ALINA ANGHEL, tattoo artist: „Cel mai greu a fost să accept subiectivitatea meseriei”
Alina Anghel este tattoo artist, are 25 de ani, s-a născut la Bacău și a studiat pictură murală în liceu și scenografie la Colegiul Național de Arte din București.
În paralel, a făcut un internship de UX/UI în cadrul IBM, a lucrat ca make-up artist de studio și a avut multe alte joburi care au ajutat-o să se întrețină în perioada facultății.
Ea ne-a povestit mai multe despre cum este să ai meseria de a desena pe corpurile oamenilor.
Cum a început povestea ta cu arta tatuajelor? A fost o alegere spontană sau ceva planificat în timp?
Mi-am dorit încă de la 10 ani să devin tattoo artist, dar am ales – sau poate am fost forțată – să merg pe un drum mai lung.
Nici în liceu, când dorința era și mai mare, nu mi-am permis investițiile necesare ca să încep, așa că am decis să mă apropii cât pot de multe de ramuri ale artei vizuale, să mă dezvolt cât mai mult ca artist și să ajung, într-un final, să intru „în pâine” cu un portofoliu solid. Am făcut henna, pictat pe copii, machiaj, haine, costumieră, butaforie, logo-uri, haine custom, web design – tot ce prindeam.
Ai o formare artistică clasică sau ai învățat totul din practică? Cum ți-ai defini stilul personal ca tattoo artist?
Am început ucenicia într-un salon de tatuaje din București în ultimul an de facultate. A durat aproximativ un an, apoi am ales să mă mut în salonul în care activez și în prezent.
Cred că sunt o „shaorma cu de toate” – deși, în general, se recomandă să îți alegi un stil și să te focusezi pe el. Și, da, înțeleg de ce e un sfat bun: tehnic, ajungi departe urmând o singură rețetă.
Dar pentru mine, libertatea de a încerca orice e cea care mă satisface cel mai mult sufletește.
Ce înseamnă pentru tine un „tatuaj reușit”? Doar tehnic sau și emoțional?
Cel mai greu ca tattoo artist a fost (și încă este) să accept subiectivitatea meseriei. Pun mult suflet în ceea ce fac, iar orice vine din exterior poate să mă dezechilibreze.
Știu câtă muncă depun, dar în final totul stă în ochii privitorului. E importantă și munca, și percepția, dar boema din mine lucrează mai ales cu sufletul.
Cum reușești să transformi o idee vagă a clientului într-o operă de artă personală?
Cred că asta mă și animă cel mai mult: faptul că nicio zi nu seamănă cu alta. Altă poveste, altă atmosferă, altă estetică. Nu lucrez într-un singur stil – deși tind spre lucrări colorate – și tocmai asta simt că-mi oferă libertatea de a mă juca cât mai mult cu dorințele clienților.
Ai vreo poveste de client care ți-a rămas în minte și pe care o porți cu tine?
Nu am o poveste anume care să iasă în evidență – mă mândresc cu toți clienții mei. M-au făcut să plâng, m-au răsfățat, m-au emoționat de multe ori.
Cât despre poveștile lor, îmi e greu să le împărtășesc. Simt că e o experiență foarte intimă momentul în care cineva vine la mine, îmi place să rămână între noi.
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?
Cu siguranță primele 10 tatuaje au fost o experiență de stres și anxietate. Dacă e să răspund mai concret, provocările rămân la tatuajele simetrice sau cele hiper-detaliate, în care clientul își dorește să încapă 17 povești într-un tatuaj de 2×2 cm.
Care este partea preferată a procesului: schițarea, tatuarea propriu-zisă, reacția clientului?
Aș spune că-mi plac toate etapele, dar dacă trebuie să aleg, partea mea preferată este schițarea. Mi se pare cea mai mare provocare și am emoții de fiecare dată când le arăt clienților designul. Îmi place și procesul efectiv de tatuare, desigur, dar acolo intervin dureri fizice, consum mare de energie, iar reacția clientului diferă mult – nu e mereu o constantă a plăcerii.
Ce sfaturi ai pentru cineva care își face primul tatuaj?
Nu știu exact ce înseamnă „tatuator bun”, dar cu siguranță aș sfătui pe oricine își face primul tatuaj să aleagă un artist cu care se simte confortabil. E un proces vulnerabil – de la povestea pe care o porți cu tine până la contactul direct cu pielea.
Vei sta în durere, poate îți va fi rău fizic, poate nu-ți va plăcea schița – așa că e foarte important să simți că ai cu cine vorbi, că ai în față pe cineva care te respectă și cu care poți comunica.
Apoi, uitați-vă la multe lucrări ale acelui artist – dacă vă plac majoritatea, e foarte probabil să aveți o experiență bună.
Ce obstacole ai întâmpinat în parcursul tău ca tattoo artist și cum le-ai depășit?
Oamenii au fost bucuria și provocarea cea mai mare. Fie că vorbesc despre colegi din industrie care au încercat să mă pună la colț, mai direct sau mai subtil, fie despre clienți care nu voiau să plătească sau se programau cu nume false și nu mai veneau.
Am acceptat că nu pot controla lumea exterioară – lucrez constant să fiu cea mai bună variantă a mea, emoțional și profesional, și am încredere că voi rămâne înconjurată de oameni curați.
Cum vezi evoluția industriei de tatuaje în România?
Iubesc să văd din ce în ce mai multe femei în industrie. Știu că unele mă urăsc – it’s cute – dar mie îmi place asta. E o industrie încă dominată de bărbați și se simte din plin. A evoluat și la noi – avem mai multe convenții, stiluri, oportunități, cursuri.
Dar cred că încă avem nevoie de mai multă educație emoțională, ca să putem crea comunități reale de sprijin. Mie, personal, încă îmi e greu să mă duc la convenții – simt multă competitivitate, misoginism și agresivitate, iar valorile mele nu rezonează cu asta.
Interviu de GRUIA DRAGOMIR | INTERVIURI
