Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/10/2025
Artă & Cultură Festival Viața Orașului

Tot ce trebuie să știi despre Sit+Read Artbook Fair 2025

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Tot ce trebuie să știi despre Sit+Read Artbook Fair 2025 Share Tot ce trebuie să știi despre Sit+Read Artbook Fair 2025
Tot ce trebuie să știi despre Sit+Read Artbook Fair 2025


Sit+Read Artbook Fair revine între 24 și 26 octombrie cu o nouă ediție dedicată tiparului independent.

Porțile târgului se deschid zilnic între orele 12:00 și 20:00, la Indecis Artist Run Space, situat la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.

Evenimentul este un punct de întâlnire pentru artiști, designeri, editori și iubitori ai culturii tiparului. Timp de trei zile, publicul este invitat să descopere publicații independente, ateliere de creație, expoziții colaborative și discuții despre rolul tiparului în arta contemporană.

Tot ce trebuie să știi despre Sit+Read Artbook Fair 2025

Program ateliere:

În cadrul Sit+Read Artbook Fair, publicul este invitat să participe la o serie de ateliere creative care explorează tiparul, colajul și expresia colectivă prin mijloace tactile și experimentale. De la „Nici o lacrimă rămasă de desenat” cu Mimi & Lucian, un atelier de desen pe hârtie manuală unde emoțiile devin material artistic (formular înscriere), la „Pânza durerii colective” cu Covrig, un exercițiu de cusut colaborativ ce unește materiale, povești și culori diverse (formular înscriere), participanții sunt încurajați să transforme gestul manual în dialog vizual.

„Patru sezoane – Calendarul ca instrument” cu Vlad de la Paper Traffic propune o reflecție asupra timpului prin crearea de calendare și zine-uri personalizate (formular înscriere), iar „Colaj muzical și fanzin” cu Petja Kolenko aduce o energie DIY punk, inspirată de versuri muzicale și colaje spontane (formular înscriere). Toate atelierele sunt gratuite, însă locurile sunt limitate (aproximativ 10 participanți per atelier) și se ocupă pe bază de rezervare online.

Tot ce trebuie să știi despre Sit+Read Artbook Fair 2025

Expoziții:

Expoziția Local Design Awards din București ajunge la Timișoara în cadrul Sit+Read Artbook Fair, reunind proiectele nominalizate și premiate ale ediției 2025. Evenimentul explorează cum competițiile de design, publicațiile și inițiativele colective contribuie la dezvoltarea designului grafic local și internațional.

DeZiners x Highland Zine Bothy — O expoziție de zine-uri și publicații independente din întreaga lume, care explorează formele diverse ale tiparului DIY și rolul colaborării, al comunității și al accesibilității ca instrumente de expresie artistică și socială.

Tot ce trebuie să știi despre Sit+Read Artbook Fair 2025

Afterparty cu Sinboy și Mr. H:

Sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 20:30, tot în spațiul Indecis Artist Run Space, are loc petrecerea de celebrare a Sit+Read Artbook Fair. Evenimentul aduce la pupitru doi DJ proveniți din zone muzicale diferite, dar uniți printr-o energie comună. SINBOY, cu un mix autentic de soul din anii ’60 și punk raw, și MR. H, DJ reprezentativ al scenei underground timișorene, care combină sunete alternative și de club într-un set energic și eclectic. Detalii pe Facebook

De la reviste independente, cărți de poezie și ilustrații, până la comics-uri, zine-uri, afișe, stickere și tricouri — Sit+Read Artbook Fair aduce împreună creatori locali și internaționali care explorează tiparul ca formă de expresie liberă și experiment.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați platformele sitandread.ro și Facebook – Sit+Read Artbook Fair

Sit+Read Artbook Fair 2025 este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută