Adaptare a cărţii lui Ron Hansen din 1983, Anti-Western-ul cineastului neo-zeelandez Andrew Dominik (“Chopper”, “Killing Them Softly”) cu un titlu foarte lung şi cu o durată pe măsură (160 de minute) are în spate o echipă de producţie remarcabilă: Ridley şi Tony Scott (Scott Free Productions) care s-au asociat ca producători cu Plan B (compania lui Brad Pitt), directorul de imagine Roger Deakins (nominalizat între 1995 – “Fargo” şi 2020 – “1917” de nu mai puţin de 14 ori la Oscar), designerul de costume Patricia Norris (“Days of Heaven”, “12 Years a Slave”) cu şase nominalizări la Oscar în palmares, scenografa Janice Blackie-Goodine (nominalizată la Oscar în 1993 pentru Western-ul lui Clint Eastwood “Unforgiven”), monteurul Dylan Tichenor (două nominalizări la Oscar, “There Will Be Blood”/2007 şi “Zero Dark Thirty”/2012) şi excepţionalul tandem de muzicieni australieni Nick Cave-Warren Ellis (“The Proposition”, “Lawless”, “Hell or High Water”).
La distribuţie ne vom referi pe parcurs, dar voiam doar să punctez că, într-o asemenea combinaţie de talente, cele peste 25 de premii câştigate la festivaluri de către “The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford” nu au reprezentat deloc o surpriză. Fără a intra în detalii, să plecăm de la o sumară retrospectivă istorică: aparţinând unei familii deţinătoare de sclavi şi cu simpatii Sudiste din Missouri, fraţii James au devenit de la o vârstă fragedă Bushwhackers în miliţiile lui William Quantrill (responsabilul de Masacrul din Lawrence din Kansas) şi, apoi, al lui Archie ‘Little Arch’ Clement, cel care, după încheierea Războiului Civil, i-a transformat din luptători de guerilla împotriva Unioniştilor în… bandiţi ordinari. Practic, din 1866 şi până în 1882, The Younger-James Gang a intrat în istoria Statelor Unite ale Americii ca unul dintre cele mai amorale, cinice şi violente grupuri de jefuitori. Western-ul Revizionist iconoclast al lui Dominik, Biopic aproape fidel, filmat în Canada, se concentrează pe ultimele luni din existenţa bandei.
Septembrie 1881. Jesse James (Brad Pitt – “Once Upon a Time… in Hollywood”, “12 Years a Slave”), ajuns la vârsta de 34 de ani, are o soţie iubitoare (Mary-Louise Parker – “RED”, serialul Weeds”) şi doi copii frumoşi care nu îşi pun întrebări legate de schimbările dese de domiciliu. Bărbatul continuă să se considere loial Sudului şi luptător într-un război care nu s-a terminat, fără remuşcări pentru cei aproape 20 de oameni pe care i-a ucis sau pentru actele banditeşti comise, ce i-au permis să se maturizeze la… ‘locul de muncă’ (“Oh, I’m a good old rebel, now that’s just what I am, and for this yankee nation, I do not give a damn… I ain’t asked any pardon for anything I’ve done. I hate the yankee nation and everything they do. I hate the declaration of independence, too. I hate the glorious union, just dripping with our blood. I hate the stripped banner and fitted all I could.”, defineşte Wood Hite în film starea de spirit generală).
La cinci ani după fiasco-ul din Northfield, Minnesota (tentativa de jaf eşuată din First National Bank), care a dus la dizolvarea găştii, fraţii Jesse şi Frank James (Sam Shepard, care avea să îl joace şi pe Butch Cassidy în “Blackthorn”, 2011), pe punctul de a se retrage din activitate, cu ajutorul lui Charley Ford (Sam Rockwell – “Vice”, “Jojo Rabbit”), încropesc o nouă bandă pentru jefuirea unui tren… ce avea să rămână în anale drept ‘Missouri Train Robbery’. Blue Cut, unde se reuneşte grupul format din pierde-vară, cunoştinţe şi localnici, recrutat de către fraţii James (vărul acestora Wood Hite – Jeremy Renner/“The Avengers”, fraţii Ford, mai exact Charley şi novicele entuziast Robert, şi Dick Liddil – Paul Schneider/“Lars and the Real Girl”, plus Ed Miller – Garret Dillahunt din serialul “Deadwood”) pentru o ultimă lovitură, este numele unei curbe cu raza de 30 de mile prin pădure, pe parcursul căreia trenurile erau obligate să încetinească, deci vulnerabile în cazul unei ambuscade.
Nou venitul de 19 ani Bob (Robert) Ford, interpretat excepţional de Casey Affleck (nominalizat la Oscar şi la Globul de Aur în 2008 pentru rol) se gudură fără niciun succes pe lângă Frank să îl ia în considerare ca şi gunslinger aspirant (“…you don’t have the ingredients, son.”), dar beneficiază finalmente de toleranţa/acceptarea lui Jesse (echivalentul unei vedete de tabloid în secolul 19) care admite zâmbind subţire că “I’m gregarious.”. Atacul este magnific pus în scenă relevând intenţia cineastului de a-şi lua tot răgazul necesar pentru a sculpta cu migală blocurile amorfe purtătoare doar de nume (James, Ford, Hite, Miller, ş.a.m.d.) şi, ignorând aparenţa fizică sau chipurile inocente, serioase, ameninţătoare sau jucăuşe, a devoala strat cu strat, până la cel mai mic detaliu, personalitatea protagoniştilor.
În opinia mea, “The Assassination of…” rămâne drept cel mai fidel Biopic dintre cele peste două duzini de pelicule care l-au avut, din 1921 încoace, pe Jesse James ca personaj principal (şi mă refer în special la interesantele “The Great Northfield Minnesota Raid”/1972 cu Robert Duvall, “The Long Riders”/1980 al lui Walter Hill şi la “The Last Days of Frank and Jesse James”/1986 cu Kris Kristofferson şi Johnny Cash… dar să nu uităm că Jesse nu avea decât 34 de ani când a fost ucis iar Duvall, Keach sau Kristofferson, dincolo de talentul actoricesc, nu prea aveau cum să intre cu acurateţe în pielea banditului), deci nu vă aşteptaţi la un Western dinamic, entertaining şi plin de acţiune ci la un studiu psihologic amănunţit (“Dominik strips away the dreamy reveries he erects around his central outlaw, revealing him to be not the Robin Hood of fanciful dime-store novels, but a volatile figure whose friendly disposition was colored by paranoia and matched by drop-of-the-hat ruthlessness.”, Nick Schager, slantmagazine.com), realizat din raţiuni pur istorice în contextul Vestului Sălbatic, ce trebuie urmărit cu deosebită atenţie, cadru cu cadru, timp de aproape trei ore (e mai scurt totuşi decât “Wyatt Earp”-ul lui Lawrence Kasdan din 1994).
După cum scria John Horn în Los Angeles Times în mai 2007, cineastul neo-zeelandez livrează “a dark, contemplative examination of fame and infamy, in the spirit of director Terence Malick (‘The New World’)”. Parte dintre acoliţi, rămaşi fără activitate (Frank James s-a îndreptat spre Baltimore iar Jesse pare a încerca să simuleze respectabilitatea) şi fără surse ilegale de venit, complotează să dea informaţii despre cei doi fraţi autorităţilor în schimbul unei recompense grase, însă un şir de trădări şi crime conduce la arestarea lui Liddil (în urma turnătoriei lui Robert ‘Bob’ Ford, care îl asasinase în prealabil pe Hite) de către Şeful Politiei din Kansas City (Michael Parks – “Django Unchained”, “Kill Bill”). În schimb, delatorul ajunge la o înţelegere avantajoasă cu Guvernatorul statului Missouri: dacă în zece zile îl prinde sau îl omoară, împreună cu fratele său Charley, pe Jesse James, fiecare dintre ei va primi câte 10,000 de dolari. Aflaţi în sufrageria ‘ţintei’, Bob îl împuşcă pe Jesse în ceafă şi devine în scurt timp vedetă naţională (simulează ulterior asasinatul inclusiv în cadrul unei serii de show-uri de pe o scenă din Manhattan… “By his own approximation, Bob assassinated Jesse James over 800 times. He suspected no one in history had ever so often or so publicly recapitulated an act of betrayal.”, ne spune naratorul din off) doar că… oamenii încep rapid să îi urască pe fraţii Ford pentru faptul că au omorât cu laşitate, pe la spate, un om neînarmat.
Tuberculosul Charley se va sinucide în 1884 iar ‘Iuda’ Robert Ford va fi împuşcat mortal în 1892 de către un amator de glorie rapidă, Edward O’Kelley, în saloon-ul deschis într-un cătun minier din Colorado (Bob primise ca recompensă doar 500 şi nu zece mii de dolari cum i se promisese). Verdictul pe care l-a dat cunoscutul critic de film Emanuel Levy pe site-ul său în toamna lui 2007 mi se pare relevant: “Like ‘Bonnie & Clyde’, Domink’s seminal Western is a brilliant, poetic saga of America’s legendary criminal as well as a meditative deconstruction of our culture’s most persistent issues: link of crime and fame, myths of heroism and obsession with celebrity.”.
“The Assassination of…” îsi găseşte locul, fără discuţie, în panteonul Anti-Western-urilor (subgen al cărui rădăcini pot fi identificate în anii ’40-’50, vezi de exemplu “Hign Noon” al lui Fred Zinnemann din 1952), alături de “The Man Who Shot Liberty Valance”, “The Wild Bunch”, “The Missouri Breaks”, “Wild Bill” sau “Dead Man”. Notă de subsol: în roluri secundare apar muzicianul Nick Cave şi actorii Pat Healy (“Magnolia”), Zooey Deschanel (serialul “American Dad!), Ted Levine (“Shutter Island”), Alison Elliott (“Birth”) şi Sarah Lind (“WolfCop”).
