Arta uitată a sculpturilor de ceară
O artă fragilă și uitată, suspendată între sculptură și știință, revine la viață după secole de tăcere. Galeria Uffizi din Florența prezintă, în perioada 16 decembrie 2025 – 12 aprilie 2026, expoziția Cera una volta, care redescoperă extraordinara producție de ceară florentină în secolele XVI-XVII.
Curatoriată de Valentina Conticelli și Andrea Daninos, proiectul inaugurează noile spații expoziționale de la parterul galeriei și reprezintă prima retrospectivă dedicată vreodată acestei teme în orașul care a fost principalul său centru de producție.
Titlul este un joc de cuvinte care se bazează pe omofonia dintre „cera”, adică „ceară” și „c’era”, prima parte a frazei „C’era una volta”, „A fost odată”, expresia iconică cu care începe orice fabulă.
Deși imaginile tehnicii au dispărut în mare măsură din cauza caracterului perisabil al materialului, dovezi ale acestei tradiții există încă din secolul I d.Hr. în „Naturalis Historia” a lui Pliniu cel Bătrân. Autorul roman a relatat obiceiuri ancestrale, provenite cel mai probabil din utilizarea măștilor mortuare, care mai târziu au devenit portrete faciale funcționând ca simulacre pentru cultul strămoșilor.
Astfel, expoziția își declară intenția de a readuce la viață un domeniu artistic pierdut, care timp de secole a împletit arta, religia și știința, dar pe care timpul l-a șters aproape complet. Ceara, un material viu, fragil, maleabil și organic, este de fapt mediul care, mai mult decât oricare altul, a reușit să redea corpul uman și transformările sale.
Multe dintre aceste opere, care odată se aflau în Galeria Uffizi sau în Palazzo Pitti, au dispărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când neoclasicismul și schimbarea gusturilor artistice au redus ceara la o simplă curiozitate artizanală. Acum, după secole, unele dintre aceste piese se întorc la Florența și sunt expuse din nou în cadrul lor original.
Expoziția cuprinde aproximativ 90 de lucrări, printre care sculpturi, reliefuri, picturi, camee și lucrări în piatră dură ne relatează destinul unui limbaj care cu mult timp în urmă fascina regalitatea, oameni de știință și artiști.
O secțiune întreagă a expoziției este dedicată lui Gaetano Giulio Zumbo, considerat cel mai mare artist al ceroplasticului baroc și o figură cheie în istoria sculpturii florentine de la sfârșitul secolului al XVII-lea. The Corruption of Bodies, o operă emblematică pentru stilul său, manifestă interesul pentru tema descompunerii și transformării materiei, în care ceara devine o metaforă a fragilității vieții și a trecerii timpului.
Text de TEODORA BRATU | ARTĂ & CULTURĂ
