Premiera „Trubadurul” la Opera Română Craiova

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți | Publicat: 5 octombrie 2025
Premiera „Trubadurul” la Opera Română Craiova


Premiera „Trubadurul” la Opera Română Craiova

Iubitorii muzicii sunt invitați duminică, 5 octombrie 2025, la premiera operei „Trubadurul”, în deschiderea stagiunii Operei Române Craiova.

Premiera operei „Trubadurul” („Il Trovatore”) deschide stagiunea 2025-2026 a Operei Române Craiova, duminică, 5 octombrie, pe scena Cercului Militar. Fiecare spectacol al noii stagiuni dedicate Centenarului Elena Teodorini este un tribut adus marii artiste, patroana spirituală a Operei craiovene, în anul 2026 lumea muzicală comemorând un veac de la trecerea în eternitate a legendarei soprane.

Premiera „Trubadurul” la Opera Română Craiova

Noua punere în scenă a capodoperei verdiene, concepută de regizorul italian Chris Catena, cu decoruri realizate de Răsvan Drăgănescu, costume de Silvia Zanardi și o coregrafie specială creată de Stefania Cotroneo, aduce în prim-plan dramatismul și emoția bine-cunoscutei povești despre dragoste și răzbunare. 

Celebrele personaje vor fi întruchipate de interpreți de prestigiu: Renata Vari (Leonora), Licia Toscano (Azucena), David Baños (Manrico), Armando Piña (Contele de Luna), Ioan Cherata (Ferrando), Corina Vlada (Ines), Petrișor Efrem (Ruiz), Say Ufuk Gengis (Un mesager), Cristian Fofucă (Un țigan bătrân) și Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Mattia Rondelli.

Spectacolele Operei Române Craiova sunt realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova şi al Consiliului Local Craiova.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută