Lucrări ale lui Kazimir Malevich în premieră absolută la MNAC
Expoziția Kazimir Malevich – Supraviețuiri, deschisă până pe 31 august la Muzeul Național de Artă Contemporană al României / MNAC, reprezintă o şansă pentru publicul din România de a intra în contact direct cu operele unuia dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX.
Trei dintre picturi, datând din perioada 1912–1916, sunt expuse în premieră mondială, acestea provenind dintr-o colecție privată și au fost aduse în România după un traseu care a început în Odesa, în 1929, fiind mutate apoi din Ucraina în Israel, după ce au fost ascunse timp de decenii.
Lucrările marchează tranziția lui Kazimir Malevich de la cubo-futurism la fondarea suprematismului și reflectă căutarea unui nou limbaj vizual abstract propriu avangardei rusești, ce avea să influențeze profund evoluția artei moderne pe plan internațional.
Expoziția oferă și o perspectivă inedită asupra influenței pe care a avut-o suprematismul în peisajul artistic românesc, confirmând premisa că, în ciuda celor 40 de ani de dictatură, au existat exemple de revoltă împotriva liniei oficiale, de afirmare a crezului artistic personal.
Expoziția Supraviețuiri este una din rarele ocazii în care se află alături pe simeză personalități care au militat pentru același crez estetic dincolo de spațiu și timp, precum Horia Bernea, Radu Comșa, Ingo Glass, Viorica Iacob, Diet Sayler sau Ștefan Sevastre.
Text de IOAN BIG | Art Expo
Citește mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.





