Classix Festival 2025 | Revelația muzicii clasice într-o cheie contemporană
Între 23 februarie și 2 martie 2025, Iașul devine inima muzicii clasice internaționale. Cea de-a șasea ediție Classix Festival revine cu o serie de evenimente remarcabile, premiere absolute, stand-up comedy simfonic, artiști și invitați de talie internațională și ocazii unice de a descoperi revelațiile din acest an.
Timp de opt zile, orașul va vibra cu nouă concerte în locații emblematice, precum Palatul Culturii, Biblioteca Centrală Universitară, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” și Catedrala Romano-Catolică, experiența de concert fiind redefinită prin diversitatea artistică, tehnologii inovatoare și new media.
Classix va cuprinde, de asemenea, vernisaje, expoziții, masterclass-uri, paneluri de discuții, prelegeri, lansări de carte, proiecții de film și burse artistice.
Festivalul va debuta pe 23 februarie, cu „In Reverentia”, la Catedrala Romano-Catolică, unde Cvartetul Arcadia și violoncelistul Octavian Lup vor interpreta lucrări de Liszt, Beethoven și Schubert.
Pe 24 februarie, „Rêverie d’Amour” va explora emoția dragostei printr-un recital al violonistei Clémence de Forceville, violoncelistului Benedict Kloeckner și pianistului Dragoș Cantea.
Pe 25 februarie, opera în concert „Heroin Chic”, inspirată din romanul Mariei Kjos Fonn și compusă de Solveig Sørbø, va avea premiera mondială alături de ansamblul Classix Collective, într-o poveste captivantă despre iubire, pierdere și reconciliere.
Urmează, pe 26 februarie, „Classic Express”, un concert al ansamblului danez Ensemble MidtVest, cu lucrări de Mozart, Nielsen și Saint-Saëns.


Pe 27 februarie, „The Rest is Silence”, la Palatul Culturii, va aduce introspecția și improvizația în prim-plan. Pe 28 februarie, „Bach in Movement” va transforma muzica lui Bach într-o experiență senzorială, prin colaborarea dintre violonistul Daniel Auner și balerina Agnes Guk.
Pe 1 martie, dimineața, spectacolul de stand up comedy-simfonic „Un Compozitor la Carnaval”, sub bagheta Dalmei Toadere, alături de actorul Bob Rădulescu, propune o experiență educativă și interactivă destinată întregii familii.
Seara, „Baroque Royale” va celebra muzica barocă, interpretată de cel mai cunoscut ansamblu de baroc din Polonia, Arte dei Suonatori.
Festivalul se va încheia pe 2 martie, cu „Il Dolce Finale”, un concert de gală dedicat tradițiilor și muzicii de inspirație folclorică, de la tango la sonorități balcanice, avându-i ca invitați pe Pietro Roffi, Alessandro Stella și Classix Collective.
Biletele și abonamentele sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului, cu reduceri speciale pentru studenți, elevi și plățile cu cardul BRD.
Text de ANCA FLOROIU | PERFORMING ARTS








