Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 05/08/2025
Junior Lifestyle

PENTRU CEI MICI | Descoperă talentul copilului tău la Atelierele Micul Artist!

Adina Iacob De Adina Iacob
Comentarii PENTRU CEI MICI | Descoperă talentul copilului tău la Atelierele Micul Artist! Share PENTRU CEI MICI | Descoperă talentul copilului tău la Atelierele Micul Artist!
Atelierele Micul Artist


Atelierele Micul Artist

Descoperă talentul copilului tău la Atelierele Micul Artist!

Luna august e momentul ideal pentru planuri de toamnă. Pe măsură ce vacanța se apropie de final, mulți părinți încep să caute activități care să completeze educația formală a copiilor cu experiențe cu adevărat valoroase – cele care stimulează creativitatea, încrederea în sine și bucuria de a învăța prin joc.

Atelierele Micul Artist, programul educațional nonformal al Operei Comice pentru Copii, oferă exact acest cadru: un spațiu sigur, stimulant și prietenos, în care copiii își pot însuși informații și deprinderi noi, care să contribuie la dezvoltarea lor armonioasă.

Cu peste cincizeci de ateliere desfășurate în fiecare an școlar, programul se adresează copiilor de toate vârstele, de la grădiniță până la liceu. Cursurile sunt susținute de artiști, pedagogi și specialiști cu experiență, într-un mediu artistic autentic, care îmbină profesionalismul cu joaca inteligentă.

Atelierele Micul Artist

Copiii pot alege dintr-o varietate de domenii care să le reflecte personalitatea și pasiunile.

Cei care iubesc scena se pot înscrie la actorie, improvizație sau canto. Cei care se exprimă prin mișcare pot opta pentru balet clasic, dans modern, dans latino, street dance sau zumba. Pentru copiii care adoră să creeze cu mâinile lor, atelierele de ceramică, pictură și comunicare vizuală sunt alegeri inspirate. Nu lipsesc nici opțiunile pentru micii inventatori și gânditori: șah, gândire logică, inteligență artificială, astronomie, dezbateri, cunoaștere sau lectură.

Atelierele Micul Artist

Cursurile sunt structurate în două module de câte cincisprezece ședințe, desfășurate în timpul anului școlar. Primul modul începe în luna septembrie, iar taxa este de 490 lei / modul sau 900 de lei pentru ambele module, pe tot parcursul anului.

Educația nonformală joacă un rol esențial în formarea copiilor ca persoane echilibrate, creative și adaptabile.

Atelierele Micul Artist completează școala, nu o înlocuiesc, oferindu-le celor mici un context în care pot învăța altfel: cu bucurie, curiozitate și libertate de expresie. Alege pentru copilul tău o comunitate în care să se regăsească – înscrie-l la atelierul potrivit și lasă-l să-și construiască, pas cu pas, drumul către ceea ce îl face cu adevărat fericit.

Mai multe informații și formularul de înscriere sunt disponibile pe www.operacomica.ro, la secțiunea Educație.

Text de ADINA IACOB | JUNIOR

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută