Interviu de Răzvan Sădean
Ediția a XI-a a Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT) din Cluj-Napoca, care se va desfășura între 24 și 28 septembrie 2025, promite o experiență culturală bogată și diversă, menținându-și statutul de unul dintre cele mai importante evenimente literare din România.
„Construim viitorul prin cultură” este mesajul care animă și ghidează fiecare moment al acestei ediții.
Cu un program încărcat de lansări de carte, conferințe, dezbateri și evenimente speciale, festivalul continuă să fie un spațiu al dialogului și al construirii unui viitor prin cultură. Cel mai important scriitor internațional prezent anul acesta la festival este Sarah Perry, iar programul include o triplă lansare post-mortem dedicată lui Radu Țuculescu. De asemenea, va fi lansat volumul „Nes(u)pusele”, o apariție importantă pentru această ediție. Acestea sunt doar câteva dintre punctele forte ale programului, care este mult mai amplu și diversificat.
Bianca Tămaș, organizator și responsabil PR al festivalului, ne vorbește despre planurile pentru această ediție, despre selecția invitaților, despre evenimentele speciale din program și despre modul în care festivalul reușește să apropie publicul de literatură, să sprijine autori tineri sau consacrați și să promoveze cultura în toate formele sale.
Ediția aniversară a Festivalului Internațional de Carte Transilvania din 2024 a avut cele mai multe evenimente organizate până în prezent. Aveți estimări sau planuri ca ediția din 2025 să depășească aceste cifre?
Probabil că vom avea un număr similar de evenimente, în jur de 60, pentru că și în 2025 festivalul va dura tot cinci zile și, implicit, dispunem de un număr limitat de ore zilnic. În general, programul se desfășoară între ora 10 dimineața și 9 seara – atunci începe, de altfel, și ultimul eveniment al zilei, care poate dura o oră, dar am avut și cazuri în care a ținut până la trei ore.
Avem foarte multe lansări de carte – fiind un festival dedicat cărții, este firesc să ne concentrăm pe acest tip de evenimente. Totuși, după-amiezile și serile sunt dedicate, de obicei, conferințelor, dezbaterilor și discuțiilor pe teme actuale, teme de interes, unde invităm specialiști care pot aduce o contribuție valoroasă și care atrag publicul. Spre deosebire de lansările de carte, unde vin în special cei interesați de autor sau de volumul respectiv, la dezbateri participă oameni interesați de subiect în sine.
Ne dorim, așadar, să menținem un program atractiv și divers, cu invitați care au cu adevărat ceva de spus. Și anul acesta vom avea teme variate: de la discuții despre supranaturalul în literatură, la relația dintre literatură și politică. Vom organiza și o conferință despre educație și sport, la care îl vom avea invitat pe Thomas Răzvan Moldovan, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport.
Pentru că, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania, nu promovăm doar cărțile sau literatura – promovăm cititul, sportul și, nu în ultimul rând, dragostea.
Vorbind despre ediția din acest an, ce noutăți aduce în ceea ce privește abordarea, conceptul și publicul pe care doriți să îl țintiți?
Noi, în fiecare an, alegem un nou motto și o tematică diferită, care stă la baza întregului concept al festivalului. Pentru ediția din acest an, tema este „Construim viitorul prin cultură”. De aici pornesc și direcțiile principale ale evenimentelor – avem discuții despre educație și sport, despre politică, despre implicarea literaturii în societate. Ne-am gândit să accentuăm ideea de construcție – fie că vorbim despre oameni, clădiri, orașe sau comunități – toate acestea au ca fundație cultura.
Este o temă care vine în completarea celor din anii trecuți. De exemplu, anul trecut, fiind ediția aniversară – 10 ani de festival – tema s-a centrat pe oameni și pe ideea de a fi împreună, tocmai pentru că acest festival a fost construit cu sprijinul oamenilor care au crezut în el și care și-au oferit timpul pentru a crea ceva frumos. Cu doi ani în urmă, tema a fost legată de tehnologie – „AI și cartea”, iar atunci am organizat multe conferințe despre digitalizare, inteligență artificială și analfabetism digital.
Așadar, în fiecare an, adaptăm tematica în funcție de realitatea socială și culturală, dar și în funcție de publicul pe care vrem să-l atragem – un public divers, interesat de carte, de idei și de tot ceea ce contribuie la o societate mai educată și mai implicată.
Cum ajungeți să alegeți temele acestea? Ce vă inspiră și cum luați deciziile legate de conceptul fiecărei ediții?
Discutăm între noi în echipă și venim fiecare cu propuneri. Practic, facem un fel de pitch de idei – fiecare vine cu un concept care i se pare relevant și puternic, iar dacă rezonează cu toată lumea, de obicei acea idee este aleasă. Este un proces colectiv și foarte creativ, în care ne ascultăm unii pe alții și încercăm să găsim o direcție care să reflecte atât contextul actual, cât și valorile festivalului.
Pe partea de impact asupra publicului, crezi că FICT reușește să-i apropie pe oameni mai mult de lectură, prin modul în care sunt construite evenimentele și facilitatea interacțiunii directe cu autorii?
Aș începe prin a vorbi despre cum este construit efectiv festivalul. La FICT, târgul de carte se desfășoară într-un format deschis, tip piațetă – totul se întâmplă în jurul pieței, în aer liber, iar în mijloc avem ceea ce noi numim curtea interioară FICT, unde se află și lounge-ul FICT. Acolo au loc majoritatea evenimentelor – de dimineața până seara – așa că oricine trece prin zonă aude, vede și, de cele mai multe ori, se oprește. Asta creează o apropiere naturală între oameni și evenimentele culturale.
În plus, promovăm foarte mult echipa – nu doar evenimentele sau cărțile. Ne promovăm pe noi, ca oameni, ca echipă. Dincolo de faptul că lucrăm împreună, suntem prieteni, și acest lucru se simte. Transmitem mereu ideea: „Haideți la FICT să ne cunoașteți, să vorbim despre literatură, despre ce înseamnă să muncești pentru un festival de carte.”
Un alt element important este componenta de conferințe, discuții și dezbateri pe teme actuale, care atrag un public divers. Sunt mulți care vin pentru o conferință și, odată ajunși, rămân pentru o lansare de carte sau pentru un alt eveniment. E un circuit natural care funcționează foarte bine.
Ne bazăm mult și pe colaborarea cu editurile. Ele ne propun cărțile pe care doresc să le lanseze, dar deja înțeleg spiritul și conceptul FICT – așa că vin, de regulă, cu titluri de interes, relevante pentru tematica ediției. Ne bucurăm când avem și autori tineri, dar și autori consacrați, pentru că fiecare aduce altceva publicului. Și așa, pas cu pas, se creează o comunitate tot mai mare.
În același timp, înțelegem cât de important e să fim activi și în online. Așa că generăm constant conținut – uneori mai serios, alteori mai relaxat, propunem lecturi, marcăm zile importante (Ziua Limbii Române, Ziua Poeziei, etc.) și promovăm autorii. Încercăm, practic, să ținem vie conexiunea cu publicul și în afara celor cinci zile de festival.
Începând de anul trecut, pe lângă festival, pe care îl considerăm foarte important, am demarat și alte proiecte mai mici, dar la fel de valoroase. De exemplu, anul acesta am organizat „Leacuri pentru suflet”, în colaborare cu Muzeul Farmaciei. Colegii mei s-au îmbrăcat în halate de farmacist și au stat de vorbă cu oamenii, întrebându-i ce simt, ce îi apasă. Pe baza acestor discuții, le-au făcut un „diagnostic” și le-au oferit un „leac pentru suflet” – o sticluță care conținea un citat sau câteva versuri potrivite stării lor.
Privind din perspectiva scriitorilor – fie că sunt la început de drum, fie deja consacrați – cât de valoroase sunt astfel de ocazii precum FICT? Ce le oferă concret acest cadru: vizibilitate, validare, dialog cu publicul?
Este ca și cum ai da un examen atunci când ajungi la FICT. Este, totuși, Festivalul Internațional de Carte Transilvania, aflat acum la a XI-a ediție. De-a lungul anilor, am avut autori internaționali foarte mari – oameni cu adevărat valoroși, recunoscuți pe plan global. Iar atunci când un scriitor aflat la început de drum își lansează cartea în același spațiu, pe aceeași scenă sau chiar pe aceeași canapea unde a stat, de exemplu, Guillermo Arriaga – considerat unul dintre cei mai importanți scriitori mexicani contemporani – impactul este uriaș.
Chiar dacă ești la primul sau al doilea volum, și poate încă ești la început, simplul fapt că ești prezent la FICT creează o asociere valoroasă. E un context care îți oferă prestigiu. Poți să le spui oamenilor: „Mi-am lansat cartea la Festivalul Internațional de Carte Transilvania” – și asta înseamnă ceva. Nu e deloc puțin lucru.
Legat de invitați, care sunt scriitorii prezenți la ediția din acest an și pe ce criterii îi selectați?
Anul acesta, cel mai important scriitor internațional invitat este Sarah Perry, o autoare britanică ce are în prezent două cărți traduse în România: „Melmoth” și „Șarpele din Essex”, ambele destul de cunoscute. Am ales-o atât datorită calității scrierilor sale, cât și pentru că este o scriitoare premiată. Noi încercăm să aducem autori care sunt cunoscuți în afara țării și, uneori, și la noi – prin prisma cărților care se vând. Dar încercăm, în același timp, să aducem și autori mai puțin cunoscuți publicului român, tocmai pentru ca acesta să aibă acces la voci literare care sunt devorate în străinătate.
Când alegem invitații, ne uităm la mai multe criterii: ce scriu, ce publică, ce premii au, cât de apreciați sunt. Dar, dincolo de asta, contează foarte mult și cum sunt ei ca oameni. Trebuie să se potrivească cu spiritul nostru – noi suntem veseli, relaxați, punem accent pe atmosferă, dar toate astea cu bun-simț, pentru că, până la urmă, organizăm un festival de cultură. Nu putem fi dezorganizați sau haotici, dar ne dorim ca invitații să rezoneze cu vibe-ul nostru.
Trebuie să fie oameni mișto, cu care poți sta la o discuție, cu care poți bea un pahar de vin și vorbi și despre lucruri serioase, dar să poți face și o glumă. Pentru că suntem o echipă mică și încercăm, pe cât posibil, să eliminăm orice formă de stres suplimentar.
Care sunt evenimentele speciale din programul acestei ediții care au o semnificație aparte pentru tine?
Anul acesta a plecat dintre noi scriitorul Radu Țuculescu, unul dintre cei mai importanți autori clujeni și, aș spune eu, din țară. Radu a fost un bun prieten al festivalului, iar în semn de omagiu vom avea un eveniment dedicat lui, în cadrul căruia se vor lansa trei cărți. Le-am rugat pe persoanele care vor vorbi la eveniment să spună doar câteva cuvinte despre volume – cinci minute, maxim – pentru ca restul timpului să fie dedicat omului Radu Țuculescu, nu doar scriitorului.
Vor fi lansate „Povestirile mamei bătrâne” la Editura Școala Ardeleană, „Umbra penei de gâscă” la Editura pentru Artă și Literatură și „Gudrun” la Polirom. Sunt volume apărute după ce Radu a plecat dintre noi, pe care, din păcate, nu a mai apucat să le lanseze. Cred că va fi un moment frumos. Evenimentul se va numi „Povestirile și Umbra Penei scriitorului Radu Țuculescu”, pentru că nu-mi place deloc formularea in memoriam. Vrem să-l celebrăm, nu doar să-l comemorăm.
Tot în cadrul FICT, va fi lansată și o antologie care credem că va avea impact: „Nes(u)pusele”. Și povestea din spatele acestei cărți este una foarte frumoasă. În 2023, am început un club de lectură în Cluj, dedicat exclusiv cărților scrise de femei, numit „Lecturile InsomniaCelor”. Ne întâlneam o dată pe lună la Insomnia – de acolo și numele – și discutam nu doar despre carte, ci și despre o tematică asociată. Ideea era ca, și dacă nu citise cineva cartea, să poată totuși participa la discuție și să-și exprime opinia.
La una dintre ediții, tema a fost „Ce nu spun femeile?”. Discuția s-a prelungit până târziu în noapte și a fost un moment incredibil. Femeile, dar și bărbații prezenți, au început să își spună oful. S-a creat un cadru în care oamenii s-au simțit în siguranță să vorbească deschis despre lucruri dureroase: despre divorț, despre ce se întâmplă în timpul sau după sarcină, despre tristeți profunde, intime – lucruri pe care rar le auzi rostite cu voce tare. Noi, organizatorii, am fost sincer șocați de ce ne-au împărtășit.
Așa s-a născut ideea acestei antologii. Le-am rugat pe autoare să ne scrie despre personaje de la care avem ceva de învățat, care spun ceea ce, de obicei, rămâne nespus. Și am invitat și un autor bărbat să contribuie, tocmai pentru a arăta că și bărbații pot să dea glas femeilor – nu doar să le reducă la tăcere.
Festivalul pășește în al doilea deceniu de existență, într-un context cultural fragil, marcat de reduceri bugetare și de o lipsă de viziune pe termen lung în sectorul cultural. Cât de dificil este, în aceste condiții, să organizați un festival de carte și să îi păstrați misiunea și relevanța?
Da, este greu. Avem, într-adevăr, mare noroc cu Primăria Cluj-Napoca, care ne sprijină financiar în fiecare an și fără de care nu am putea organiza acest festival. Avem și câțiva sponsori, dar sunt, totuși, destul de puțini. Companiile încă nu văd cu adevărat relevanța publicului nostru, deși, dacă ne uităm la buyer persona – pentru că asta interesează companiile, să vadă dacă publicul nostru se suprapune cu publicul lor țintă – lucrurile sunt clare. Oamenii care cumpără cărți sunt, în general, persoane cu venituri peste medie, pentru că, așa cum știm, cărțile sunt scumpe.
Anul trecut, spre exemplu, am avut aproximativ 100.000 de vizitatori în cele cinci zile de festival – adică în jur de 20.000 de oameni pe zi. Sigur, poate nu ajungem la cifrele altor festivaluri – cum ar fi cele de muzică, care atrag același număr de oameni într-o singură zi, dar publicul nostru este unul de calitate. Sunt oameni care citesc, care cumpără cărți, care sunt interesați de cultură. Și tocmai de aceea credem că și brandurile ar trebui să fie mai deschise să se promoveze în cadrul festivalului.
În fiecare an reușim să strângem ceva sponsorizări și, cum spuneam și mai devreme, avem noroc de oameni. După Primăria Cluj-Napoca, cel mai mare sponsor al nostru, de exemplu, este firma care ne instalează corturile – care, an de an, ne oferă reduceri substanțiale, tocmai ca să putem organiza festivalul. Nu de la FICT își fac ei profitul, ci de la alte evenimente, dar sunt oameni care cred cu adevărat în misiunea noastră și care fac tot posibilul să ne ajute să o ducem mai departe.
Ne bazăm și pe voluntari. Avem o echipă destul de mică, dar constantă – oamenii nu se schimbă foarte des, iar cei tineri au crescut, la propriu, alături de noi. Ne bucură enorm să vedem că înțeleg spiritul festivalului și își doresc cu adevărat să fie acolo. Sunt sincer entuziasmați când pot lua un autograf direct de la un scriitor pe care l-au citit sau pe care își doresc să îl descopere.
Pentru public, festivalul oferă deseori acele momente speciale în care descoperă sau aprofundează o carte ori un autor. Dar pentru tine, ca organizator, mai rămâne loc pentru astfel de revelații? Ai avut momente în care, ascultând un autor la o lansare sau conferință, ți s-a schimbat perspectiva asupra operei lui?
Da. Îți spuneam mai devreme de Guillermo Arriaga. Când Gabriel Bota, directorul festivalului, l-a propus ca invitat, recunosc că am fost puțin sceptică. M-am gândit: „Mamă, cine știe de Arriaga? Cât interes poate stârni un autor din Mexic?” Mi-am spus: ok, omul scrie extraordinar, e clar că e valoros, dar va veni lumea? Bine, adu-l, am zis în cele din urmă.
Și cred că, într-un fel, ca să-mi demonstreze că nu am întotdeauna dreptate, Gabriel mi-a spus: „Bianca, zilele astea tu ești responsabilă de Arriaga. Știi un pic de spaniolă, vă înțelegeți, îl plimbi, îi arăți Clujul, te ocupi de tot ce are nevoie.” Și am zis: „Bine… Parcă nu aveam deja destulă treabă, dar hai!”
Arriaga are în jur de 60 de ani, dar este un om absolut extraordinar. Inteligent, cult, empatic, cu o viață de film – atât de grea și, în același timp, de frumoasă. Am ajuns, cu toate diferențele dintre noi – o diferență de 30 de ani, de cultură, de limbă – să ne plimbăm prin oraș, să glumim, el în engleză, eu în engleză, dar nu a fost nicio barieră, nicio urmă de aroganță sau orgoliu.
Mi-a cerut să-l duc în Piața Mihai Viteazu să cumpere roșii de la producători locali. A vrut să vadă bisericile orașului, mi-a spus că în orice țară merge, încearcă să învețe măcar câteva cuvinte din limba respectivă. După cinci zile de festival, lega propoziții în română. Sigur, a avut și avantajul asemănării dintre spaniolă și română, dar tot a fost impresionant.
Mă așteptam ca la lansare să fie mai serios, mai sobru. Ei bine, nu. A fost un amestec de umor și profunzime – s-a râs și s-a plâns în același timp. Sala a fost plină, au venit oameni din Sibiu, din Timișoara, din București, doar ca să-l vadă și să primească un autograf. A fost absolut minunat.
Recunosc că, înainte de festival, nu apucasem să citesc nimic de el. Fiecare dintre noi, în echipă, are anumite evenimente de care se ocupă și ne concentrăm pe cărțile din programul propriu. Dar după festival, am citit „Sălbaticul” – și pot spune, cu mâna pe inimă, că este probabil cea mai bună carte pe care am citit-o vreodată. Și cu atât mai frumoasă a fost experiența, pentru că îl cunoscusem deja pe autor.
În final, de ce crezi că avem încă nevoie de povești, poate chiar mai mult ca înainte? Ce ne spun reacțiile publicului despre puterea lor, indiferent cine suntem, de unde venim sau ce meserie avem?
Uite-te cum arată lumea! Avem nevoie de ele tocmai pentru că lumea arată așa cum arată. Poveștile ne dau speranța că poate fi mai bine. Ne dau magia din viața de zi cu zi. Mă gândesc așa: poate eu, poate tu, poate alții din jurul nostru își permit să plece în concedii, să vadă lumea. Dar sunt oameni care nu pot, care nu-și permit. Și atunci iau o carte și, prin ea, pot să meargă oriunde își doresc. Asta fac poveștile – îți deschid lumi.
