurarea prezidențială din 2025, surprinzând-o pe Melania Trump în timp ce coordonează pregătirile pentru ceremonia de inaugurare, gestionează revenirea la Washington, D.C. și își mută familia în contextul reluării rolului de Primă Doamnă.


Filmul oferă acces la întâlniri importante, conversații private și spații care nu au mai fost prezentate publicului până acum, prezentând din interior procesul de tranziție către un nou mandat la Casa Albă. Accentul cade pe responsabilitățile, presiunile și logistica acestui rol instituțional major, desfășurat sub atenția constantă a opiniei publice internaționale.


Prin această abordare, MELANIA aduce în prim-plan revenirea Melaniei Trump într-unul dintre cele mai vizibile roluri la nivel mondial, oferind o perspectivă directă asupra mecanismelor și dinamicii care preced un moment politic de maximă importanță.


Filmul este distribuit în România de Forum Film și va disponibil în cinematografe începând cu 30 ianuarie 2026
Despre Forum Film
Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney, Disney Pixar, Marvel și LucasFilm si pe cele produse de 20th Century și Searchlight Pictures. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale altor studiouri independente, internaționale și din anul 2023 și producții locale.
Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City, lanțul de cinematografe cu cea mai rapidă creștere în Europa pe diverse segmente ale pieței, inclusiv operarea de cinematografe și distribuția de filme.
Pentru mai multe detalii despre cele mai noi producții distribuite de Forum Film România, accesați www.cineforum.ro




